Who is Moo?

Imi place sa citesc reviste precum Cariere, HR Manager si AIDA in care sunt promovati oameni care pot servi drept modele pentru tineri. Le cumpar lunar.
La fel de mult imi place sa merg la conferinte si sa ascult acelasi tip de oameni.
Pe multi dintre ei ii cunoasteti si voi. Nu are rost sa va vorbesc despre ei.
Vreau sa va vorbesc despre modelele mele, pe care nu le cunoasteti.
O sa incep cu parintii mei. Tata coordoneaza oamenii care construiesc vapoare, iar mama ii invata sa le construiasca. Ei mi-au predat prima lectie de managementul organizatiei din viata mea. Cand eram acasa, in fiecare seara, cand luam masa impreuna, asistam la o "cooperativa" :) in care imi povesteau ce au mai facut la job. Am invatat multe chestii tehnice despre constructia navelor, metode de sudare, dar si project management, formare profesionala, comunicare in afaceri, negociere si leadership. Nu stiu cum sunt ceilalti parinti, dar ai mei nu s-au chinuit sa imi impuna o anumita conduita tinandu-mi predici despre ce e bine si ce nu e bine sa fac si despre cum ar trebui sa fiu. Pur si simplu ii vedeam pe ei si imi dadeam seama ca la fel imi doresc si eu sa fiu.
TATA
Ultima data cand am fost acasa, tata mi-a dat o lectie de leadership pe care nu o sa o uit niciodata. Mi-a spus ca ceea ce contribuie cel mai mult la succesul companiei este respectul pe care il au oamenii din subordinea ta pentru tine. Iar respectul lor vine tocmai din respectul pe care il ai tu pentru munca lor. Daca vrei ca angajatii sa iti respecte deciziile si sa te recunoasca drept lider, trebuie sa fii empatic, sa incerci sa le intelegi munca, sa fii printre ei. Desi  iti este subordonat, un bun specialist, poate sa te puna oricand la punct. Si succesul tau depinde de succesul lui. Nu invers. Am vorbit apoi despre angajarea unor oameni. Eu ii spuneam ca exista o portita in lege pentru orice, iar el imi tot repeta ca nu poti sa faci asta.  Intr-un final am inteles. Legal se pot face multe. Insa putine solutii legale, cu privire la oameni, sunt si etice. Deasupra oricaror rezultate financiare, sta increderea pe care oamenii o investesc in tine si sperantele lor. Nu ai dreptul moral sa te joci cu ele, chiar daca legea te lasa.
MAMA
Mama este un model de corectitudine si de bunatate. Are inca trei surori. Ea este cea mai mare.  Relatia dintre ele mi se pare incredibila. S-au ajutat mereu, reciproc. Toate sunt genul de oameni care ar sari oricand in ajutorul celorlalte, daca au nevoie de ceva. Mama e si o perfectionista. Este mereu preocupata sa iasa totul perfect. Ii place sa faca totul ca la carte si sa nu greseasca nimic. Asta incerc si eu sa fac. Cand eram acasa, imi povestea mereu despre elevii ei. Despre ce lucruri amuzante au mai facut, despre cei ii mai invata. Cred ca e o profesoara buna. Dovada sta in faptul ca echipele de sudori pe care ea i-a format din punct de vedere teoretic, au castigat numeroase concursuri la nivel zonal, totul culmanand cu premiul I la concursul national de sudura organizat anul tercut de ASR (Asociatia de Sudura din Romania). Un alt merit al sau este ca a creat impreuna cu colegii ei, cateva proceduri pentru noile tehnologii de sudare care au patruns la noi in tara, dupa revolutie si a redactat un manual al sudorului, care acum circula scanat pe internet si din care se inspira multi practicieni.  Mi-ar fi placut sa asist si eu la cursurile ei.

