Who is Moo?

Află singur! Ia loc şi hai să stăm de vorbă...

20.7.12

Povestea mea - confesiune in 20 000 de caractere

Publicat de Mihai Gherghe |

            Inca din liceu viata mea a fost dominata de doua mari pasiuni: oamenii si povestile lor.
            In clasa a XII-a, cand trebuia sa ma hotarasc ce drum voi urma in viata, oscilam intre Psihologie (influentata de dragostea mea pentru oameni) si Regie de film (influentata de dragostea mea pentru povestile oamenilor).
            Pentru psihologie ma pregatisem destul de mult. Am invatat de pe 3 manuale. M-am consultat cu 2 psihologi, care mi-au fost si profesori si colaboratori in cadrul ONG-urilor in care am activat. Unul dintre ei mi-a facut cadou un manual mai vechi de Mielu Zlate, care mi-a folosit foarte mult. Am participat la diferite evenimente legate de psihologie. Am fost de 3 ori la facultatea de Psihologie din Bucuresti pentru a ma interesa in legatura cu admiterea si programa de invatamant. M-am inscris la facultatea de Psihologie din Cuj, dintr-o alta nastrusnicie de-a mea despre care am scris si aici mai demult. Am luat admiterea, dar intre timp am renuntat la ea pentru ca era destul de greu sa fiu in acelasi timp in doua orase despartite de cateva sute de kilometri. Am ales sa raman in Bucuresti pentru ca am considerat ca imi oferea mai multe oportunitati. Nu stiu daca ar trebui sa imi para rau sau nu. Imi place unde sunt acum. Imi place sa ajut oamenii, sa discut cu ei, sa ii inteleg, dar nu imi doream sa fiu psihoterapeut. Imi placea sa ajut oamenii sa se dezvolte in cariera lor si din acest motiv, inca de atunci visam sa am o cariera in resurse umane.
            Pentru Regie de film ma pregatisem si mai mult. In clasa a XI-a, timp de 6 luni, am mers in fiecare weekend in Bucuresti la niste cursuri de pregatire pentru admiterea la facultatea de film, tinute in cadrul UNATC. Am mers in fiecare an la festivalul de film Next, un festival special creat pentru tinerii regizori, in memoria lui Cristian Nemescu si a lui Andrei Toncu. Sala era neincapatoare si eu preferam sa privesc proiectiile de pe podeaua Cinematecii Eforie, alaturi de voluntarii Next. Imi doream mult si inca imi mai doresc sa particip si eu candva la acest festival si sa imi privesc propriul film de pe podeaua cinematografului.
            In fine. Planul facut in timpul liceului, nu se potriveste cu cel de dupa BAC. Stiam ce pot si cat de bine pregatit sunt pentru admiterea la regie de film. Ii cunoscusem si pe ceilalti la cursurile de pregatire, am mai discutat cu ei si eram constient (intr-un mod cat se poate de obiectiv) ca eram peste media candidatilor. Insa nu era suficient. Pentru 12 locuri pentru toata Romania, cate sunt la specializarea Regie de film, ar fi trebuit sa fiu extrem de bine pregatit. Pentru a fi sigur ca sunt admis, macar al XII-lea, imi spuneam ca trebuie sa fiu cel mai bun, din cati candidati exista. Si eram constient ca sunt cel putin 12 oameni mai buni decat mine. Oricum, ca in orice domeniu artistic, este normal ca juriul sa fie foarte subiectiv. Imi spuneam ca daca o dau in bara de prima data, mai ales ca profesorii ma conosc de la cursuri, ma vor tine minte si nu voi mai avea nicio sansa a doua sau a treia oara.
            Din toate aceste motive am decis sa aman admiterea la regie de film cu un an, timp in care sa ma pregatesc mai bine si sa devin cel mai bun. 

