Inca din liceu viata mea a fost dominata de doua mari pasiuni:
oamenii si povestile lor.
In clasa a XII-a, cand trebuia sa ma hotarasc ce drum voi
urma in viata, oscilam intre Psihologie (influentata de dragostea mea pentru
oameni) si Regie de film (influentata de dragostea mea pentru povestile
oamenilor).
Pentru psihologie ma pregatisem destul de mult. Am
invatat de pe 3 manuale. M-am consultat cu 2 psihologi, care mi-au fost si
profesori si colaboratori in cadrul ONG-urilor in care am activat. Unul dintre
ei mi-a facut cadou un manual mai vechi de Mielu Zlate, care mi-a folosit
foarte mult. Am participat la diferite evenimente legate de psihologie. Am fost
de 3 ori la facultatea de Psihologie din Bucuresti pentru a ma interesa in
legatura cu admiterea si programa de invatamant. M-am inscris la facultatea de
Psihologie din Cuj, dintr-o alta nastrusnicie de-a mea despre care am scris si
aici mai demult. Am luat admiterea, dar intre timp am renuntat la ea pentru ca
era destul de greu sa fiu in acelasi timp in doua orase despartite de cateva sute
de kilometri. Am ales sa raman in Bucuresti pentru ca am considerat ca imi oferea mai multe
oportunitati. Nu stiu daca ar trebui sa imi para rau sau nu. Imi place unde
sunt acum. Imi place sa ajut oamenii, sa discut cu ei, sa ii inteleg, dar nu imi
doream sa fiu psihoterapeut. Imi placea sa ajut oamenii sa se dezvolte in cariera lor si
din acest motiv, inca de atunci visam sa am o cariera in resurse umane.
Pentru Regie de film ma pregatisem si mai mult. In clasa
a XI-a, timp de 6 luni, am mers in fiecare weekend in Bucuresti la niste
cursuri de pregatire pentru admiterea la facultatea de film, tinute in cadrul
UNATC. Am mers in fiecare an la festivalul de film Next, un festival special
creat pentru tinerii regizori, in memoria lui Cristian Nemescu si a lui Andrei Toncu.
Sala era neincapatoare si eu preferam sa privesc proiectiile de pe podeaua
Cinematecii Eforie, alaturi de voluntarii Next. Imi doream mult si inca imi mai
doresc sa particip si eu candva la acest festival si sa imi privesc propriul
film de pe podeaua cinematografului.
In fine. Planul facut in timpul liceului, nu se
potriveste cu cel de dupa BAC. Stiam ce pot si cat de bine pregatit sunt pentru
admiterea la regie de film. Ii cunoscusem si pe ceilalti la cursurile de
pregatire, am mai discutat cu ei si eram constient (intr-un mod cat se poate de
obiectiv) ca eram peste media candidatilor. Insa nu era suficient. Pentru 12
locuri pentru toata Romania, cate sunt la specializarea Regie de film, ar fi
trebuit sa fiu extrem de bine pregatit. Pentru a fi sigur ca sunt admis, macar
al XII-lea, imi spuneam ca trebuie sa fiu cel mai bun, din cati candidati
exista. Si eram constient ca sunt cel putin 12 oameni mai buni decat mine. Oricum,
ca in orice domeniu artistic, este normal ca juriul sa fie foarte subiectiv. Imi spuneam ca
daca o dau in bara de prima data, mai ales ca profesorii ma conosc de la
cursuri, ma vor tine minte si nu voi mai avea nicio sansa a doua sau a treia
oara.
Din toate aceste motive am decis sa aman admiterea la
regie de film cu un an, timp in care sa ma pregatesc mai bine si sa devin cel
mai bun.