De cand ii stiu, amandoi se preocupa in permanenta de dezvoltarea lor profesionala. Tata participa periodic la traininguri si conferinte de project management. Cand ajungea acasa imi povestea despre ce a invatat. Imi amintesc ca la un training tinut de HILL Intnternational a avut de facut un studiu de caz. Am ramas uimit de seriozitatea cu care l-a tratat. Era ca un copil de liceu care se pregatea pentru cel mai important examen din viata lui, desi nu era decat un studiu de caz pe care ar fi putut sa il rezolve foarte repede intr-un mod mai simplist. La fel de preocupata e si mama. A participat mai mai multe cursuri de comunicare, de formare formatori, de educatie si la conferinte despre teoria sudurii. La inceput lucra la laboratorul de sudura, un fel de institut de cercetare, unde facea proceduri pentru noile tehnologii care abia patrundeau la noi in tara. De cativa ani si-a descoperit insa vocatia didactica si a inceput sa ii placa sa le predea studentilor (majoritatea tineri de varsta mea). Tin minte ca de la mama am invatat prima data despre brainstorming. Eram prin clasa a noua, cand mi-a povestit ce a invatat ea la cursul de comunicare si mi-a dat cartea de pe care invatase ea. Ulterior mi-au folosit foarte mult acele informatii, cand am devenit trainer Salvati Copiii si tineam traininguri prin scoli generale si licee.

BUNICA din partea tatalui
Initial am vrut sa scriu un articol dedicat in exclusivitate ei. De cand m-am nascut, am petrecut in fiecare an Pastele si Craciunul impreuna. Anul acesta, am petrecut ultimul Paste impreuna.  A murit ieri..Din pacate, in Romania, daca ai nesansa sa ajungi intr-un spital de stat, cu o afectiune grava, cum ar fi un accident vascular cerebral, inca de la intrarea pe poarta spitalului, pe fruntea ta scrie 99% mort. Stiu ca medicina nu poate face minuni, dar ignoranta, dezumanizarea si coruptia pe fata din spitalul in care a fost internata ea, m-au dezgustat total. Inainte de accident, de Paste, era cat se poate de lucida. Mamaia m-a iubit enorm. Imi spunea mereu: "Sa ajungi om de mare valoare in tara romaneasca!". Era tare mandra de mine cand ii povesteam ca ma descurc bine cu facultatile, ca ma inteleg bine cu prietenii mei, ca am sansa sa lucrez la cea mai buna firma de contabilitate din Romania (premiu oferit de CECAR in Noiembrie 2011) unde am niste colegi alaturi de care ma simt tare bine. Nu stiu daca ceea ce sunt acum este de ajuns ca sa ma pot incadra in standardele de "om de mare valoare in tara romaneasca", dar nu am de gand sa ma opresc aici. Voi face tot posibilul ca sa ii indeplinesc dorinta.
De la ea am invatat sa fiu bland si ingaduitor. Ma invata mereu ca intr-un confilict, sa las de la mine, sa ma inteleg bine cu toata lumea, sa nu ma cert, dar in acelasi timp sa apar dreptatea si sa fiu aspru cu nedreptatile pe care le observ.
Tot de la ea am invatat si credinta in Dumnezeu. Ea m-a invatat sa ma rog si sa am speranta ca Dumnezeu ma ajuta.
Cand eram mic, imi petreceam verile la ea. Nu imi ajung un milion de cuvinte ca sa descriu cum era experienta aceasta, chiar daca, inainte sa ajung acolo, nu voiam sa merg. Dar o sa pun mai jos o melodie care face cat 1000 de cuvinte.
Era un om extrem de glumet. Ii placea viata. De la el am invatat sa am "o inima usoara", sa nu pun la suflet decat ceea ce conteaza cu adevarat si sa tratez totul cu veselie si optimism, dar nu cu ignoranta. Tot el a fost cel care mi-a descoperit latura artistica. Avea un casetofon pe care ma lasa sa inregistrez  poezii, povesti, cantecele, invatate sau inventate pe loc de mine. El a fost si primul meu elev. Cand am inceput sa merg la gradinita, cand ajungeam acasa, il invatam si pe el ceea ce invatam la gradinita. Inca mai am o inregistrare cu el in care numara in engleza pana la 10. Nu e cine stie ce, dar eu sunt tare mandru de el si de mine ca l-am invatat asta. Era un om simplu cu o meserie complicata. A fost tamplar. Poate unul dintre cei mai buni. Chiar si la 10 ani dupa moartea sa, veneau fosti clienti, din alte localitati, la bunica mea sa intrebe de el si daca nu poate sa le mai faca si lor o lucrare. Avea un oarecare simt artistic si reusea sa faca anumite modele de tamplarie extraordinare.