            Asa ca, in loc de regie de film am dat la Psihologie, la Cluj, la care am renuntat repede din cauza distantei si la ASE, la facultatea de Management Economic. De ce ASE si de ce Management Economic? In primul rand pentru ca am facut eu niste conexiuni in capul mei si observasem ca rolul unui regizor se aseamana destul de mult cu cel al unui manager, pentru ca observasem ca foarte multi regizori, in ultimul timp, devin si producatorii propriilor filme si pentru ca vedeam filmul ca pe un proiect si consideram ca este important ca un regizor sa fie un bun manager de proiect. Am avut o discutie si cu Ada Solomon, unul dintre cei mai apreciati producatori din Romania, director la casa de productie Hi Film si presedinta festivalului de film Next. Si ea mi-a spus ca in eventualitatea in care nu voi intra la regie de film, managementul de proiect este un punct de plecare foarte bun pentru o cariera de regizor si poate chiar de producator. Un al doilea om care m-a inspirat a fost Corneliu Porumboiu. Este unul dintre regizorii pe care eu ii apreciez mult. Inainte sa dea la regie de film, a absolvit Management Economic la ASE. Exista deci un precedent si implicit un model de urmat.
            Am dat la ASE. Un lucru foarte bun. Nu a fost nimic rau in asta. Dar am facut si o mare greseala. Pentru ca nu aveam dreptul sa fac decat o singura facultate la buget si aveam sperante mari sa intru la regie de film unde taxa era de cateva mii de euro si nu mi-o puteam permite, am decis ca la ASE sa intru si sa raman in mod deliberat la taxa, care era de doar 3000 de RON, pentru a-mi pastra sansa de a face regie de film la buget. Pentru admiterea la ASE nu ma pregatisem eu foarte mult pentru ca am luat decizia de a da la ASE in ultimul moment, asa ca a fost destul de „usor” sa intru la taxa, desi am fost la 2 locuri diferenta de ultimul loc de la buget. "Norocul" meu, ca sa zic asa. Apoi, in timpul anului am luat note mari la unele examene destul de grele, la care mai mult de jumatate dintre colegii mei au avut restanta si am decis sa am doua restante ca sa fiu sigur ca nu trec la buget.O decizie pe care acum o consider destul de imatura.
            M-am atasat de cativa profesori de la care chiar am invatat cu drag, dar ceilalti imi ofereau destule motive pentru a avea o repulsie fata de facultate. De aceea mi-am indreptat mai mult atentia catre activitatile extracuriculare. Am intrat intr-o asociatie studenteasca, in care am avut parte de cela mai frumoase experiente din viata mea si in care am invatat intr-un an de 100 de ori mai multe lucruri decat am invatat in trei ani de facultate. 

