Who is Moo?

Află singur! Ia loc şi hai să stăm de vorbă...

15.5.12

Elogiu si Manifest

Publicat de Mihai Gherghe |

Astazi as vrea sa va vorbesc despre modelele din viata mea si despre lucrurile la care eu visez.
ELOGIUL
Imi place sa citesc reviste precum Cariere, HR Manager si AIDA in care sunt promovati oameni care pot servi drept modele pentru tineri. Le cumpar lunar.
La fel de mult imi place sa merg la conferinte si sa ascult acelasi tip de oameni.
Pe multi dintre ei ii cunoasteti si voi. Nu are rost sa va vorbesc despre ei.
Vreau sa va vorbesc despre modelele mele, pe care nu le cunoasteti.
O sa incep cu parintii mei. Tata coordoneaza oamenii care construiesc vapoare, iar mama ii invata sa le construiasca. Ei mi-au predat prima lectie de managementul organizatiei din viata mea. Cand eram acasa, in fiecare seara, cand luam masa impreuna, asistam la o "cooperativa" :) in care imi povesteau ce au mai facut la job. Am invatat multe chestii tehnice despre constructia navelor, metode de sudare, dar si project management, formare profesionala, comunicare in afaceri, negociere si leadership. Nu stiu cum sunt ceilalti parinti, dar ai mei nu s-au chinuit sa imi impuna o anumita conduita tinandu-mi predici despre ce e bine si ce nu e bine sa fac si despre cum ar trebui sa fiu. Pur si simplu ii vedeam pe ei si imi dadeam seama ca la fel imi doresc si eu sa fiu.
TATA
Ultima data cand am fost acasa, tata mi-a dat o lectie de leadership pe care nu o sa o uit niciodata. Mi-a spus ca ceea ce contribuie cel mai mult la succesul companiei este respectul pe care il au oamenii din subordinea ta pentru tine. Iar respectul lor vine tocmai din respectul pe care il ai tu pentru munca lor. Daca vrei ca angajatii sa iti respecte deciziile si sa te recunoasca drept lider, trebuie sa fii empatic, sa incerci sa le intelegi munca, sa fii printre ei. Desi  iti este subordonat, un bun specialist, poate sa te puna oricand la punct. Si succesul tau depinde de succesul lui. Nu invers. Am vorbit apoi despre angajarea unor oameni. Eu ii spuneam ca exista o portita in lege pentru orice, iar el imi tot repeta ca nu poti sa faci asta.  Intr-un final am inteles. Legal se pot face multe. Insa putine solutii legale, cu privire la oameni, sunt si etice. Deasupra oricaror rezultate financiare, sta increderea pe care oamenii o investesc in tine si sperantele lor. Nu ai dreptul moral sa te joci cu ele, chiar daca legea te lasa.
MAMA
Mama este un model de corectitudine si de bunatate. Are inca trei surori. Ea este cea mai mare.  Relatia dintre ele mi se pare incredibila. S-au ajutat mereu, reciproc. Toate sunt genul de oameni care ar sari oricand in ajutorul celorlalte, daca au nevoie de ceva. Mama e si o perfectionista. Este mereu preocupata sa iasa totul perfect. Ii place sa faca totul ca la carte si sa nu greseasca nimic. Asta incerc si eu sa fac. Cand eram acasa, imi povestea mereu despre elevii ei. Despre ce lucruri amuzante au mai facut, despre cei ii mai invata. Cred ca e o profesoara buna. Dovada sta in faptul ca echipele de sudori pe care ea i-a format din punct de vedere teoretic, au castigat numeroase concursuri la nivel zonal, totul culmanand cu premiul I la concursul national de sudura organizat anul tercut de ASR (Asociatia de Sudura din Romania). Un alt merit al sau este ca a creat impreuna cu colegii ei, cateva proceduri pentru noile tehnologii de sudare care au patruns la noi in tara, dupa revolutie si a redactat un manual al sudorului, care acum circula scanat pe internet si din care se inspira multi practicieni.  Mi-ar fi placut sa asist si eu la cursurile ei.