BUNICUL din partea mamei
Imi spunea "Pitigoi" si ii placeau camasile in carouri. Era un om demn. Cu o vorba apasata si cu un limbaj extrem de elevat si corect (neinfluentat de accentul moldovenesc specific regiunii, pe care il aveau ceilalti oameni din satul sau). El a fost contabil.  Meserie aproape de care destinul m-a adus si pe mine astazi. Mi-ar fi placut enorm sa mai pot discuta cu el acum sau sa il mai bat la sah, sa ne mai uitam impreuna la Discovery si Animal Planet, sa mai curatam nuci verzi impreuna, sa se mai supere pe mine ca ii stric poarta cu mingea de fotbal sau ca ii pun nisip in branza (am fost un copil destul de obraznic, stiu :) ) sau sa mai construim impreuna arcuri din crengi de salcie si sa vedem sageata cui ajunge cel mai departe. De la el am invatat rigoarea si demnitatea. Isi gandea foarte bine vorbele si era genul de om despre care puteai sa spun, de cum il vedeai, ca are coloana vertebrala, nu doar pentru ca il vedeai ca sta in picioare.

Ei sunt modelele mele. Alaturi de ei, ii includ si pe unchii mei, pe matusile mele si pe verisorii mei. Ei sunt toata familia mea. O poti numara pe degete.
Tot aici i-as include pe prietenii cei mai apropiati, Am mii de cunostinte, insa foarte putini prieteni. Le multumesc celor care imi sunt alaturi si ma incurajeaza mereu.

Toti m-au inspirat si continua sa ma inspire zi de zi. Ei imi dau puterea si curajul sa visez ca pot sa schimb lumea. Fac asta de cand eram mic. Doar ca acum am devenit mai realist si mai obiectiv.
Inca din clasele primare, imi faceam liste cu "atunci cand o sa fiu mare, vreau sa..." Chiar si pe profilul de hi5 pe care mi l-am facut pe vremea cand Facebook nu era atat de popular in romania, am scris despre ce vreau sa fac cand voi creste mare. Multe idei erau total fantastice, adica erau chiar irealizabile.
Intre timp mi-am revizuit lista cu visuri si am ajuns la 3 mari dorinte. Se leaga de 3 premii pe care vreau sa le castig pentru 3 proiecte pe care intentionez sa le fac, astfel incat sa ma simt implinit ca om.
Acestea sunt, in ordinea importantei:

1. Un premiu la Gala Societatii Civile, pentru constructia celui mai mare si modern spital din Romania. Visez la un spital construit 100% din fonduri private obtinute de la persoanele juridice si de la persoanele fizice din Romania, in limita sumei deductibila din impozitul pe profit, respectiv venit, fara ca acestea sa aiba cheltuieli suplimentare. Un spital administrat de un un ONG, din al carui consiliu de administratie sa faca parte reprezentanti ai sponsorilor, alesi de adunarea generala a tuturor membrilor care au contribuit.
Daca toate persoanele juridice din Romania ar redirectiona prin sponsorizari 20% din impozitul pe profit, in limita a 3 la mie din cifra de afaceri, catre aceasta cauza, s-ar strange aproape 400 de milioane de euro, la care s-ar putea adauga si sumene stranse din 2% din impozitul pe venit al persoanelor fizice. Aflati mai multe de aici si de aici.
Visez la un spital privat care sa fie accesibil tuturor, in care calitatea serviciilor sa fie la cel mai inalt nivel si in care sa se poata efectua operatii complexe, pentru care la ora actuala, romanii sunt nevoiti sa plateasca zeci de mii de euro prin alte tari. Aceste operatii sa fie decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sau de Casele de Asigurari de Satatate private, in speranta ca se va reglementa si acest segment.
Daca eu, cat voi trai, nu voi reusi sa duc la capat acest proiect, sper ca cineva sa creada in ideea mea si sa o duca mai departe.

