Who is Moo?

Află singur! Ia loc şi hai să stăm de vorbă...

22.11.08

Look into my eyes

Publicat de Mihai Gherghe |


Care e cel mai lung contact vizual pe care l-ai stabilit vreodata? Cat timp ai rezistat sa privesti pe cineva fix in ochi fara sa intorci capul?
E o prostie, dar oamenii in general evita sa se priveasca in ochi. Ochii spun multe. Sunt cea mai sincera parte(ca un intreg) din noi. Ochii sunt oglinda sufletului. Ei spun totul. Cand privesti pe cineva in ochi, acestia iti spun povestea lui intr-un limbaj codat si astfel, sufletul tau se transforma intrun eye-reader. Daca va cunoaste limbajul, va afla povestea; daca nu, va admira doar ochii.
Si totusi, de ce se feresc oamenii sa se priveasca in ochi. Le e frica sa fie prea sinceri? Le e frica sa se descopere asa cum sunt ei cu adevarat? Au prea multe de ascuns? Chiar au pus stapanire minciuna, umbra si misterul pe toti si fiecare avem cate o imagine falsa? Fiecare ne afisam cu o masca si singura parte care se mai vede din noi sunt ochii.
Am observat ceva. Copiii sunt singurii care au curajul sa te priveasca in ochi pentru ca in inicenta lor nu au nimic de ascuns.
Contactul vizual este chiar pus la zid. Oricine te-ar considera cel mai mare ciudat om daca l-ai privi fix in ochi mai mult de 10 secunde. O privire, devine uneori cea mai puternica arma cu care lupti impotriva cuiva, sau pentru ceva. Majoritatea oamenilor se tem de astfel de arme mai ceva decat de bomba atomica. Aceasta arma are un efect atat de puternic incat te poate schimba instantaneu. De aceea, atunci cand avem ceva important de spus, o concluzie la care am ajuns dupa zile intregi de framantari, fie din teama unui esec, fie din teama ca nu cumva aceste idei sa fie date iarasi peste cap doar de o singura privire, evitam sa le rostim fata in fata. De teama ca o privire ne-ar putea face sa ne razgandim preferam sa trimitem e-mailuri, SMS-uri, sa lasam bilete, sa punem totul in cateva cuvinte sa ne punem palma in fund si sa plecam mai departe cu fruntea sus. In cazul in care ai fi privit acea persoana in ochi si i-ai fi spus aceleasi lucruri, privirea ti-ar fi alunecat usor in jos...in nici un caz in sus.
Putem deci vorbi de un magnetism vizual, un magnetism al ochilor. Foarte rar se intalnesc patru ochi care cand se privesc sa se atraga. De obicei se resping; cand isi manifesta unii asupra celorlalti fortele, doi din ei raman pe loc, iar ceilalti doi sunt respinsi in sus, in jos, in stanga sau in dreapta.
Vreau sa aflu povestea fiecaruia. De asta mi-am si propus sa merg pe strada si sa privesc oamenii in ochi. Chit ca poate or sa ma considere un ciudat si isi vor feri privirile de a mea aruncandu-le de colo colo, in toate partile, imi asum ciudatenia de dragul lor :)
Si poate cine stie, in magnetismul asta haotic poate se vor gasi doi ochi care nu vor fugi de ochii mei.

Care e cel mai lung contact vizual pe care l-ai stabilit vreodata?
Daca ai avea ceva important sa-mi spui, te-ai uita in ochii mei?
Daca te-as privi in ochi, ti-ai feri privirea de a mea?





When You Look Me In The Eyes...

14.11.08

De ce sunt prosti oamenii destepti?

Publicat de Mihai Gherghe |

De ce sunt prosti oamenii destepti?
Intrebarea asta ma chinuie de mult timp...
Asta e si motivul pentru care am incercat sa ma indepartez de modelul ideal de "om perfect" spre care aspiram.

Comparativ cu altii ce v-au incantat
Vorbindu-va in stilul lor prea elevat,
Eu nu-mi doresc sa fiu un geniu dezolat
Ci doar un zeu umanizat.