            Ajuns la finalul anului I, am avut o revelatie, provocata probabil si de un val de maturitate care m-a lovit brusc. Am realizat ca nu prea progresasem deloc in ceea ce priveste pregatirea mea pentru admiterea la regie de film, pentru ca imi descoperisem o pasiune si mai mare si anume mediul organizational dintr-un ONG studentesc si tot ce reprezinta societatea civila din Romania si dorinta de a face bine si de a ajuta oamenii. Din cateva discutii cu absolventi de regie de film am realizat si ca acea facultate nu imi va asigura sansa de a face ceea ce imi doresc doar prin simplul fapt ca o termin. Cam din 5 generatii de absolventi, doar unul sau doi oameni  ajung sa faca ceea ce isi doresc, sa regizeze proiecte personale si sa participe cu ele la festivaluri. Si acestia, de cele mai multe ori, isi finanteaza singuri filmele pentru ca nu investeste nimeni in tine, daca nu ai confirmat inainte. Am realizat ca daca vrei sa faci un film, diploma de licenta in regie de film nu te ajuta prea mult si ca mai degraba ai nevoie de bani pentru a-l finanta; bani pe care faptul ca ai diploma de licenta in regie nu ti-i asiugura si pe care trebuie sa ii faci singur. Consider ca cea mai mare greseala a mea a fost ca am refuzat sa vad acest aspect inca de la inceput si am fost orbit de pasiunea pentru film, fara sa iau in calcul oportunitatile reale pe care le-as fi avut dupa terminarea facultatii de film. Parerile celor din jurul meu erau impartite. Unii ma incurajau, altii imi spuneam ca nu am nicio sansa. Parintii mei mi-au spus inca din clasa a XI-a ca ei ma sprijina neconditionat in ce voi face, dar ca trebuie sa fiu realist si sa imi dau seama ca daca termin regie de film, asta nu ma face direct regizor.
Din motivele enumerate mai sus am renuntat la dorinta de a urma facultatea de film, dar NU si la dorinta de a face candva un film. Filme se pot face si fara facultate. Important e sa ai cunostintele si competentele necesare. Si in acest domeniu chiar poti sa fii autodidact pentru ca ai o multime de surse de informare si chiar oportunitati de a vedea cum se desfasoara totul  pe platoul de filmare. Si conteaza intr-o proportie destul de mare  sa ai si o doza de talent innascut pe care nu stiu inca daca o am, insa sper ca o am.
            Am mai realizat si ca intr-un an am cheltuit peste 20 000 lei pentru un moft. Plateam 3000 de lei taxa la ASE, apoi 600 de lei chiria in fiecare luna, apoi 600 lei mancarea in fiecare luna si mai erau si alte cheltuieli (transport, telefon, haine, igiena, carti). Stiam ca parintii mei mi-au promis ca ma vor sustine in demesrul meu si ca voi avea sustinerea lor in continuare, atat cat isi vor permite, dar simteam ca le provoc o cheltuiala mult prea mare si ca nu se merita. Nici eu nu ma simteam confortabil stiind ca cheltuiesc mai mult decat produc.
            De aceea mi-am dorit sa devin oarecum independent financiar, daca nu in proportie de 100%, macar 50%. Si cum nu prea aveam cum sa ma angajez la momentul respectiv, ca sa castig banii de care aveam nevoie, singura solutie pe care am gasit-o a fost sa reduc toate aceste cheltuieli si sa incerc sa castig cativa bani in plus invatand. Cum am decis sa fac asta? In primul rand mi-am propus sa intru la buget, sa stau la camin unde platesc de 6 ori mai putin si sunt si mai aproape de cantina unde mancarea este cam de 3 ori mai ieftina si sa obtin o bursa de studiu.
            Anul care tocmai trecuse era compromis, pentru ca strategia mea prosteasca de a ramane si in anii urmatori la taxa daduse roade si nu mai puteam sa recuperez nimic. Aveam de ales intre a continua si anul urmaor la taxa, cu chiria si cheltuielile mari aferente sau sa renunt si sa o iau de la capat, de aceasta data cu o gandire mai matura. Am avut urmatoarea gandire: decat sa stau pe loc, intr-o situatie in care nu ma simt confortabil, mai bine fac un pas inapoi ca sa pot face mai apoi doi pasi inainte.
            Am renuntat la Management Economic dupa primul an. 