2. Un premiu de excelenta pentru un proiect in managementul resurselor umane. HR Club fiind organizatia care mi-a deschis drumul catre acest domeniu, sper ca intr-o zi sa obtin un premiu in cadrul Galei premiilor de excelenta HR Club. Tot legat de cariera mea in Resurse Umane, doua obiective secundare (care poate vi se par amuzante, dar care pentru mine sunt cat se poate de serioase) sunt ca intr-o buna zi, Daniela Oancea sa imi ia un interviu si George Butunoiu sa ma vaneze.

3. Un premiu la un festival de film. La fel ca in cazul de mai sus, am si un festival de film de suflet. Este vorba de Next Film Festival. Desper el am scris si mai demult. Pasiunea mea pentru film este inca vie. Astept doar momentul cand o sa am posibilitatile materiale si intelectuale ca sa pot face un film care sa ma impresioneze in primul rand pe mine, ca sa pot spera ca ii va impresiona si pe ceilalti.
In toate cele trei cazuri, nu imi doresc neaparat castigarea unui premiu ci macar nominalizarea, printre cele mai bune proiecte.
Nu vreau sa ma acuzati de grandomanie. Nu vreau sa imi fac un scop din castigarea acestor premii ci vreau sa imi fac un scop din realizarea acestor proiecte. Sunt genul de om care se hraneste din aprecierile celorlalti. De aceea, aceste premii ar fi o dovada a faptului ca lumea apreciaza ceea ce am facut. Cineva mi-a spus ca sufar de o forma nobila de egoism. Asa e. Nu fac nimic dintr-un altruism pur. Tot ce fac, inclusiv pentru ceilalti, fac pentru ca asta ma face pe mine sa ma simt bine.

In incheiere as dori sa va spun cate ceva despre mine.
Pe la trei ani, un copil mi-a spart capul cu o sticla, in timp ce alerga, pentru ca nu m-a vazut. Tata m-a dus imediat la spital.
Pe la 8 ani, nu stiu ce mi-a venit mie sa merg la cainele bunicului meu, care era in lant si care cand m-a prins, m-a muscat de mana si a dat cu mine de pamant de cateva ori. Tata a venit si m-a scos din coltii lui. L-a muscat si pe el.
Acum 3 ani mi-a cazut o valiza de peste 10 kg pe cap.
Avand in vedere toate aceste lucruri, tind sa cred ca daca am scapat de atatea ori, Dumnezeu sigur are alte planuri cu mine. Sper doar sa imi dea curaj, timp si oameni buni in jurul meu, ca sa le pot indeplini.

Aici Mihai,
Visuri implinite tuturor!

Mai multe articole m-au facut sa scriu despre ideile preconcepute cu privire la HR.
Zi de zi primesc cel putin 10 e-mailuri de la diferite site-uri/companii/reviste/grupuri care au legatura cu resursele umane, la care m-am abonat. Facand abstractie de marketingul agresiv, de tip teleshopping si faptul ca mai mult de 50% din informatii sunt irelevante, gasesc in ele si multe lucruri utile. Dar ce ma supara cel mai tare sunt ideile preconcepute si cliseele de care ma lovesc in aproape fiecare e-mail de acest tip.
Probabil ca o sa supar multa lume cu ce voi scrie mai jos, dar fiind blogul meu personal, consider ca macar aici  am dreptul la o parere personala. Multe "entitati interesate" exploateaza si se hranesc din astfel de idei preconcepute, pe care tot ei le creaza in scopuri de marketing. Si observ ca prind destul de bine la public. Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare :)


