Who is Moo?

Află singur! Ia loc şi hai să stăm de vorbă...

Hey! Ultima data cand am scris eram in tren. Si nu eram nici student. Eram un pic confuz, poate un pic mai mult decat acum sau poate era o altfel de confuzie. A trecut o luna de atunci si s-au schimbat multe lucruri intre timp. Am descoperit ca viata de student poate sa fie super, dar super aiurea daca plutesti in deriva fara curaj, fara initiativa, fara perspective si mai ales fara prieteni. Viata de student e a naibii de urata daca tot programul tau se transforma intr-o rutina dezorganizata iar tu te transformi intr-un robotel. Asta am patit eu in primele saptamani de studentie in Bucuresti. Nu conosteam pe nimeni, nu stiam de ce oameni ma pot apropia si fata de cine imi pot deschide sufletul. Existau multe tentatii. Imi pierdeam noptile aiurea, fara un scop anume citind bloguri, incercand sa termin cateva scenarii incepute in liceu, visand la stelele mele pe care le vedeam in fiecare noapte de pe balconul din Galati si care aici nu se mai vad, privind diabeticii din saloanele spitalului de vis a vis de camin si lasandu-ma privit de ei, petrecand cu ceilalti oameni din camin ... Apoi a doua zi plecam dimineata devreme la cursuri, alergam de colo colo, prin toate colturile Bucurestiului si ma intorceam abia seara cand trebuia sa incep sa scriu proiectul pentru seminarul de a 2-a zi care imi ocupa si a doua noapte de nesomn, apoi dimineata iar eram prezent la cursuri cu ochii impaienjeniti de somn, iar nu intelegeam nimic si dupa iar trebuia sa alerg intre secretariat - Belvedere - Moxa - banca - OCS . Cand ajungeam in sfarsit la camin, dormeam o noapte si-o zi si o luam de la capat. Chiar ca am devenit un robotel. Si toate astea doar din dorinta de a face totul sa fie perfect, de a le face bine celorlalti, de a primi macar o urma de multumire sau de apreciere. Rau am mai ajuns. Am cedat de multe ori, dar am tinut-o numai pentru mine. Simteam nevoia sa vorbesc cu cineva, sa plang pe umarul cuiva si nu aveam pe umarul cui. Am vrut de nenumarate ori sa scriu chestii triste despre ce simteam in momentele in care eram suparat, dar ramasita de otimism de pe fundul sufletului meu ma facea mereu sa ma razgandesc. Parca era o voce interioara care imi spunea " Haide ma' omule, chestiile astea vor ramane aici poate pe vecie. Chiar vrei sa ti le amintesti de fiecare data cand le revezi? Chiar vrei sa citeasca si altii cat de trist esti tu? Aici ar trebui sa vorbesti doar despre lucrurile frumoase care ti se intampla si de care vrei sa iti amintesti." Asa ca m-am gandit sa spun stop. Trebuie sa fac un pic de ordine in viata mea. Si lucrurie au inceput sa se schimbe; in bine. Pentru inceput o sa scriu lucrurile frumoase care mi s-au intamplat in ultimul timp.

Din fericire incep sa invat ca viata de student poate fi si altfel. Poate fi extrem de frumoasa, de palpitanta, de emotionanta, de educativa, de activa , de prietenoasa ... de ASERista. Asa cum imi propusesem cu muuuult timp inainte de a incepe studentia, m-am inscris in ASER, asociatia mea de suflet care m-a cucerit de la primele cuvinte ale membrilor pe care le-am citit pe site. Toti povesteau atat de frumos ce inseamna pentru ei ASER si ce experiente au trait in ASER.
Ce este ASER? Asociatia Studentilor Economisti din Romania (http://www.aser.ro/). Ce face ASER? Lucruri bune (vedeti pe site). Ce reprezinta pentru mine ASER? Un grup maaare de prieteni care fac lucruri bune impreuna.
Am trecut de 2 selectii (interviul de grup si interviul individual) si acum sunt in perioada de proba. Ma bucur ca au avut incredere in mine si ca m-au sprijinit. Cred ca m-au ajutat sa imi demonstrez mie ca asa robotel ametit si adormit cum eram, era ceva de capul meu, totusi. Eram tentat sa spun ca imi doresc pe cat posibil sa nu gresesc, dar m-am razgandit. Imi doresc sa nu ii dezamagesc. Greselile cu siguranta ca vor exista, dar sigur imi vor fi iertate pentru ca nu sunt decat un boboken mic si nestiutor care abia invata mersul pe ASERicleta, mai cade, dar cu ajutorul celorlalti reuseste sa se ridice.
Ceilalti bobokeni sunt cel putin la fel de entuziasti ca mine. Am incercat sa ii cunosc pe cativa dintre ei si abia astept ca in urmatoarele saptamani sa ne cunoastem cu totii, din ce in ce mai bine, sa ne imprietenim si sa devenim acel grup maaare de prieteni care fac lucruri bune impreuna.
Multumesc ASER!

Chiar daca mai e o luna si o sa imi inceapa varsta cu 2 in loc de 1, chiar daca nu mai am 18 ani, imi amintesc de versurile celor de la Vama:
"Visele mele se implinesc cat bat din palme sau cat clipesc..."
Unde?
In ASER, desigur!

Cu toate ca scopul acestui cantec este cu totul altul, cred ca mesajul se potriveste cel mai bine cu spiritul ASER, mai ales cand vine vorba de Changemakers.

Subscribe