De cand ii stiu, amandoi se preocupa in permanenta de dezvoltarea lor profesionala. Tata participa periodic la traininguri si conferinte de project management. Cand ajungea acasa imi povestea despre ce a invatat. Imi amintesc ca la un training tinut de HILL Intnternational a avut de facut un studiu de caz. Am ramas uimit de seriozitatea cu care l-a tratat. Era ca un copil de liceu care se pregatea pentru cel mai important examen din viata lui, desi nu era decat un studiu de caz pe care ar fi putut sa il rezolve foarte repede intr-un mod mai simplist. La fel de preocupata e si mama. A participat mai mai multe cursuri de comunicare, de formare formatori, de educatie si la conferinte despre teoria sudurii. La inceput lucra la laboratorul de sudura, un fel de institut de cercetare, unde facea proceduri pentru noile tehnologii care abia patrundeau la noi in tara. De cativa ani si-a descoperit insa vocatia didactica si a inceput sa ii placa sa le predea studentilor (majoritatea tineri de varsta mea). Tin minte ca de la mama am invatat prima data despre brainstorming. Eram prin clasa a noua, cand mi-a povestit ce a invatat ea la cursul de comunicare si mi-a dat cartea de pe care invatase ea. Ulterior mi-au folosit foarte mult acele informatii, cand am devenit trainer Salvati Copiii si tineam traininguri prin scoli generale si licee.

BUNICA din partea tatalui
Initial am vrut sa scriu un articol dedicat in exclusivitate ei. De cand m-am nascut, am petrecut in fiecare an Pastele si Craciunul impreuna. Anul acesta, am petrecut ultimul Paste impreuna.  A murit ieri..Din pacate, in Romania, daca ai nesansa sa ajungi intr-un spital de stat, cu o afectiune grava, cum ar fi un accident vascular cerebral, inca de la intrarea pe poarta spitalului, pe fruntea ta scrie 99% mort. Stiu ca medicina nu poate face minuni, dar ignoranta, dezumanizarea si coruptia pe fata din spitalul in care a fost internata ea, m-au dezgustat total. Inainte de accident, de Paste, era cat se poate de lucida. Mamaia m-a iubit enorm. Imi spunea mereu: "Sa ajungi om de mare valoare in tara romaneasca!". Era tare mandra de mine cand ii povesteam ca ma descurc bine cu facultatile, ca ma inteleg bine cu prietenii mei, ca am sansa sa lucrez la cea mai buna firma de contabilitate din Romania (premiu oferit de CECAR in Noiembrie 2011) unde am niste colegi alaturi de care ma simt tare bine. Nu stiu daca ceea ce sunt acum este de ajuns ca sa ma pot incadra in standardele de "om de mare valoare in tara romaneasca", dar nu am de gand sa ma opresc aici. Voi face tot posibilul ca sa ii indeplinesc dorinta.
De la ea am invatat sa fiu bland si ingaduitor. Ma invata mereu ca intr-un confilict, sa las de la mine, sa ma inteleg bine cu toata lumea, sa nu ma cert, dar in acelasi timp sa apar dreptatea si sa fiu aspru cu nedreptatile pe care le observ.
Tot de la ea am invatat si credinta in Dumnezeu. Ea m-a invatat sa ma rog si sa am speranta ca Dumnezeu ma ajuta.
Cand eram mic, imi petreceam verile la ea. Nu imi ajung un milion de cuvinte ca sa descriu cum era experienta aceasta, chiar daca, inainte sa ajung acolo, nu voiam sa merg. Dar o sa pun mai jos o melodie care face cat 1000 de cuvinte.
 

 Exact asa a fost si copilaria mea.

Pe BUNICA din partea mamei nu am avut ocazia sa o cunosc niciodata. A murit cu mult timp inainte de a ma naste eu. Pe ceilalti bunici i-am cunoscut, insa au murit si ei cand eu eram prin scoala generala. Mi-ar fi placut sa mai pot discuta acum cu ei. Ma bucur insa ca Dumnezeu mi-a ingaduit sa ii cunosc chiar si pentru acest timp scurt.