            Am dat admiterea din nou si am intrat la Management Public, tot la ASE. M-am pregatit mai mult si am intrat printre primii, drept pentru care am obtinut un loc in caminul Moxa D (unul dintre caminele din Bucuresti cu cel mai ridicat grad de confort) si in plus am obtinut si o bursa de studiu in valoare de 400 de lei / luna, din care imi pot plati regia de camin de 100 lei/luna si cheltuielile cu mancarea de 10 lei /zi , adica 300 lei/luna, cat ma costa daca mananc la cantina. Am reusit sa imi pastrez bursa si camera de camin in toti cei trei ani de facultate.
            Am decis sa dau la Management Public si pentru ca Romania traversa o perioada destul de tulbure atunci si imi doream sa stiu cum functioneaza aparatul guvernamental si toata administratia in general pentru a incerca sa schimb ceva cand voi avea ocazia; cat mai curand, sper! Imi doream sa cunosc legile tarii, ceea ce insemna ca trebuia sa invat mult drept, dar nu voiam sa renunt la management, la economie si la materiile mai umaniste. Programa acestei facultati mi-a oferit exact ce imi doream. Desi programa era pe gustul meu, simteam nevoia sa fac si ceva mai creativ si drept urmare am dat admiterea si la SNSPA, la Comunicare si Relatii Publice, o facultate mai apropiata de latura mea umanista. Dupa experienta dintr-un ONG si apropierea mea fata de oameni, traininguri si programe de dezvoltare, deja in mintea mea incepuse sa revina ideea din liceu de a avea o cariera in resurse umane, iar Facultatea de Comunicare si Relatii Publice m-a atras pentru ca reusea sa combine destul de bine latura umana cu cea de business si era intr-o mare masura focusata pe HR.
            Pe masura ce am parcurs materie cu materie si am cunoscut unii profesorii tineri de la Management Public, mi-am dat seama ca facultatea este chiar mai interesanta decat ma asteptam si ca ma ajuta extrem de mult in pregatirea mea pentru o cariera in resurse umane. Chiar daca tot ce invat are si o parte destinata in special aplicarii in sectorul public, majoritatea lucrurilor sunt generale si  aplicabile atat in domeniul public cat si in domeniul privat. Am studiat si voi studia materii ca: Managementul Resurselor Umane, Managementul Organizatiei, Analiza Organizationala, Dreptul Muncii,  Drept Civil, Gestiunea Investitiilor, Managementul Proiectelor, Microeconomie si Macroeconomie, Managementul Calitatii, Planificare Strategica, Sociologie, Finante Publice, Comunicare, Statistica, Managementul Documentelor, MS Word, MS Excell, TIC, Economie regionala (despre proiecte cu finantare din Fonduri Europene), Managementul Serviciilor, Marketing si altele. Pot spune ca la Management Public am invatat de zece ori mai mult management decat la Management Economic. Poate ca se datoreaza si faptului ca am avut o motivatie mai mare acum, dar pot spune ca in mod sigur li se datoreaza catorva profesori tineri care au fost foarte deschisi si prietenosi si au creat o atmosfera placuta, prielnica invatarii si comunicarii constructive. Din pacate nu sunt multi. Exista multi profesori ignoranti si aroganti care comit multe abuzuri si care parca au ca scop sa ne scada tuturor  motivatia in fiecare zi.
            Am dat o atentie aproape la fel de mare si Facultatii de Comunicare si Relatii Publice pentru ca si ea avea o programa pe placul meu si practic se completa cu ceea ce invatam la ASE. Aici am invatat si voi invata despre: Managementul Resurselor Umane, Formare Profesionala si Training, Teoria Organizatiilor, Sociologie, Fotografie, Publicitate, Teoria Comunicarii, Comunicare Manageriala, Relatii Publice, Analiza Imaginii Organizatiilor, Managementul Proiectelor si altele.