 Sa le luam pe rand:


1. Ideea preconceputa ca: "Recrutorii sunt niste oameni scortosi si fiorosi care fac tot posibilul sa iti puna bete in roate ca sa nu te angajeze si practic trebuie sa dai impresia ca esti perfect ca sa ai o sansa mica, mica. "
De ce ar face asta? 
Seara trecuta, in metrou, in timp ce mergeam spre casa, citeam pe telefon stirile, pe site-ul unei televiziuni. Si citind, mi-a sarit in ochi un articol intitulat "Pană la angajare te mananca HR-ul". Doanme fereste! 

Site-urile de recrutare se hranesc din chestia asta si o exploateaza la maximum.
Mai demult, rula pe multe posturi de televiziune importante, un spot publicitar ( "Liga Profesionista de Joburi", il gasiti pe Youtube) pentru un site de recrutare, in care interviul de angajare era prezentat sub forma unui meci de box intre candidat si angajator.  Am inteles ca e doar o gluma, dar chiar asa?! Ideea sugerata intr-un mod nu foarte subtil este cea enuntata mai sus. Sa i se puna manusi recrutorului, care te ataca primul si chiar te bate putin la inceput, ca in final sa fie nevoie sa il bati tu ca sa te angajeze?! Chiar asa rai sunt recrutorii?
Sa cuntinuam. Pe toate site-urile de recrutare si pe la toate targurile de joburi gasesti articole / intalnesti oameni care iti dau sfaturi despre cum sa te prezinti la un interviu si cum sa te pregatesti pentru el precum urmatoarele: "10 pasi catre un interviu de succes.", "Intrebarile preferate ale Intervievatorilor si raspunsurile" (Si raspunsurile???? Interviul asta e test grila?), "Pregateste-te pentru interviul perfect!", " Intrebarile Capcana din Timpul Interviului", "Raspunsuri pregatite la intrebari standard in cazul interviului de selectie", "Secretele interviului", etc.
Toate articolele astea sunt prezentate ca "tips and tricks", un fel de "cum sa iti ascunzi defectele si sa pacalesti angajatorul".
Dragii mei, nu pacaliti pe nimeni. Va pacaliti pe voi daca vreti doar sa impresionati recrutorii. Parerea mea. Nu trebuie sa iti storci creierii ca sa dai un raspuns inteligent la intrebari precum "Cum te vezi peste 5 ani?". Daca te gandesti pentru prima data la intrebarea asta cand citesti un articol despre intrebarile pe care o sa ti le puna cineva la un interviu, e grav. Multe dintre intrebarile pe care le primesti la un interviu, ar fi trebuit sa ti le pui singur, cu mult timp inainte, ca sa iti dai seama cine esti si incotro te indrepti. Multe intrebari, poate ca sunt standard, dar, in mod cert, nu exista raspunsuri standard. Fii sincer/a! Trebuie sa crezi in ceea ce spui! Trebuie sa crezi in ceea ce vrei sa exprimi! Altfel, tu o sa ai de suferit cel mai mult.  Daca raspunsurile tale nu se potrivesc cu asteptarile angajatorului, ori nu ti-ai ales bine angajatorul, ori este ceva in neregula in atitudinea ta, care este absolut necesar sa se schimbe. Trebuie sa te decizi incotro vrei sa mergi, inainte de a porni la drum.  Daca pana atunci, ai fost altfel si vrei sa te schimbi, in "mai bine", dupa cum spui tu, foarte bine, insa trebuie sa iti asumi renuntarea asta la tot ce a fost bun si rau in trecut si sa primesti "mai binele" cu toate obligatiile si constrangerile atasate.  