Asa ca, in loc de regie de film am dat la Psihologie, la
Cluj, la care am renuntat repede din cauza distantei si la ASE, la facultatea
de Management Economic. De ce ASE si de ce Management Economic? In primul rand
pentru ca am facut eu niste conexiuni in capul mei si observasem ca rolul unui regizor se aseamana destul de mult cu cel al
unui manager, pentru ca observasem ca foarte multi regizori, in ultimul timp,
devin si producatorii propriilor filme si pentru ca vedeam filmul ca pe un
proiect si consideram ca este important ca un regizor sa fie un bun manager de
proiect. Am avut o discutie si cu Ada Solomon, unul dintre cei mai apreciati producatori din Romania, director la casa de productie Hi Film si
presedinta festivalului de film Next. Si ea mi-a spus ca in eventualitatea in
care nu voi intra la regie de film, managementul de proiect este un punct de
plecare foarte bun pentru o cariera de regizor si poate chiar de producator. Un
al doilea om care m-a inspirat a fost Corneliu Porumboiu. Este unul dintre regizorii
pe care eu ii apreciez mult. Inainte sa dea la regie de film, a absolvit
Management Economic la ASE. Exista deci un precedent si implicit un model de
urmat.
Am dat la ASE. Un lucru foarte bun. Nu a fost nimic
rau in asta. Dar am facut si o mare greseala. Pentru ca nu
aveam dreptul sa fac decat o singura facultate la buget si aveam sperante mari
sa intru la regie de film unde taxa era de cateva mii de euro si nu mi-o puteam
permite, am decis ca la ASE sa intru si sa raman in mod deliberat la taxa, care
era de doar 3000 de RON, pentru a-mi pastra sansa de a face regie de film la
buget. Pentru admiterea la ASE nu ma pregatisem eu foarte mult pentru ca am luat
decizia de a da la ASE in ultimul moment, asa ca a fost destul de „usor” sa
intru la taxa, desi am fost la 2 locuri diferenta de ultimul loc de la buget.
"Norocul" meu, ca sa zic asa. Apoi, in timpul anului am luat note mari la unele examene destul de grele, la care mai mult de jumatate dintre colegii mei au avut restanta si am decis sa am doua restante ca sa fiu sigur ca nu
trec la buget.O decizie pe care acum o consider destul de imatura.
M-am atasat de cativa profesori de la care
chiar am invatat cu drag, dar ceilalti imi ofereau destule motive pentru a avea
o repulsie fata de facultate. De aceea mi-am indreptat mai mult atentia catre
activitatile extracuriculare. Am intrat intr-o asociatie studenteasca, in care
am avut parte de cela mai frumoase experiente din viata mea si in care am
invatat intr-un an de 100 de ori mai multe lucruri decat am invatat in trei ani
de facultate.
Ajuns la finalul anului I, am avut o revelatie, provocata
probabil si de un val de maturitate care m-a lovit brusc. Am realizat ca nu
prea progresasem deloc in ceea ce priveste pregatirea mea pentru admiterea la
regie de film, pentru ca imi descoperisem o pasiune si mai mare si anume mediul
organizational dintr-un ONG studentesc si tot ce reprezinta societatea civila
din Romania si dorinta de a face bine si de a ajuta oamenii. Din cateva
discutii cu absolventi de regie de film am realizat si ca acea facultate nu imi
va asigura sansa de a face ceea ce imi doresc doar prin simplul fapt ca o
termin. Cam din 5 generatii de absolventi, doar unul sau doi oameni ajung sa faca ceea ce isi doresc, sa regizeze
proiecte personale si sa participe cu ele la festivaluri. Si acestia, de cele
mai multe ori, isi finanteaza singuri filmele pentru ca nu investeste nimeni in
tine, daca nu ai confirmat inainte. Am realizat ca daca vrei sa faci un film, diploma
de licenta in regie de film nu te ajuta prea mult si ca mai degraba ai nevoie
de bani pentru a-l finanta; bani pe care faptul ca ai diploma de licenta in
regie nu ti-i asiugura si pe care trebuie sa ii faci singur. Consider ca cea
mai mare greseala a mea a fost ca am refuzat sa vad acest aspect inca de la
inceput si am fost orbit de pasiunea pentru film, fara sa iau in calcul
oportunitatile reale pe care le-as fi avut dupa terminarea facultatii de film. Parerile celor din jurul meu erau
impartite. Unii ma incurajau, altii imi spuneam ca nu am nicio sansa. Parintii
mei mi-au spus inca din clasa a XI-a ca ei ma sprijina neconditionat in ce voi
face, dar ca trebuie sa fiu realist si sa imi dau seama ca daca termin regie de
film, asta nu ma face direct regizor.