            Nu imi pare rau pentru deciziile pe care le-am luat. Sunt foarte multumit de nivelul meu de cunostinte de acum. Sunt student la doua facultati care imi plac, am si o oarecare independenta financiara, iar banii pe care ii primesc in plus de la parintii mei ii investesc in dezvoltarea mea personala, prin cursuri de formare profesionala.  Consider ca momentan, cea mai buna investitie pe care o pot face este in mine.
            Cand am facut parte din acel ONG, organzam diferite proiecte si programe de dezvoltare pentru studenti. Aveam multi aplicanti, asa ca trebuia sa ii selectam. Incercam sa selectam doar elitele. Mi-am dat seama ca desi faceam proiecte pentru elite, eu nu faceam parte din acele elite. Inainte de a intra intr-un ONG, eram si eu beneficiarul unor astfel de proiecte si imi doream sa aflu cum e in spatele cortinei. Si am avut ocazia sa aflu. E minunat sa lucrezi in echipa si sa creezi ceva pentru altii, dar in acelasi timp ma simteam atat de mic in comparatie cu cei pentru care faceam asta, asa ca m-am decis sa imi asum din nou rolul de beneficiar. Acum ma simt mai bine pregatit si in urma a ceea ce am invatat, a ceea ce am realizat intre timp si a feed-backului pe care l-am primit de la colegii din generatia mea si de la unii profesionisti pe care am avut ocazia sa ii cunosc, imi place sa cred ca fac parte si eu dintr-o elita a tinerilor pasionati de resurse umane.
            As putea spune ca sunt un oportunist, realist, cel mai economic altruist, foarte bine informat si iubit de Dumnezeu sau, cum ar spune altii, „norocos”. Eu sunt de parere ca rezultatul trebuie sa fie elastic si direct proportional in raport cu efortul. Atunci cand cu un efort mai mic se obtine acelasi rezultat, orice efort in plus reprezinta un cost nejustificat care nu produce valoare adaugata si care duce la ineficienta.
Nu mi-am propus niciodata sa fiu primul de dragul statutului ci doar daca aveam un beneficiu considerabil in comparatie cu cel de pe locul doi si numai daca aveam nevoie de acel beneficiu. In schimb mi-am propus sa imi ating mereu obiectivele. Mi-am stabilit mereu doua seturi de obiective, unul cu obiective prioritare, mai realiste si mai apropiate de momentul actual si altul cu obiective pe care le-as numi mai degraba vise. Pot sa spun ca pana acum mi-am indeplinit toate obiectivele din primul set si chiar si unele din al doilea set.
In facultate nu am fost niciodata primul, insa una dintre cele mai importante lectii pe care am invatat-o este ca un titlu obtinut, care nu te ajuta sa realizezi nimic im plus fata de cineva care nu detine acel titlu, nu valoreaza nimic.
Nu am fost niciodata primul, insa mi-am atins mereu obiectivele. De cand mi-am propus sa fiu independent, am invatat destul cat sa primesc o bursa de studiu in fiecare luna pana acum, am reusit sa stau in acelasi camin de langa Piata Victoriei in fiecare an,  fapt care mi-a permis sa mananc in fiecare zi la cantina de langa camin, am muncit si am reusit sa castig mai mult decat consum intr-o luna. Am reusit sa invat tot ce mi-am propus urmand singur cursurile de perfectionare in domeniul resurselor umane de care am considerat ca am nevoie pentru ca imi doream sa invat ceva mai practic si la un nivel mai avansat decat in facultate despre acest domeniu. Am coordonat in calitate de Junior Project Manager un proiect prin care am ajutat studentii sa se dezvolte profesional in 5 domenii diferite. Am un job care imi ofera satisfactie. Am primit mereu un feed-back pozitiv de la ceilalti in ceea ce priveste munca mea, pregatirea mea profesionala si realizarile mele. Am parinti si cativa prieteni care ma iubesc pur si simplu, doar pentru ca sunt eu. Am multi amici si cunostinte care ma respecta pentru ceea ce sunt, ceea ce spun, ceea ce fac. Cu asta ma mandresc eu. Toate acestea imi dau incredere in mine si imi dau siguranta ca am luat o decizie buna si ca sunt pe drumul cel bun.
Daca am procedat bine sau rau, va las sa judecati si voi. Daca as fi continuat primul an, as fi putut sa imi prezint lucrarea de licenta saptamana aceasta. Dar cu ce pret?  Nu cred ca as fi fost cine sunt astazi daca as fi continuat pe acelasi drum. Dupa ce am renuntat in primul an, unii mi-au spus ca am pierdut un an din viata. Care viata? Le-am spus sa stea linistiti ca nu o sa mor mai devreme din cauza asta. Poate se refereau la un an de pensie. Sau la un an de contributii la CAS pentru pensia lor. :) Si daca terminam anul acesta, ce faceam? Munceam. Asta fac si acum, cu toate ca nu am terminat. Urasc mentalitatea asta a romanilor care cred ca intreaga viata se reduce la educatie institutionalizata si la munca. A nu se crede ca le contest importanta, dar daca alegi sa faci voluntariat in Africa, sa calatoresti in toata lumea timp de un an, sa dai la medicina dupa ce ai facut 3 ani la Psihologie sau sa te faci trainer dupa ce ai facut 6 ani de medicina (cazuri adevarate), nu inseamna ca o sa mori mai repede sau ca in tot acest timp ai stat in coma si viata ta abia acum incepe. Viata fiecarui om e un serial cu multe episoade. Eu in acel an am trait intens. Acel an a facut parte din viata mea si a fost unul dintre cei mai frumosi ani. Am invatat si atunci destul de multe lucruri, m-am maturizat, am cunoscut o multime de oameni care m-au inspirat si am avut si atunci cateva realizari frumoase. Toate lucrurile care s-au intamplat pana acum, toate deciziile bune sau rele, toate esecurile si toate realizarile de pana acum m-au facut sa fiu cine sunt astazi si nu regret absolut nimic din ce am facut; poate doar cateva lucruri din al doilea set de obiective pe care nu am incercat sa le fac inca.
Imi place viata mea asa cum e!

Subscribe