Multi spun ca la interviu trebuie "sa te vinzi". Intr-un fel consider ca au dreptate. Am facut fundraising, cateva traininguri de vanzari si  m-am aflat de cateva ori si de partea cealalta, in fata unor oameni de vanzari. Trebuie sa prospectezi piata, sa cunosti foarte bine "clientul" si sa ii identifici nevoile, astfel incat sa iti dai seama in ce masura i le poti satisface. Una dintre principalele reguli in vanzari este ca trebuie sa iti cunosti foarte bine produsul, regula care se aplica si la interviul de angajare. Una dintre metodele pe care eu le apreciez cel mai mult la un interviu, este metoda intrebarilor  STAR (Situation, Task, Action, Result). Trebuie sa stii sa vorbesti despre ceea ce  faci. Un alt punct comun este ideea preconceputa ca si in vanzari si la interviul de angajare trebuie "sa eviti si sa amani cat mai mult discutiile cu privire la pret/salariu". Un proverb romanesc spune ca "vorba lunga este saracia omului". Evident ca in ambele cazuri, latura financiara ocupa un loc extrem de important atat pentru client cat si pentru ofertant, lucru bine stiut de fiecare dintre ei. Atunci, ce rost are sa ne ascundem dupa deget? Asa cum intr-un supermarket sunt afisate preturile pentru toate produsele si ti-l alegi pe care vrei in functie de bugetul tau si de calitatea pe care doresti sa o aiba produsul, la fel cred ca ar trebui sa fie si la un interviu. Sa nu incepi direct cu aspectul acesta, dar nici sa il amani foarte mult. Ca sa nu isi piarda nimeni timpul, trebuie sa se verifice reciproc, daca angajatorul isi permite sa plateasca viitorul angajat la nivelul salarial dorit de acesta, daca  posibilul viitor angajat este multumit de nivelul salarial pe care i-l poate oferi angajatorul si in ce masura se poate negocia pornind de la aceste coordonate. De ce sa chemi un om la 3 interviuri si sa iti spuna abia la al treilea interviu ca se asteapta sa il platesti cu  20 de lei pentru ca atat avea si la vechiul loc de munca, daca tu ai planificat in buget, pentru fondul de salarii, un maximum de 10 lei pentru postul respectiv. Dar ceea ce diferentiaza in mod capital angajarea de o simpla vanzare este conceptul de  "Total Rewards". Angajatorul iti poate oferi mult mai multe lucruri nemateriale pe langa salariu sau in locul unei parti din cel la care te-ai fi asteptat tu daca nu ar fi existat si celelalte beneficii, pe cand un cumparator nu iti poate oferi altceva, in afara de valoarea bunului/serviciului in bani sau in alte bunuri/servicii.
Mai sunt articole de genul "Cum sa iti faci CV-ul perfect" sau "Cum sa iti maresti sansele ca CV-ul tau sa fie selectat".  Simplu: fii activ! Trebuie sa ai ce sa pui intr-un CV. Daca ai un CV impecabil redactat, nu iti va folosi foarte mult daca nu contine si ceva care sa te scoata in evidenta. Este adevarat ca multi studenti nu au experienta. Dar sunt 1000 de lucruri pe care poti sa le faci si care sa iti ofere un avantaj competitiv in fata altor candidati pentru acelasi post. Aceste articole se justifica dintr-un anumit motiv. Un CV bine redactat te diferentiaza de ceilalti candidati care sunt oarecum pe picior de egalitate cu tine din celelalte puncte de vedere. Evident ca daca CV-ul tau arata jalnic la prima vedere si contine multe greseli, asta spune multe despre tine, despre interesul si ignoranta ta si orice studii si experienta ai avea tu in domeniu, nu vor mai conta. Desi in practica, in unele cazuri, situatia e altfel. Am vazut si CV-uri ale unor persoane cu functii importante prin institutii publice si universitati care aratau deplorabil.
In realitate multi recrutori sunt tineri,  persoane extrem de deschise care au terminat de curand facultatea, care, probabil, au si ele poate la fel de multe emotii si care nu au intentia sa te sperie, sa te manance sau sa te bata ci doar sa isi dea seama, discutand cu tine, daca esti potrivit pentru postul respectiv.