Din
motivele enumerate mai sus am renuntat la dorinta de a urma facultatea de film,
dar NU si la dorinta de a face candva un film. Filme se pot face si fara
facultate. Important e sa ai cunostintele si competentele necesare. Si in acest
domeniu chiar poti sa fii autodidact pentru ca ai o multime de surse de
informare si chiar oportunitati de a vedea cum se desfasoara totul pe platoul de filmare. Si conteaza intr-o
proportie destul de mare sa ai si o doza
de talent innascut pe care nu stiu inca daca o am, insa sper ca o am.
Am mai realizat si ca intr-un an am cheltuit peste 20 000 lei pentru un moft. Plateam 3000 de lei taxa la ASE, apoi 600 de lei
chiria in fiecare luna, apoi 600 lei mancarea in fiecare luna si mai erau si
alte cheltuieli (transport, telefon, haine, igiena, carti). Stiam ca parintii
mei mi-au promis ca ma vor sustine in demesrul meu
si ca voi avea sustinerea lor in continuare, atat cat isi vor
permite, dar simteam ca le provoc o cheltuiala mult prea mare si ca nu se
merita. Nici eu nu ma simteam confortabil stiind ca cheltuiesc mai mult decat
produc.
De aceea mi-am dorit sa devin oarecum independent
financiar, daca nu in proportie de 100%, macar 50%. Si cum nu prea aveam cum sa
ma angajez la momentul respectiv, ca sa castig banii de care aveam nevoie,
singura solutie pe care am gasit-o a fost sa reduc toate aceste cheltuieli si
sa incerc sa castig cativa bani in plus invatand. Cum am decis sa fac asta? In
primul rand mi-am propus sa intru la buget, sa stau la camin unde platesc de 6
ori mai putin si sunt si mai aproape de cantina unde mancarea este cam de 3 ori
mai ieftina si sa obtin o bursa de studiu.
Anul care tocmai trecuse era compromis, pentru ca
strategia mea prosteasca de a ramane si in anii urmatori la taxa daduse roade
si nu mai puteam sa recuperez nimic. Aveam de ales intre a continua si anul
urmaor la taxa, cu chiria si cheltuielile mari aferente sau sa renunt si sa o
iau de la capat, de aceasta data cu o gandire mai matura. Am avut urmatoarea
gandire: decat sa stau pe loc, intr-o situatie in care nu ma simt confortabil,
mai bine fac un pas inapoi ca sa pot face mai apoi doi pasi inainte.
Am renuntat la Management
Economic dupa primul an.
Am dat admiterea din nou si am intrat la Management
Public, tot la ASE. M-am pregatit mai mult si am intrat printre primii, drept pentru care am obtinut un
loc in caminul Moxa D (unul dintre caminele din Bucuresti cu cel mai ridicat
grad de confort) si in plus am obtinut si o
bursa de studiu in valoare de 400 de lei / luna, din care imi pot plati regia de camin
de 100 lei/luna si cheltuielile cu mancarea de 10 lei /zi , adica 300 lei/luna,
cat ma costa daca mananc la cantina. Am reusit sa imi pastrez bursa
si camera de camin in toti cei trei ani de facultate.
Am decis sa dau la Management Public si pentru ca Romania
traversa o perioada destul de tulbure atunci si imi doream sa stiu cum
functioneaza aparatul guvernamental si toata administratia in general pentru
a incerca sa schimb ceva cand voi avea ocazia; cat mai curand, sper! Imi doream
sa cunosc legile tarii, ceea ce insemna ca trebuia sa invat mult drept, dar nu
voiam sa renunt la management, la economie si la materiile mai umaniste. Programa
acestei facultati mi-a oferit exact ce imi doream. Desi programa era pe gustul
meu, simteam nevoia sa fac si ceva mai creativ si drept urmare am dat admiterea
si la SNSPA, la Comunicare si Relatii Publice, o facultate mai apropiata de
latura mea umanista. Dupa experienta dintr-un ONG si apropierea mea fata de
oameni, traininguri si programe de dezvoltare, deja in mintea mea incepuse sa
revina ideea din liceu de a avea o cariera in resurse umane, iar Facultatea de
Comunicare si Relatii Publice m-a atras pentru ca reusea sa combine destul de
bine latura umana cu cea de business si era intr-o mare masura focusata pe HR.