BUNICUL din partea tatalui
Era un om extrem de glumet. Ii placea viata. De la el am invatat sa am "o inima usoara", sa nu pun la suflet decat ceea ce conteaza cu adevarat si sa tratez totul cu veselie si optimism, dar nu cu ignoranta. Tot el a fost cel care mi-a descoperit latura artistica. Avea un casetofon pe care ma lasa sa inregistrez  poezii, povesti, cantecele, invatate sau inventate pe loc de mine. El a fost si primul meu elev. Cand am inceput sa merg la gradinita, cand ajungeam acasa, il invatam si pe el ceea ce invatam la gradinita. Inca mai am o inregistrare cu el in care numara in engleza pana la 10. Nu e cine stie ce, dar eu sunt tare mandru de el si de mine ca l-am invatat asta. Era un om simplu cu o meserie complicata. A fost tamplar. Poate unul dintre cei mai buni. Chiar si la 10 ani dupa moartea sa, veneau fosti clienti, din alte localitati, la bunica mea sa intrebe de el si daca nu poate sa le mai faca si lor o lucrare. Avea un oarecare simt artistic si reusea sa faca anumite modele de tamplarie extraordinare.

BUNICUL din partea mamei
Imi spunea "Pitigoi" si ii placeau camasile in carouri. Era un om demn. Cu o vorba apasata si cu un limbaj extrem de elevat si corect (neinfluentat de accentul moldovenesc specific regiunii, pe care il aveau ceilalti oameni din satul sau). El a fost contabil.  Meserie aproape de care destinul m-a adus si pe mine astazi. Mi-ar fi placut enorm sa mai pot discuta cu el acum sau sa il mai bat la sah, sa ne mai uitam impreuna la Discovery si Animal Planet, sa mai curatam nuci verzi impreuna, sa se mai supere pe mine ca ii stric poarta cu mingea de fotbal sau ca ii pun nisip in branza (am fost un copil destul de obraznic, stiu :) ) sau sa mai construim impreuna arcuri din crengi de salcie si sa vedem sageata cui ajunge cel mai departe. De la el am invatat rigoarea si demnitatea. Isi gandea foarte bine vorbele si era genul de om despre care puteai sa spun, de cum il vedeai, ca are coloana vertebrala, nu doar pentru ca il vedeai ca sta in picioare.

Ei sunt modelele mele. Alaturi de ei, ii includ si pe unchii mei, pe matusile mele si pe verisorii mei. Ei sunt toata familia mea. O poti numara pe degete.
Tot aici i-as include pe prietenii cei mai apropiati, Am mii de cunostinte, insa foarte putini prieteni. Le multumesc celor care imi sunt alaturi si ma incurajeaza mereu.

Toti m-au inspirat si continua sa ma inspire zi de zi. Ei imi dau puterea si curajul sa visez ca pot sa schimb lumea. Fac asta de cand eram mic. Doar ca acum am devenit mai realist si mai obiectiv.
Inca din clasele primare, imi faceam liste cu "atunci cand o sa fiu mare, vreau sa..." Chiar si pe profilul de hi5 pe care mi l-am facut pe vremea cand Facebook nu era atat de popular in romania, am scris despre ce vreau sa fac cand voi creste mare. Multe idei erau total fantastice, adica erau chiar irealizabile.