Am gasit un raspuns; sau cel putin cred asta.
Oamenii care pretind ca sunt destepti sunt prosti pentru ca se ocupa cu prostii.
Isi dedica intreaga viata unor idealuri prostesti care se transforma foarte usor in lanturi. Oamenii destepti devin scavii propriilor idealuri. Asa cum spunea Veze, sunt doar un punct in centrul cercului rotund, alunecand spre margini. Dar marginile nu exista. Ti le creezi singur atunci cand vrei sa le depasesti si astfel devi captiv intr-un spatiu inchis, un spatiu in care nu mai exista altceva decat tu si vidul care te inconjoara si care pune o presiune atat de mare pe tine incat simti ca iti explodeaza capul si ai face orice sa iesi de acolo.
Sentimentele, arta, iubirea, neincrederea, cautarea eterna...sunt prostii care te fac sa suferi atunci cand nu corespund vointelor tale. Si totusi unii oameni accepta aceasta "suferinta dureros de dulce". Chiar fac din asta un mod de a trai si suferinta e mai mare atunci cand nu mai gasesc nicio cale de a ajunge la aceasta suferinta decat atunci cand o traiesc. Oamenii astia sunt prosti pentru ca le place sa sufere. Unii "rautaciosi" ai zilelor noastre ar eticheta acesti oameni ca fiind EMO. Nu sunt. Sentimentele, arta, iubirea, credinta au existat dintotdeauna, de pe vremea cand nu se inventase termenul de EMO, si totusi astfel de oameni isi traiau suferinta provicata de aceste prostii si pe atunci.
Unii cred ca frumusetea vietii este data de cunoastere.
Eu cred contrariul. Cu cat stii mai multe, cu atat iti doresti sa stii si mai multe, iti pui tot mai multe intrebari care te chinuie, iti dai seama ca viata nu e chiar asa frumoasa si te chinui sa gasesti o solutie de a o face mai frumoasa.
Am o deosebita admiratie pentru oamenii care nu se considera destepti, pe care lumea ii considera mediocri sau chiar prosti si care de fapt nici nu vor sa fie destepti.
A fi destept inseamna sa incerci sa le stii pe toate.
Ei nu le stiu pe toate.
Ei stiu sa isi traiasca viata. Ei stiu sa fie fericiti. Si asta nu ii face mai destepti, ii face mai intelepti, ceea ce pentru ei este de ajuns.

Zilele trecute am iesit cu mai multi prieteni sa bem ceva la o terasa (nu conteaza care) si in timp ce stateam noi acolo si ne amuzam, apare un om ciufulit, nebarbierit, cu ochii tulburi, cu niste papuci rupti de cauciuc (afara erau 6 grade) si cu un pardesiu destul de subtire sub care ascundea un catelus si doua carti. Am intrat in vorba cu el si mare mi-a fost mirarea cand am descoperit ca stia sa numere in franceza, in germana, in rusa...stia sa se exprime(chiar daca mai sacadat) asa cum nu multa lume o face, punea suflet, valoare, tarie, punea un "ceva" anume greu de explicat in fiecare cuvant pe care il spunea...si asta m-a fascinat. Am comandat 10 mici; a venit la mine, mi-a intins un leu (probabil singurii lui bani) si m-a rugat sa comand un mic si pentru catelul lui "ca murea de foame saracul". Am comandat cu 2 in plus. I-am spus sa manance si el unul. M-a impresionat faptul ca desi probabil foamea lui era mai mare decat a cainelui prefera sa il stie pe el satul. Ce stiu oamenii destepti despre iubire? Uite asta e iubire!!! Cati oameni ar cumpara mancare unui caine din ultimii lor bani atunci cand si ei mor de foame. Oamenii destepti se tem de moarte, se tem de mister pentru ca si-au dat cu parerea despre ea dar nu stiu nimic. Oamenilor simpli nu le e frica de moarte pentru ca nu se gandesc la ea. Ei se tem doar de cat de mult vor suferi daca nu fac ceea ce trebuie la momentul potrivit.

