De ce sunt prosti oamenii destepti?
Intrebarea asta ma chinuie de mult timp...
Asta e si motivul pentru care am incercat sa ma indepartez de modelul ideal de "om perfect" spre care aspiram.
Comparativ cu altii ce v-au incantat
Vorbindu-va in stilul lor prea elevat,
Eu nu-mi doresc sa fiu un geniu dezolat
Ci doar un zeu umanizat.
Am gasit un raspuns; sau cel putin cred asta.
Oamenii care pretind ca sunt destepti sunt prosti pentru ca se ocupa cu prostii.
Isi dedica intreaga viata unor idealuri prostesti care se transforma foarte usor in lanturi. Oamenii destepti devin scavii propriilor idealuri. Asa cum spunea Veze, sunt doar un punct in centrul cercului rotund, alunecand spre margini. Dar marginile nu exista. Ti le creezi singur atunci cand vrei sa le depasesti si astfel devi captiv intr-un spatiu inchis, un spatiu in care nu mai exista altceva decat tu si vidul care te inconjoara si care pune o presiune atat de mare pe tine incat simti ca iti explodeaza capul si ai face orice sa iesi de acolo.
Sentimentele, arta, iubirea, neincrederea, cautarea eterna...sunt prostii care te fac sa suferi atunci cand nu corespund vointelor tale. Si totusi unii oameni accepta aceasta "suferinta dureros de dulce". Chiar fac din asta un mod de a trai si suferinta e mai mare atunci cand nu mai gasesc nicio cale de a ajunge la aceasta suferinta decat atunci cand o traiesc. Oamenii astia sunt prosti pentru ca le place sa sufere. Unii "rautaciosi" ai zilelor noastre ar eticheta acesti oameni ca fiind EMO. Nu sunt. Sentimentele, arta, iubirea, credinta au existat dintotdeauna, de pe vremea cand nu se inventase termenul de EMO, si totusi astfel de oameni isi traiau suferinta provicata de aceste prostii si pe atunci.
Unii cred ca frumusetea vietii este data de cunoastere.
Eu cred contrariul. Cu cat stii mai multe, cu atat iti doresti sa stii si mai multe, iti pui tot mai multe intrebari care te chinuie, iti dai seama ca viata nu e chiar asa frumoasa si te chinui sa gasesti o solutie de a o face mai frumoasa.
Am o deosebita admiratie pentru oamenii care nu se considera destepti, pe care lumea ii considera mediocri sau chiar prosti si care de fapt nici nu vor sa fie destepti.
A fi destept inseamna sa incerci sa le stii pe toate.
Ei nu le stiu pe toate.
Ei stiu sa isi traiasca viata. Ei stiu sa fie fericiti. Si asta nu ii face mai destepti, ii face mai intelepti, ceea ce pentru ei este de ajuns.
Zilele trecute am iesit cu mai multi prieteni sa bem ceva la o terasa (nu conteaza care) si in timp ce stateam noi acolo si ne amuzam, apare un om ciufulit, nebarbierit, cu ochii tulburi, cu niste papuci rupti de cauciuc (afara erau 6 grade) si cu un pardesiu destul de subtire sub care ascundea un catelus si doua carti. Am intrat in vorba cu el si mare mi-a fost mirarea cand am descoperit ca stia sa numere in franceza, in germana, in rusa...stia sa se exprime(chiar daca mai sacadat) asa cum nu multa lume o face, punea suflet, valoare, tarie, punea un "ceva" anume greu de explicat in fiecare cuvant pe care il spunea...si asta m-a fascinat. Am comandat 10 mici; a venit la mine, mi-a intins un leu (probabil singurii lui bani) si m-a rugat sa comand un mic si pentru catelul lui "ca murea de foame saracul". Am comandat cu 2 in plus. I-am spus sa manance si el unul. M-a impresionat faptul ca desi probabil foamea lui era mai mare decat a cainelui prefera sa il stie pe el satul. Ce stiu oamenii destepti despre iubire? Uite asta e iubire!!! Cati oameni ar cumpara mancare unui caine din ultimii lor bani atunci cand si ei mor de foame. Oamenii destepti se tem de moarte, se tem de mister pentru ca si-au dat cu parerea despre ea dar nu stiu nimic. Oamenilor simpli nu le e frica de moarte pentru ca nu se gandesc la ea. Ei se tem doar de cat de mult vor suferi daca nu fac ceea ce trebuie la momentul potrivit.
