Who is Moo?

Din lipsa de inspiratie am inceput sa caut in trecut...Nu s-a mai intamplat nimic extraordinar in ultima perioada (nu am vrut sa ma laud ca am luat atestatul) si nu prea am avut despre ce sa scriu asa ca am citit si am recitit ce scrisesem pana acum.
Trebuia sa fac pentru miercurea trecuta un discurs despre mine pe care sa il sustin in fata colegilor. Mi-a dat mari batai de cap. Pana la urma am incropit cateva fragmente de pe blog si a iesit un discurs de cateva pagini cam greu de memorat. Citind cele mai inainte scrise de mine pe blog, mi-am dat seama ca le uitasem si ma surprindeau chiar si pe mine. Cred ca asta e adevaratul motiv pentru care mi-am facut un blog: sa ma regasesc in el oricand, asa cum eram eu in diferite etape ale existentei mele. L-am facut pentru a exista ceva care sa imi aminteasca in orice clipa cat de frumoasa e viata. Din pacate nu am tinut discursul in fata colegilor. Mi-ar fi placut sa afle si ei anumite lucruri. Poate o sa le afle singuri odata si odata. Sau poate o sa mai am si alta ocazie sa le vorbesc despre mine si despre viata.
Si daca tot am decis sa ma intorc catre trecut, facand curatenie prin fisiere, am dat peste cateva documente in word cu texte scrise de mine mai demult. Privesti altfel lucrurile dupa ceva timp. Prima intentie, cand le-am citit, a fost sa le modific, sa le adaptez, dar m-am oprit la timp. Nu asa se face. Ele spun ceva despre mine asa cum eram eu atunci. Ar fi pacat sa le stric. E ca si cum ai incerca sa transformi un costum de epoca intr-un frac. Fracul poate ca e mai frumos, dar nu vei putea niciodata sa transformi un costum de epoca in asa ceva si in cele din urma nu vei reusi decat sa strici o bucatica de trecut. Un frac veritabil se croieste de la 0.
Am gasit poezioare, scurte povestioare, sinopsisuri, eseuri, scenarii scrise prin clasele a 8-a si a -9-a, chiar si prima mea piesa de teatru. Unele dintre ele m-au impresionat. Au ramas in mine, dar le uitasem. Altele m-au si dezamagit. Poate pentru ca atunci dispuneam de o doza de inocenta mai mare decat cea care mi-a mai ramas acum si citindu-le ma gandeam in sinea mea ca pustiul care le-a scris trebuie sa fi fost foarte naiv la momentul respectiv si lipsit de profesionalitate. Dar erau scrise de mine si asta conta cel mai mult. Imi spuneam: "Ia uite, bai Misule, ce ne-a clocit noua mintea candva!".

O sa postez aici cateva texte care imi plac mie mai mult ca sa aflu si parerile voastre.

Inca ceva...Am reascultat de curand o inregistrare audio de cand eram eu mic. Doi ani din viata mea (4-5) i-am petrecut la bunici, in comuna Movila Banului, judetul Buzau. Bunicul (tataia Stanel) avea un casetofon destul de performant pentru perioada aceea si o colectie impresionanta de casete cu muzica populara la care tinea foarte mult. Pentru ca ai mei erau la Galati si mi se facea des dor de ei, bunicul a sacrificat una din casetele lui si a nascocit un fel de "joc radio-telefonic". Imi punea caseta aceea la casetofon si inregistra vocea mea peste ce era scris inainte. Am inceput prin a simula o convorbire telefonica in care "dia-monologam" cu parintii mei, am continuat prin a spune poezii, a nascoci povesti din imaginatie si chiar prin a le lua interviuri bunicilor, parintilor cand veneau sa ma vada si rudelor care veneau in vizita. Mi-am petrecut destul de mult timp facand inregistrari. O mare parte din copilaria mea se afla pe acea caseta. Acolo sunt si vocile celor dragi mie si care nu mai sunt printre noi. Acolo e si inocenta mea...Acolo sunt povestile si interviurile nefortate, cuvintele pe care le spuneam nu pentru ca asa trebuia, pentru ca asa eram obligat sau din alte motive ci pur si simplu pentru ca asta simteam si era tot ce stiam. Ascultand acum ce spuneam m-am mirat. Nu imi venea sa cred ca eu eram pustiul ala care vorbea cu atata usurinta, care isi gasea cuvintele fara sa le caute. Uitasem aproape tot din ce era pe acea caseta.
Weekendul trecut am fost la Movita Banului sa imi vad bunica(mamaia Sofica, singura pe care o mai am). Am stat noaptea afara, am ascultat greierii si cintezoiul, latratul cainilor din departare si linistea... si am privit stelele. Ce fain era. Era o puzderie de stele. Nu am vazut niciunde atat de multe stele. Si cerul... cerul parea atat de aproape. As fi inregistrat pe cativa metri pelicula tot cerul de acolo, toata zarva linistitoare a noptii ca sa le port mereu cu mine, sa imi pun rola cu banda in loc de creier si sa imi proiectez amintirile frumoase prin lumina ochilor de copil.

Viata mea e praf...dar in mare parte e praf de stele...