MANIFESTUL
Intre timp mi-am revizuit lista cu visuri si am ajuns la 3 mari dorinte. Se leaga de 3 premii pe care vreau sa le castig pentru 3 proiecte pe care intentionez sa le fac, astfel incat sa ma simt implinit ca om.
Acestea sunt, in ordinea importantei:

1. Un premiu la Gala Societatii Civile, pentru constructia celui mai mare si modern spital din Romania. Visez la un spital construit 100% din fonduri private obtinute de la persoanele juridice si de la persoanele fizice din Romania, in limita sumei deductibila din impozitul pe profit, respectiv venit, fara ca acestea sa aiba cheltuieli suplimentare. Un spital administrat de un un ONG, din al carui consiliu de administratie sa faca parte reprezentanti ai sponsorilor, alesi de adunarea generala a tuturor membrilor care au contribuit.
Daca toate persoanele juridice din Romania ar redirectiona prin sponsorizari 20% din impozitul pe profit, in limita a 3 la mie din cifra de afaceri, catre aceasta cauza, s-ar strange aproape 400 de milioane de euro, la care s-ar putea adauga si sumene stranse din 2% din impozitul pe venit al persoanelor fizice. Aflati mai multe de aici si de aici.
Visez la un spital privat care sa fie accesibil tuturor, in care calitatea serviciilor sa fie la cel mai inalt nivel si in care sa se poata efectua operatii complexe, pentru care la ora actuala, romanii sunt nevoiti sa plateasca zeci de mii de euro prin alte tari. Aceste operatii sa fie decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sau de Casele de Asigurari de Satatate private, in speranta ca se va reglementa si acest segment.
Daca eu, cat voi trai, nu voi reusi sa duc la capat acest proiect, sper ca cineva sa creada in ideea mea si sa o duca mai departe.

2. Un premiu de excelenta pentru un proiect in managementul resurselor umane. HR Club fiind organizatia care mi-a deschis drumul catre acest domeniu, sper ca intr-o zi sa obtin un premiu in cadrul Galei premiilor de excelenta HR Club. Tot legat de cariera mea in Resurse Umane, doua obiective secundare (care poate vi se par amuzante, dar care pentru mine sunt cat se poate de serioase) sunt ca intr-o buna zi, Daniela Oancea sa imi ia un interviu si George Butunoiu sa ma vaneze.

3. Un premiu la un festival de film. La fel ca in cazul de mai sus, am si un festival de film de suflet. Este vorba de Next Film Festival. Desper el am scris si mai demult. Pasiunea mea pentru film este inca vie. Astept doar momentul cand o sa am posibilitatile materiale si intelectuale ca sa pot face un film care sa ma impresioneze in primul rand pe mine, ca sa pot spera ca ii va impresiona si pe ceilalti.
In toate cele trei cazuri, nu imi doresc neaparat castigarea unui premiu ci macar nominalizarea, printre cele mai bune proiecte.
Nu vreau sa ma acuzati de grandomanie. Nu vreau sa imi fac un scop din castigarea acestor premii ci vreau sa imi fac un scop din realizarea acestor proiecte. Sunt genul de om care se hraneste din aprecierile celorlalti. De aceea, aceste premii ar fi o dovada a faptului ca lumea apreciaza ceea ce am facut. Cineva mi-a spus ca sufar de o forma nobila de egoism. Asa e. Nu fac nimic dintr-un altruism pur. Tot ce fac, inclusiv pentru ceilalti, fac pentru ca asta ma face pe mine sa ma simt bine.

In incheiere as dori sa va spun cate ceva despre mine.
Pe la trei ani, un copil mi-a spart capul cu o sticla, in timp ce alerga, pentru ca nu m-a vazut. Tata m-a dus imediat la spital.
Pe la 8 ani, nu stiu ce mi-a venit mie sa merg la cainele bunicului meu, care era in lant si care cand m-a prins, m-a muscat de mana si a dat cu mine de pamant de cateva ori. Tata a venit si m-a scos din coltii lui. L-a muscat si pe el.
Acum 3 ani mi-a cazut o valiza de peste 10 kg pe cap.
Avand in vedere toate aceste lucruri, tind sa cred ca daca am scapat de atatea ori, Dumnezeu sigur are alte planuri cu mine. Sper doar sa imi dea curaj, timp si oameni buni in jurul meu, ca sa le pot indeplini.

Aici Mihai,
Visuri implinite tuturor!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Subscribe