Anul trecut m-am intors de la Iasi cu personalul care oprea din sat in sat pana la Tecuci (am facut 5 ore pe cand cu rapidul faceam doar 3) . Stateam in compartimentul meu care se transformase practic untr-un chatroom. La fiecare statie urca cineva nou si mai cobora cineva. In intervalul dintre doua statii interlocutorii mei imi povesteau intreaga lor viata sau cel putin reuseau sa imi transmita santimentul ca ii cunosc de o viata. Si astfel am aflat in jur de 7 povesti de viata intr-o singura calatorie de la Iasi la Tecuci. Oamenii ii caracterizeaza pe cei care calatoresc cu personalul din halta in halta drept navetisti, oameni simpli fara prea multe lucruri de spus. Din contra... Asta primavara am facut niste cursuri la UNATC in Bucuresti, drept pentru care eram obligat sa merg cu trenul in fiecare weekend acolo. Se spune ca majoritatea celor cara calatoresc spre bucuresti cu inter city sunt studenti sau oameni de afaceri, oameni cotati ca fiind de un intelect superior navetistilor de pe personal. Si totusi...din 50 de calatorii la Bucuresti, nu am aflat nicio poveste de viata, in aproximativ 40 din ele pot spune caori am dormit, ori am facut poze, ori incercam sa scriu ceva; doar in 10 din ele am schitat o tentativa de conversatie ori cu niste profesoare, ori cu niste femei mai in varsta pe care curiozitatea le impingea sa ma "ischiteasca" si ce mananc la micul dejun...Ideea pe care vreau sa o scot in evidenta e ca acei oameni simplu din personal cu toate ca nu stiu nimic extraordinar stiu o multime de lucruri despre viata si nu se tem sa se exprime, pe cand oamenii destepti se inchid in ei, isi creeaza bariere de care se impiedica ori de cate ori incearca sa iasa din interiorul cercului rotund si sa devina mai umani.

Cand eram mic mergeam cu clasa, cu autocarul in excursie, la munte si vrand, nevrand trebuia sa suportam drumul lung pana la destinatie. Stateam si priveam pe geamul autocarului. Era ca un ecran mare cu cristale de roua, ca o plasma , cu plasma sangvina a celor pe care ii priveam, cu seva copacilor, cu esenta materiei din care era facut totul. Un film mai real decat orice documentar despre viata si despre oameni mi se derula prin fata ochilor. Vedeam casute din chirpici, cu acoperisuri de paie, cu un locusor mic in jurul lor sub forma unei gradinite imprejmuita cu un gard facut din 3 bete. Vedeam copii si oameni slabi, cu fetele arse de soare, care zambeau catre mine si imi faceau cu mana. Si brusc mi-am amintit de Sadoveanu si de felul in care descria el lumea satului: timpul avea o rabdare nemarginita cu acesti oameni cu suflete usoare. Simteam ca rad ironic de mine, ca unul chiar voia sa-mi spuna "Ce trist esti tu caci crezi ca ai ceva, crezi ca esti liber, si de fapt nu ai nimic si iti e orizontul ingradit. Ce fericit sunt eu caci n-am nimic, nu am probleme existentiale, nu am un suflet mic, nu-i caut vietii rostul, dar imi ramane libertatea, viata, timpul, familia si jocul...si asta pentru mine-nseamna totul!"

Cat de nefericiti sunt unii indivizi ca in desteptaciunea lor de indivizi nu pot fi OAMENI( PROSTI SI SIMPLI) ci doar un milion de neuroni livizi, avizi si obositi.!

12.11.08

I want to dream again

Publicat de Mihai Gherghe |

I want to dream again...

Acestea sunt primele mele cuvinte postate pe net dupa mult mult timp.

A fost o perioada destul de lunga in care nu am mai scris nimic. Sincer, nu stiu de ce, dar am refuzat sa ma exprim in orice mod as fi putut sa o fac, chiar si prin scris, care pana nu demult imi era cel mai usor mod de exprimare.