Pe masura ce am parcurs materie cu materie si am cunoscut
unii profesorii tineri de la Management Public, mi-am dat seama ca facultatea
este chiar mai interesanta decat ma asteptam si ca ma ajuta extrem de mult in
pregatirea mea pentru o cariera in resurse umane. Chiar daca tot ce invat are
si o parte destinata in special aplicarii in sectorul public, majoritatea
lucrurilor sunt generale si aplicabile
atat in domeniul public cat si in domeniul privat. Am studiat si voi studia
materii ca: Managementul Resurselor Umane, Managementul
Organizatiei, Analiza Organizationala, Dreptul Muncii, Drept Civil, Gestiunea Investitiilor,
Managementul Proiectelor, Microeconomie si Macroeconomie, Managementul
Calitatii, Planificare Strategica, Sociologie, Finante Publice, Comunicare,
Statistica, Managementul Documentelor, MS Word, MS Excell, TIC, Economie regionala
(despre proiecte cu finantare din Fonduri Europene), Managementul Serviciilor, Marketing
si altele. Pot spune ca la Management Public am invatat de zece ori mai mult
management decat la Management Economic. Poate ca se datoreaza si faptului
ca am avut o motivatie mai mare acum, dar pot spune ca in mod sigur li se
datoreaza catorva profesori tineri care au fost foarte deschisi si prietenosi
si au creat o atmosfera placuta, prielnica invatarii si comunicarii constructive.
Din pacate nu sunt multi. Exista multi profesori ignoranti si aroganti care
comit multe abuzuri si care parca au ca scop sa ne scada tuturor motivatia in fiecare zi.
Am dat o atentie aproape la fel de mare si Facultatii de
Comunicare si Relatii Publice pentru ca si ea avea o programa pe placul meu si
practic se completa cu ceea ce invatam la ASE. Aici am invatat si voi invata
despre: Managementul Resurselor Umane, Formare Profesionala si Training,
Teoria Organizatiilor, Sociologie, Fotografie, Publicitate, Teoria Comunicarii,
Comunicare Manageriala, Relatii Publice, Analiza Imaginii Organizatiilor,
Managementul Proiectelor si altele.
Nu imi pare rau pentru deciziile pe care le-am luat. Sunt
foarte multumit de nivelul meu de cunostinte de acum. Sunt student la doua
facultati care imi plac, am si o oarecare independenta financiara, iar banii pe
care ii primesc in plus de la parintii mei ii investesc in dezvoltarea mea
personala, prin cursuri de formare profesionala. Consider ca momentan, cea mai buna investitie
pe care o pot face este in mine.
Cand am facut parte din acel ONG, organzam diferite
proiecte si programe de dezvoltare pentru studenti. Aveam multi aplicanti, asa
ca trebuia sa ii selectam. Incercam sa selectam doar elitele. Mi-am dat seama
ca desi faceam proiecte pentru elite, eu nu faceam parte din acele elite.
Inainte de a intra intr-un ONG, eram si eu beneficiarul unor astfel de proiecte
si imi doream sa aflu cum e in spatele cortinei. Si am avut ocazia sa aflu. E
minunat sa lucrezi in echipa si sa creezi ceva pentru altii, dar in acelasi
timp ma simteam atat de mic in comparatie cu cei pentru care faceam asta, asa
ca m-am decis sa imi asum din nou rolul de beneficiar. Acum ma simt mai bine pregatit si in urma a ceea ce am invatat, a ceea ce am realizat intre timp si a feed-backului pe care l-am primit de la colegii din generatia mea si de la unii profesionisti pe care am avut ocazia sa ii cunosc, imi place sa cred
ca fac parte si eu dintr-o elita a tinerilor pasionati de resurse umane.
As putea spune ca sunt un oportunist, realist, cel mai economic altruist, foarte
bine informat si iubit de Dumnezeu sau, cum ar spune altii, „norocos”. Eu sunt de
parere ca rezultatul trebuie sa fie elastic si direct proportional in raport cu
efortul. Atunci cand cu un efort mai mic se obtine acelasi rezultat, orice
efort in plus reprezinta un cost nejustificat care nu produce valoare adaugata
si care duce la ineficienta.