Anul trecut m-am intors de la Iasi cu personalul care oprea din sat in sat pana la Tecuci (am facut 5 ore pe cand cu rapidul faceam doar 3) . Stateam in compartimentul meu care se transformase practic untr-un chatroom. La fiecare statie urca cineva nou si mai cobora cineva. In intervalul dintre doua statii interlocutorii mei imi povesteau intreaga lor viata sau cel putin reuseau sa imi transmita santimentul ca ii cunosc de o viata. Si astfel am aflat in jur de 7 povesti de viata intr-o singura calatorie de la Iasi la Tecuci. Oamenii ii caracterizeaza pe cei care calatoresc cu personalul din halta in halta drept navetisti, oameni simpli fara prea multe lucruri de spus. Din contra... Asta primavara am facut niste cursuri la UNATC in Bucuresti, drept pentru care eram obligat sa merg cu trenul in fiecare weekend acolo. Se spune ca majoritatea celor cara calatoresc spre bucuresti cu inter city sunt studenti sau oameni de afaceri, oameni cotati ca fiind de un intelect superior navetistilor de pe personal. Si totusi...din 50 de calatorii la Bucuresti, nu am aflat nicio poveste de viata, in aproximativ 40 din ele pot spune caori am dormit, ori am facut poze, ori incercam sa scriu ceva; doar in 10 din ele am schitat o tentativa de conversatie ori cu niste profesoare, ori cu niste femei mai in varsta pe care curiozitatea le impingea sa ma "ischiteasca" si ce mananc la micul dejun...Ideea pe care vreau sa o scot in evidenta e ca acei oameni simplu din personal cu toate ca nu stiu nimic extraordinar stiu o multime de lucruri despre viata si nu se tem sa se exprime, pe cand oamenii destepti se inchid in ei, isi creeaza bariere de care se impiedica ori de cate ori incearca sa iasa din interiorul cercului rotund si sa devina mai umani.
Cand eram mic mergeam cu clasa, cu autocarul in excursie, la munte si vrand, nevrand trebuia sa suportam drumul lung pana la destinatie. Stateam si priveam pe geamul autocarului. Era ca un ecran mare cu cristale de roua, ca o plasma , cu plasma sangvina a celor pe care ii priveam, cu seva copacilor, cu esenta materiei din care era facut totul. Un film mai real decat orice documentar despre viata si despre oameni mi se derula prin fata ochilor. Vedeam casute din chirpici, cu acoperisuri de paie, cu un locusor mic in jurul lor sub forma unei gradinite imprejmuita cu un gard facut din 3 bete. Vedeam copii si oameni slabi, cu fetele arse de soare, care zambeau catre mine si imi faceau cu mana. Si brusc mi-am amintit de Sadoveanu si de felul in care descria el lumea satului: timpul avea o rabdare nemarginita cu acesti oameni cu suflete usoare. Simteam ca rad ironic de mine, ca unul chiar voia sa-mi spuna "Ce trist esti tu caci crezi ca ai ceva, crezi ca esti liber, si de fapt nu ai nimic si iti e orizontul ingradit. Ce fericit sunt eu caci n-am nimic, nu am probleme existentiale, nu am un suflet mic, nu-i caut vietii rostul, dar imi ramane libertatea, viata, timpul, familia si jocul...si asta pentru mine-nseamna totul!"
Cat de nefericiti sunt unii indivizi ca in desteptaciunea lor de indivizi nu pot fi OAMENI( PROSTI SI SIMPLI) ci doar un milion de neuroni livizi, avizi si obositi.!