Poate ca din dorinta de a fi "prea om" m-am indepartat tocmai de scopul in sine. M-am schimbat mult in ultima perioada. Nu as putea spune ca m-am maturizat. Eu unul consider ca aveam o gandire mai matura pe vremea cand eram mai copil decat sunt acum. Poate ca si din cauza ca atunci eram mai determinat sa fac un anumit lucru pe care mi-l propuneam; eram mai ambitios. Poate si pentru ca gandeam mai mult, aveam mai mult timp pentru a sta de vorba cu mine, aveam prea multe probleme, sau prea putine. Acum stiti care este problema? Problema este ca nu am nicio problema. Mereu am cautat sa am o preocupare, sa am o problema, care sa ma motiveze. Dar cum nu gasesc problema, nu imi mai gasesc nici motivatia. Ma motiveaza mai mult problemele celorlalti. Multe persoane ma acuza de un altruism exagerat. Nu puteti sa imi reprosati ca incerc sa fiu om, ca incerc sa fiu bun, ca incerc sa fiu om bun. Poate ca e si vina voastra ca am devenit mai indiferent sau poate e doar o revolta a mea datorita lipsei unui feed-back din partea celorlalti; pe principiul "merge si asa", "nu trebuie sa fiu perfect" sau "nu trebuie neaparat sa fiu eu cel care face ceva, sa mai faca si altii", am cazut dintr-o extrema in alta si m-am indepartat destul de mult de valorile la care tineam cel mai mult si care ma deosebeau de marea majoritate a celorlalti oameni.

Imi doresc sa mai fiu copil...

Atunci puteam sa scriu poezii, povesti, sa ma indragostesc. sa sufar, sa cad, sa ma ridic. Nu cred ca aveam un motiv anume. Asta simteam atunci si nu are rost sa ma intrebati de ce... Acum pur si simplu nu mai pot. Oare am devenit un insensibil? Am tot timpul din lume ca sa fac ceva si totusi nu fac nimic. Mereu imi propuneam " de joi ma schimb, o sa fiu iar ca inainte, o sa fiu chiar mai bun..." si astfel au trecut nenumarate joi, din calendar am rupt cateva zeci de foi, degeaba, timpul a trecut prin mine…si eu pe langa el…Acum sunt eu, si probabil nu as mai fi eu daca nu as fi fost tot eu in tot acest timp. M-am schimbat, cu sau fara voia mea, fara sa-mi dau seama, dar trebuie sa accept asta. Poate ca vechiul eu ar fi suferit mai mult, poate ar fi facut mai mult. Si totusi este un lucru bun sa nu mai suferi; indiferenta mi-a adus tarie. Dar totusi de ce sufar ca nu mai pot sa sufar?
Toti alergam in viata catre un ideal, doar ca uneori, fara sa ne dam seama, fiind orbiti de aceasta dorinta de a ne atinge idealul, ne abatem de la drumul nostru si mergem pe carari gresite care nu duc nicaieri. Viata e un drum cu sens unic, nu te mai poti intoarce in trecut, dar din fericire intalnim cate o rascruce de drumuri la fiecare pas;important este ca in final, in urma alegerilor bune sau mai putin bune pe care le facem sa ajungem la "destinatie".

Emil Cioran spunea ca "Incercand sa devenim oameni, devenim neoameni".

Si VeritaSaga preiau aceeasi idee in melodiile lor: " Ne nastem sanatosi si incercand sa ne vindecam devenim bolnavi".

Cine este Moo?

Moo este un fel de eu, dar nu este nici eu cel de acum, nici eu cel de demult. Moo este cineva. Moo este acel cineva care as vrea sa fiu, acel cineva care ati vrea voi sa fiu, acel cineva pe care imi e imposibil sa il creez singur, acel cineva pe care vreau sa il descopar aici alaturi de voi. Asa ca astept comentarii.



De ce Moo?

Simplu...pentru ca Me era ocupat.

Subscribe