Who is Moo?

Nu stiu de ce mai toata lumea e nervoasa in perioada asta si atunci cand incerci sa le faci un bine, unii nu reactioneaza tocmai placut. Poate ca oamenii nu au nevoie de ajutor. Poate ca oamenii nu au nevoie de gandurile mele. Zic unii... Nu cred asta.
Oamenii au nevoie de oameni. Daca eu ma pot numi om, atunci oamenii au nevoie de mine. Daca ei se pot numi oameni atunci am nevoie de ei. Neoamenii sunt doar niste entitati anonime. Ar putea fi un ciorap, o varza, un clovn fara identitate. Neoamenii au masti. Nu mi-a placut niciodata sa port masti. E usor sa fii sincer cand nu ai nimic pe suflet. Accept ideea ca exista o posibilitate foarte mare ca eu sa gresesc. Imi dau voie sa gresesc si imi asum greselile pe care le fac atunci cand imi dau seama de ele. Sunt doar un copil. Cum eu nu va judec, va rog, nu ma judecati!

De ce sunt unii atat de rai, atat de indiferenti? Acum 2 saptamani unei rude i s-a facut rau pe strada. Nu a intervenit nimeni. Nici macar nu l-au intrebat ce are, ce a patit, au trecut pur si simplu pe langa el privindu-l cu ostilitate. Orice om cazut pe jos pe strada e in ochii lor boschetar sau betiv. Sambata tatal meu a alunecat pe noroi si a cazut. Si-a fracturat un deget si avea mana plina de sange. Nimeni nu s-a oprit sa ii intinda o mana sa il ridice. Toti fugeau cat vedeau cu ochii. Tot un om cazut pe jos, pentru ei tot un betiv. Acum ceva timp o fata statea singura pe o banca in parc si plangea. A stat acolo mai bine de o ora. Nimeni nu s-a dus sa o intrebe ce patise. Cand am fost sa cumpar paine odata, vanzatoarea plangea. Toti cumparau paine, observau ca plange si se grabeau sa plece mai repede. Unii chiar se amuza in astfel de situatii. De ce oameni buni sunteti atat de rai? De ce sunteti atat de indiferenti? Tu "marele" mic anonim, in loc sa judeci nu ar fi mai bine sa ajuti, sa intrebi, sa iti pese? Asta te-ar face om!

Nu mai cunoscusem de mult un om cu adevarat om. Azi am fost la catedrala. Erau aduse moastele Sfantului Vasile. Era o vreme pe care nici neoamenii nu ar merita sa fie lasati afara. Se facuse o coada cam de 300 m si inaintam cu 1 metru pe minut. Am stat acolo 5 ore. Imi inghetasera picioarele. Abia mi le mai puteam tarai. Mi se inclestasera degetele de la maini. nu mai puteam nici sa desfac pumnul sa raspund la telefon. Cu toate astea am avut o satisfactie enorma. Eram singurul pusti de pe acolo. Restul oamenilor erau trecuti de 30 de ani. Toti se uitau ciudat la mine la inceput. Unii erau foarte revoltati ca elevii de liceu si de gimnaziu intrau in fata cu profesorii de religie si se intrebau de ce oare eu stau ca prostul la coada. Pur si simplu asta era si principalul motiv pentru care ma aflam acolo. Moastele erau importante, dar faptul ca puteam sa stau atatea ore intr-o mare de oameni si sa le urmaresc fiecare gand, fiecare reactie in niste conditii critice era ceva deosebit pentru mine. Curiozitatea i-a facut sa intre in vorba cu mine. Incercam sa le raspund cu blandete. Cand ii barfeau pe elevii de liceu care intrau in fata incercam sa ii fac sa inteleaga ca e si asta un mijloc de a-i face sa fie mai apropiati de biserica. Oamenii mai in varsta au fost invatati de mici sa aiba credinta si ar fi stat si zile intregi la coada, dar unii copii de liceu nu ar fi stat nici 5 minute. Atunci cum sa aducem copiii mai aproape de biserica daca nu lasandu-i sa se apropie? AU inceput sa ma priveasca toti intr-un mod si mai ciudat. In ochii lor era un fel de admiratie combinata cu putina ostilitate. O doamna mi-a dat un covrig. Nu stiu de ce mi l-a dat tocmai mie. Probabil pentru ca m-a vazut mai "batut de vant". Apoi o alta doamna foarte draguta mi-a dat flori din buchetul ei ca sa le las si eu langa moaste. Am vrut sa i le platesc. Nu a acceptat. S-a confirmat din nou convingerea mea ca oamenii buni iti dau din ce au si fara sa le ceri si ca romanul e om bun, daca as merge cu bicicleta prin tara din sat in sat nu as muri de foame, s-ar gasi cineva care sa imi dea si mie macar o bucata de paine. Erau toti niste oameni atat de simpli si aveau cu totii niste ochi atat de sinceri. Nu am mai vazut niciodata atatia ochi plini de sinceritate in jurul meu. Pur si simplu imi zburda inima de fericire. Sau poate doar tremuram :).

Daca mai era nevoie, mi-am dat seama inca odata de frumusetea vietii. Intamplator ma aflam si luni pe langa catedrala atunci cand au fost aduse moastele. Se stransese si atunci destul de multa lume. Am zabovit putin in fata catedralei pentru a contempla momentul. Tocmai imi cumparasem niste carti de la Teora si te tineam intr-o sacosa de plastic. Langa mine era o femeie mai in varsta cu un copil mic (cam de 5 ani) care "pipaia" pe toata lumea din jurul lui. brusc ma agata de picior, apoi imi ia sacosa la propriu in brate. Imi plac mult copiii si gingasia lor. Mi s-a parut ceva normal. Mama sau bunica, pentru ca nu stiu ce era, a sarit imediat sa il desprinda de sacosa mea de teama sa nu ma fi deranjat. Nu ma deranjase. Ma facuse chiar sa zambesc, doar ca ma punea putin pe ganduri comportamentul lui. Avea niste gesturi oarecum ciudate. In fata noastra era o planta, mai exact un tufis(boschet) pentru a nu stiu cum sa ii spun altfel. Vad cum, il atinge, se retrage putin, apoi isi indreapta atentia spre el. Incepe sa ii pipaie frunzele intr-un mod ciudat si intreaba "Ce e asta?". Femeia ii raspunde: "O frunza!", la care el isi ridica privirea catre ea si intreaba curios: "Ce e o frunza?" Am ramas pur si simplu blocat. Avea ochii tulburi si albiciosi. Atunci mi-am dat seama ca e orb si ca vedea lumea intr-un mod cu totul si cu totul special. Daca m-ar fi intrebat pe mine ce e o frunza nu as fi stiut ce sa ii spun. E atat de simplu pentru noi sa intelegem ce e o frunza si totodata atat de greu de explicat unui copil orb de 5 ani. Nu o poti descrie sub nici o forma pentru ca mereu va ramane ceva de neinteles pentru el. O frunza e o parte a unei plante, dar ce e o planta? Sunt multe lucruri in viata pe care le ignoram in fiecare zi si nu ne bucuram de ele, dar care se bucura de o atentie deosebita din partea oamenilor care nu se pot bucura de ele. Nu e pacat?
Cata lumina in ochii lui si ce intuneric in noi!
Multumesc!




Provincialii - Oameni





George Nicolescu - OAMENI BUNI





Vali Sterian - Vino Doamne