2. O alta idee preconceputa este ca "Managerii de resurse umane sunt niste prosti care nu au citit niciodata in viata lor codul muncii si noroc cu super-specialistii de la editura X sau casa de avocatura Y care le sar in ajutor (la niste preturi destul de piperate). Cum spuneam si mai sus, am toata admiratia si tot respectul pentru ei, datorita faptului ca o mare parte din informatiile pe care le prezinta sunt utile. Dar modul de abordare mi se pare extrem de enervant: "In atentia managerului de resurse umane. Aveti fise de post pentru absolut toate posturile din firma?",  "Stiati ca sunteti pasibil de o amenda cuprinsa intre .. si ...?", "Faceti evaluarea corect la dumneavoastra in companie? Poate ati scapat ceva din vedere!" sau "Ai 21 de salariati sau mai multi? Nu cumva ai uitat sa negociezi contractul colectiv de munca?" (Cumpara tigaia magica si noi iti rezolvam toate problemele). Nu stiu ce manageri de resurse umane au cunoscut domnii / doamnele de la aceasta editura, dar mie personal nu se pare de neconceput ca un manager de resurse umane sa nu stie niste chestiuni elementare, cum ar fi ca fisa postului e obligatorie. Ca vrei sa vinzi un CD cu niste modele de fise de post extraordinare, foarte bine. Poate ca sunt intr-adevar utile si excelent concepute si merita sa fie cumparate de un HR manager pentru ca o sa il ajute foarte mult in activitatea sa. Dar de aici, sa il iei peste picior in felul asta, mi se pare exagerat


3. O alta idee promovata de aceleasi entitati mentionate mai sus, despre care, personal cred ca este una preconceputa,  este ca "Inspectorii ITM sunt bau bau"
Din aceeasi categorie cu titlurile e-mailurilor adresate HR managerilor, mai sunt si urmatoarele: "Au inceput controalele ITM cu tinta precisa", " Cele mai vanate 10 greseli de catre inspectorii ITM. Scapati de stresul controlului!". Oameni buni, o sa ma acuzati ca vorbesc in necunostinta de cauza. Daca ma intrebati daca am avut parte de un conrol ITM pana acum, recunosc ca nu. Dar stiu un lucru: Oamenii aia isi fac treaba, pentru ca asta e datoria lor. Ce interes ar avea sa va ierte daca gasesc o neregula pentru care legea prevede o sanctiune. Modul asta de abordare si imaginea de  hiene care te vaneaza si abia asteapta sa te manance sau care vin in control cu un singur scop: sa iti dea amenda cu orice pret, mi se par gresite.


Mai sunt si alte idei preconcepute pe care le stiti si voi cum ar fi ca "HR-ul nu face nimic; Sunt bani aruncati pe fereastra; HR-ul sta la o discutii in interviuri, organizeaza cate o iesire din cand in cand si ne da adeverinte cand ne luam credit de la banca"

Sper ca la un moment dat, cat mai curand, oamenii sa isi dea seama ce face HR-ul cu adevarat.

In speranta ca nu mi-am creat foarte multe antipatii, ca sa inchei intr-o nota vesela, o sa va spun un banc pe care l-am auzit si eu.

Un HR manager il roaga pe Gigel:
- Maine vin niste investitori straini la noi in firma si te rog sa faci tu o prezentare despre cultura organizationala din firma noastra.
- Am inteles.
- Incearca sa o inchei intr-o nota vesela, ca sa vada investitorii cat de fericiti sunt angajatii nostri.
- Ok.
A doua zi, prezentarea se desfasoara excelent, investitorii isi fac o parere foarte buna despre companie, pana la final, cand Gigel scoate o hartie din buzunar si spune:
-Seful meu m-a rugat sa inchei prezentarea cu o gluma. Priviti fluturasul meu de salariu :)



Va urez sa aveti o relatie cu HR-ul cat mai constructiva!