Nu
mi-am propus niciodata sa fiu primul de dragul statutului ci doar daca aveam un beneficiu considerabil
in comparatie cu cel de pe locul doi si numai daca aveam nevoie de acel
beneficiu. In schimb mi-am propus sa imi ating mereu obiectivele. Mi-am
stabilit mereu doua seturi de obiective, unul cu obiective prioritare, mai
realiste si mai apropiate de momentul actual si altul cu obiective pe care
le-as numi mai degraba vise. Pot sa spun ca pana acum mi-am indeplinit toate
obiectivele din primul set si chiar si unele din al doilea set.
In
facultate nu am fost niciodata primul, insa una
dintre cele mai importante lectii pe care am invatat-o este ca un titlu obtinut,
care nu te ajuta sa realizezi nimic im plus fata de cineva care nu detine acel titlu, nu valoreaza nimic.
Nu
am fost niciodata primul, insa mi-am atins mereu obiectivele. De cand mi-am
propus sa fiu independent, am invatat destul cat sa primesc o bursa de studiu in
fiecare luna pana acum, am reusit sa stau in acelasi camin de langa Piata
Victoriei in fiecare an, fapt care mi-a
permis sa mananc in fiecare zi la cantina de langa camin, am muncit si am
reusit sa castig mai mult decat consum intr-o luna. Am reusit sa invat tot ce
mi-am propus urmand singur cursurile de perfectionare in
domeniul resurselor umane de care am considerat ca am nevoie pentru ca imi doream sa invat ceva mai practic si la un nivel mai
avansat decat in facultate despre acest domeniu. Am coordonat in
calitate de Junior Project Manager un proiect prin care am ajutat studentii sa
se dezvolte profesional in 5 domenii diferite. Am un job care imi ofera satisfactie. Am primit mereu un feed-back
pozitiv de la ceilalti in ceea ce priveste munca mea, pregatirea mea
profesionala si realizarile mele. Am parinti si cativa prieteni care ma iubesc pur si simplu, doar
pentru ca sunt eu. Am multi amici si cunostinte care ma respecta pentru ceea ce
sunt, ceea ce spun, ceea ce fac. Cu asta ma mandresc eu. Toate acestea imi dau incredere in mine si imi
dau siguranta ca am luat o decizie buna si ca sunt pe drumul cel bun.
Daca
am procedat bine sau rau, va las sa judecati si voi. Daca as fi continuat
primul an, as fi putut sa imi prezint lucrarea de licenta saptamana aceasta. Dar
cu ce pret? Nu cred ca as fi fost cine
sunt astazi daca as fi continuat pe acelasi drum. Dupa ce am renuntat in primul an, unii
mi-au spus ca am pierdut un an din viata. Care viata? Le-am spus sa stea
linistiti ca nu o sa mor mai devreme din cauza asta. Poate se refereau la un an
de pensie. Sau la un an de contributii la CAS pentru pensia lor. :) Si daca
terminam anul acesta, ce faceam? Munceam. Asta fac si acum, cu toate ca nu am terminat. Urasc mentalitatea
asta a romanilor care cred ca intreaga viata se reduce la educatie
institutionalizata si la munca. A nu se crede ca le contest importanta, dar
daca alegi sa faci voluntariat in Africa, sa calatoresti in toata lumea timp de
un an, sa dai la medicina dupa ce ai facut 3 ani la Psihologie sau sa te faci
trainer dupa ce ai facut 6 ani de medicina (cazuri adevarate), nu inseamna ca o
sa mori mai repede sau ca in tot acest timp ai stat in coma si viata ta abia
acum incepe. Viata fiecarui om e un serial cu multe episoade. Eu in acel an am
trait intens. Acel an a facut parte din viata mea si a fost unul dintre cei mai
frumosi ani. Am invatat si atunci destul de multe lucruri, m-am maturizat, am
cunoscut o multime de oameni care m-au inspirat si am avut si atunci cateva
realizari frumoase. Toate lucrurile care s-au intamplat pana acum, toate
deciziile bune sau rele, toate esecurile si toate realizarile de pana acum m-au
facut sa fiu cine sunt astazi si nu regret absolut nimic din ce am facut; poate
doar cateva lucruri din al doilea set de obiective pe care nu am incercat sa le
fac inca.
Imi
place viata mea asa cum e!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu