Who is Moo?

Află singur! Ia loc şi hai să stăm de vorbă...

25.8.12

DEMOCRATIA CALIFICATA SI CONSULTATIVA

Publicat de MG |


In lumina evenimentelor din ultimul timp, am inceput sa imi manifest din ce in ce mai des nemultumirea fata de toate lucrurile care nu merg bine in Romania. Nu vreau sa raman cu imaginea de vesnic nemultumit. Asa ca am inceput sa ma gandesc la solutii. Astfel mi-am imaginat propria utopie, care daca o sa devina realitate macar pe jumatate, in opinia mea, o sa schimbe situatia in bine.  
Ca sa nu scriu un singur articol foarte lung, o sa imi impart ideile in mai multe parti, asa ca pentru inceput as dori sa va prezint ideea mea in ceea ce priveste:

STATUL SI DEMOCRATIA

Sunt destui oameni care isi striga nemultumirile prin Piata Universitatii si alte piete din alte orase. Unii spun ca ar trebui sa plece cineva. Altii ar prefera sa plece toti. Multi sunt foarte usor de manipulat. Pana la urma, efortul lor e in zadar, pentru ca practic nu ii asculta nimeni.  Unii ii folosesc drept masa de manevra pentru a-si atinge propriile interese (de cele mai multe ori in mod gratuit, pentru ca oamenii chiar sunt nemultumiti si nu au nevoie sa fie platiti pentru a-si spune nemultumirile, alteori fiind chiar platiti pentru a face asta). Altii ii desconsidera si ii ignora. Asa a fost mereu. De la „golanii” din ’90, la „viermii” de astazi, asa cum au fost numiti protestatarii de cateva figuri politice importante din istoria ultimilor ani.

Poate ca este cel mai ciudat lucru pe care l-ati auzit pana acum, poate ca este o prostie sau poate ca o sa deschid usile catre o noua ideologie politica, dar eu consider ca nici macar Constitutia Romaniei nu poate fi considerata „constitutionala” :)  pentru ca, in opinia mea, exista multe articole care „se bat cap in cap”. Sa le analizam pe rand.

Ideea este urmatoarea: in  toate statele care se pretind a fi democratice, democratia are un caracter mai degraba reprezentativ decat participativ, iar reprezentarea aceasta nu este tocmai democratica. Cum spune si Constitutia noastra,” suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.” (Art. 2 din Constitutia Romaniei)

Sa vedem cum sta treaba la noi. Oamenii pot sa aleaga in mod direct doar: Presedintele, Senatorii, Deputatii, Primarul, Consilierii locali, Presedintele CJ si Consilierii judeteni. Aici se opreste suveranitatea poporului.  De aici, deciziile sunt luate de un grup sau de o persoana care pot exercita suveranitatea în nume propriu, pretinzand ca urmaresc interesul national. Presedintele alege Primul Ministru. Primul Ministru isi formeaza guvernul. Guvernul stabileste prioritatile de guvernare si practic „interesul national”. Parlamentul investeste Guvernul. Presedintele poate sa dizolve Parlamentul daca acesta respinge de doua ori la rand Guvernul propus de Primul Ministru, numit de Presedinte.  Parlamentul si Presedintele numesc judecatorii de la Curtea Constitutionala. Parlamentul poate demite Guvernul printr-o motiune de cenzura si poate suspenda Presedintele cu scopul de a-l demite prin referendum. Referendumul, care reprezinta una dintre modalitatile prin care poporul isi manifesta suveranitatea,  trebuie sa fie validat de Curtea Constitutionala, adica sa fie votat de 6 oameni din 9 care nu au fost alesi de ei ci de un grup si de o persoana.   

Deci, ca sa intelegem, toate actele normative care se emit in tara noastra plus alegerea si demiterea Presedintelui, adica cele mai importante lucruri care se intampla in Romania, sunt controlate de 9 oameni pe care noi nici macar nu i-am ales, dintre care, cel care este si Presedintele CCR afirma ca ” Asta e maretia dreptului, toate legile lasa loc de interpretare” ?  Asta da democratie... 
In plus Constitutia spune ca initiativa legislativa poate sa apartina si unui numar de 100.000 de cetateni cu drept de vot  din cel putin un sfert din judetele tarii, cu cel putin 5000 de semnaturi din fiecare judet, dar ca nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea. Adica un grup de cateva sute de oameni (Parlamentul) poate sa decida taxele si impozitele, cu ce tari sa fim prieteni si cu ce tari sa nu fim prieteni, cine sa nu mai fie condamnat sau cine sa fie eliberat din inchisoare, iar 10 milioane de cetateni (de exemplu) nu au dreptul sa decida aceste lucruri. Cui spuneam ca apartine suveranitatea...?

Constitutia mai spune la articolul 1 ca România este stat de drept si democratic si ca statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească . Cum putem vorbi despre un stat de drept cand presedintele autoritatii care joaca cel mai important rol in Romania, afima ca „Asta e maretia dreptului, toate legile lasa loc de interpretare”? Cum putem sa vorbim despre separatia puterilor in stat cand o parte din puterea executiva (Guvernul) este investita si poate fi schimbata oricand prin motiune de cenzura de puterea legislativa (Parlamentul) sau cand autoritatea care are cel mai mare impact in ceea ce reprezinta puterea judecatoreasca (Curtea Constitutionala) este formata din oameni numiti de puterea legislativa (Parlament) si de o parte din puterea executiva (Presedinte) sau cand puterea legislativa (Parlamentul) si o parte din cea executiva (Presedintele) pot sa anuleze o decizie a puterii judecatoresti prin amnistie sau gratiere.  Unde e suveranitatea poporului in toata treaba asta? Am prins ideea. Parlamentarii si Presedintele au cele mai importante roluri pentru ca ei ii numesc pe ceilalti si au si legitimitate pentru ca sunt alesi de popor. Se  presupune ca senatorii si deputatii ar trebui sa reprezinte vointa poporului. Ei bine, ia ganditi-va de cate ori v-a intrebat senatorul sau deputatul din circumscriptia din care faceti parte cum sa voteze in legatura cu o anumita lege? Sau de cate ori v-a intrebat Presedintele ce pozitie de adopte din partea Romaniei la un Consiliu UE? Cati dintre voi stiti ca Presedintele poate declara, cu aprobarea Parlamentului, starea de razboi si mobilizarea totala a fortelor armate, adica va poate trimite pe front cu arma in mana intr-un razboi care nu este al vostru, chiar daca sunteti civili pentru ca serviciul militar obligatoriu este doar suspendat, nu eliminat definitiv?

Nu este doar o problema care tine de anumite persoane si nu este doar problema Romaniei. Toate statele democratice au aceasta problema. Nici macar SUA nu se poate considera o tara democratica din acest punct de vedere. Cine i-a intrebat pe cetatenii americani daca sunt de acord ca SUA sa intre in oricare dintre razboaiele in care a intrat?

Prima data m-am gandit ca solutia perfecta ar fi DEMOCRATIA PARTICIPATIVA. Adica la fiecare decizie care se ia, in orice privinta, sa participe toti cetatenii unei tari. Ar fi imposibil sa facem cate un referendum in fiecare zi, dar  cu tehnologiile avansate si cu niste masuri de securitate a datelor foarte bine puse la punct imposibilul ar putea sa devina realitate. Problema este alta: maturitatea si moralitatea cetatenilor. S-ar putea ajunge la situatia absurda ca majoritatea cetatenilor sa voteze o lege prin care sa elimine toate taxele si impozitele si chiar mai mult, sa ofere fiecarui cetatean 10000 de euro (chiar s-a gandit cineva sa ofere 10000 de euro pentru fiecare roman daca va ajunge la putere si isi promova ideea pe propriul post de televiziune). Lipsa de educatie a multor oameni ar putea sa falimenteze statul sau sa nasca un conflict extern. Asa ca solutia logica este : sa lasi oamenii educati sa ia o decizie. Si asa revenim iar la problema cu un grup care decide pentru toti.Chiar si oamenii needucati au dreptul sa isi exprime propriile pareri.Asa ca am ajuns la o solutie "hibrid".

SOLUTIA: DEMOCRATIA CALIFICATA SI CONSULTATIVA – care ar insemna urmatoarele lucruri:

1.    1. Pentru a fi eligibil pentru a candida la o functie electiva, sa se impuna prin lege ca toti candidatii:
- sa fie absolventi de studii superioare de lunga durata,
- sa sustina un examen din notiuni de drept constitutional si administrativ ale carui rezultate sa fie publice,
- sa publice un CV si o scrisoare de intentie care sa cuprinda un plan de actiune
- sa participe la un interviu online in care oricine sa poata adresa intrebari
- sa aiba cazierul judiciar si cel fiscal curate si sa nu fie anchetati in calitate de inculpati intr-un dosar penal
-  sa efectueze 20 de zile de munca voluntara in folosul comunitatii

2.    2. Dupa cum stiti, in Parlament exista mai multe comisii specializate pe diferite domenii. Astfel, acum, se poate intampla ca toti parlamentarii alesi sa fie cantareti. Este posibil, nu? Acest grup de cantareti ar trebui sa adopte legi intr-o multime de domenii in care ei nu au nici cea mai mica pregatire sau experienta cum ar fi bugetul de stat sau apararea nationala. Eu as propune ca locurile in Parlament sa fie impartite pe comisii inca de inainte de alegeri, astfel: atatea locuri in Comisia pentru politică economică, atatea locuri in Comisia pentru învăţământ s.a.m.d. si toti cei care candideaza pentru o functie de parlamentar sa candideze in mod exclusiv pentru un loc intr-o anumita comisie, corespunzatoare studiilor superioare absolvite si experientei in domeniul respectiv, urmand sa fie votati la nivel national ci nu pe colegii uninominale.

3.    3. Sa se creeze o platforma online securizata pe care sa fie postate toate propunerile de acte normative ale oricarei autoritati legislative din Romania si unde fiecare cetatean sa poata sa voteze si sa comenteze aceste propuneri.  De aici vine si caracterul consultativ al democratiei pe care o propun eu. Fiecare ales va tine cont de voturile si de comentariile populatiei, dar va lua singur o decizie, fiind obligat sa isi motiveze public decizia in cazul in care nu coincide cu decizia votata de majoritatea populatiei. In acelasi timp si cetatenii pot face propuneri legislative pe aceasta platforma, care vor fi luate in  considerare de comisiile parlamentare daca strang peste 100 000 de voturi.

4.    4. Eliminarea fraudei electorale. Traim in era digitala si la noi votul inca mai are la baza niste liste electorale neactualizate de ani buni si completate de mana. Eu propun instalarea unor aparate care sa scaneze cartile de identitate in fiecare sectie de votare si care sa fie conectate la o retea intranet nationala pentru a identifica pe loc tentativele de vot multiplu sau alte tentative de frauda. Sistemul este foarte simplu si este folosit de multe banci. Cartea de identitate este scanata si cu ajutorul unui program care recunoaste scrisul, datele din buletin sunt transformate in date informatice care pot fi comparate cu cele din sistem.  Un al doilea pas ar fi securizarea buletinelor de vot, care se poate face foarte simplu, prin tiparirea unui cod unic pe fiecare buletin de vot. (ex. Serie si numar). Si toate acestea vor fi integrate intr-un singur automat. Cetateanul vine, pozitioneaza cartea de identitate in dreptul cititorului, este identificat, apoi, daca este in regula, automatul ii elibereaza un buletin de vot cu un cod unic pe care il ia in cabina de vot unde voteaza, apoi il introduce in urna. Buletinele vor fi numarate atat manual cat si electronic cu un scanner care va identifica atat seria buletinului, cat si votul. Astfel se va cunoaste numarul exact si sigur de voturi, iar daca sunt identificate doua buletine de vot cu aceeasi serie, sunt anulate ambele.

Chiar daca sunt doar niste propuneri, astept sa imi spuneti cat de viabila vi se pare ideea mea si ce propuneri aveti si voi.

Revin in curand cu un articol cu propuneri pentru educatie.

comentarii (4)

20.7.12

Povestea mea - confesiune in 20 000 de caractere

Publicat de MG |

            Inca din liceu viata mea a fost dominata de doua mari pasiuni: oamenii si povestile lor.
            In clasa a XII-a, cand trebuia sa ma hotarasc ce drum voi urma in viata, oscilam intre Psihologie (influentata de dragostea mea pentru oameni) si Regie de film (influentata de dragostea mea pentru povestile oamenilor).
            Pentru psihologie ma pregatisem destul de mult. Am invatat de pe 3 manuale. M-am consultat cu 2 psihologi, care mi-au fost si profesori si colaboratori in cadrul ONG-urilor in care am activat. Unul dintre ei mi-a facut cadou un manual mai vechi de Mielu Zlate, care mi-a folosit foarte mult. Am participat la diferite evenimente legate de psihologie. Am fost de 3 ori la facultatea de Psihologie din Bucuresti pentru a ma interesa in legatura cu admiterea si programa de invatamant. M-am inscris la facultatea de Psihologie din Cuj, dintr-o alta nastrusnicie de-a mea despre care am scris si aici mai demult. Am luat admiterea, dar intre timp am renuntat la ea pentru ca era destul de greu sa fiu in acelasi timp in doua orase despartite de cateva sute de kilometri. Am ales sa raman in Bucuresti pentru ca am considerat ca imi oferea mai multe oportunitati. Nu stiu daca ar trebui sa imi para rau sau nu. Imi place unde sunt acum. Imi place sa ajut oamenii, sa discut cu ei, sa ii inteleg, dar nu imi doream sa fiu psihoterapeut. Imi placea sa ajut oamenii sa se dezvolte in cariera lor si din acest motiv, inca de atunci visam sa am o cariera in resurse umane.
            Pentru Regie de film ma pregatisem si mai mult. In clasa a XI-a, timp de 6 luni, am mers in fiecare weekend in Bucuresti la niste cursuri de pregatire pentru admiterea la facultatea de film, tinute in cadrul UNATC. Am mers in fiecare an la festivalul de film Next, un festival special creat pentru tinerii regizori, in memoria lui Cristian Nemescu si a lui Andrei Toncu. Sala era neincapatoare si eu preferam sa privesc proiectiile de pe podeaua Cinematecii Eforie, alaturi de voluntarii Next. Imi doream mult si inca imi mai doresc sa particip si eu candva la acest festival si sa imi privesc propriul film de pe podeaua cinematografului.
            In fine. Planul facut in timpul liceului, nu se potriveste cu cel de dupa BAC. Stiam ce pot si cat de bine pregatit sunt pentru admiterea la regie de film. Ii cunoscusem si pe ceilalti la cursurile de pregatire, am mai discutat cu ei si eram constient (intr-un mod cat se poate de obiectiv) ca eram peste media candidatilor. Insa nu era suficient. Pentru 12 locuri pentru toata Romania, cate sunt la specializarea Regie de film, ar fi trebuit sa fiu extrem de bine pregatit. Pentru a fi sigur ca sunt admis, macar al XII-lea, imi spuneam ca trebuie sa fiu cel mai bun, din cati candidati exista. Si eram constient ca sunt cel putin 12 oameni mai buni decat mine. Oricum, ca in orice domeniu artistic, este normal ca juriul sa fie foarte subiectiv. Imi spuneam ca daca o dau in bara de prima data, mai ales ca profesorii ma conosc de la cursuri, ma vor tine minte si nu voi mai avea nicio sansa a doua sau a treia oara.
            Din toate aceste motive am decis sa aman admiterea la regie de film cu un an, timp in care sa ma pregatesc mai bine si sa devin cel mai bun. 

            Asa ca, in loc de regie de film am dat la Psihologie, la Cluj, la care am renuntat repede din cauza distantei si la ASE, la facultatea de Management Economic. De ce ASE si de ce Management Economic? In primul rand pentru ca am facut eu niste conexiuni in capul mei si observasem ca rolul unui regizor se aseamana destul de mult cu cel al unui manager, pentru ca observasem ca foarte multi regizori, in ultimul timp, devin si producatorii propriilor filme si pentru ca vedeam filmul ca pe un proiect si consideram ca este important ca un regizor sa fie un bun manager de proiect. Am avut o discutie si cu Ada Solomon, unul dintre cei mai apreciati producatori din Romania, director la casa de productie Hi Film si presedinta festivalului de film Next. Si ea mi-a spus ca in eventualitatea in care nu voi intra la regie de film, managementul de proiect este un punct de plecare foarte bun pentru o cariera de regizor si poate chiar de producator. Un al doilea om care m-a inspirat a fost Corneliu Porumboiu. Este unul dintre regizorii pe care eu ii apreciez mult. Inainte sa dea la regie de film, a absolvit Management Economic la ASE. Exista deci un precedent si implicit un model de urmat.
            Am dat la ASE. Un lucru foarte bun. Nu a fost nimic rau in asta. Dar am facut si o mare greseala. Pentru ca nu aveam dreptul sa fac decat o singura facultate la buget si aveam sperante mari sa intru la regie de film unde taxa era de cateva mii de euro si nu mi-o puteam permite, am decis ca la ASE sa intru si sa raman in mod deliberat la taxa, care era de doar 3000 de RON, pentru a-mi pastra sansa de a face regie de film la buget. Pentru admiterea la ASE nu ma pregatisem eu foarte mult pentru ca am luat decizia de a da la ASE in ultimul moment, asa ca a fost destul de „usor” sa intru la taxa, desi am fost la 2 locuri diferenta de ultimul loc de la buget. "Norocul" meu, ca sa zic asa. Apoi, in timpul anului am luat note mari la unele examene destul de grele, la care mai mult de jumatate dintre colegii mei au avut restanta si am decis sa am doua restante ca sa fiu sigur ca nu trec la buget.O decizie pe care acum o consider destul de imatura.
            M-am atasat de cativa profesori de la care chiar am invatat cu drag, dar ceilalti imi ofereau destule motive pentru a avea o repulsie fata de facultate. De aceea mi-am indreptat mai mult atentia catre activitatile extracuriculare. Am intrat intr-o asociatie studenteasca, in care am avut parte de cela mai frumoase experiente din viata mea si in care am invatat intr-un an de 100 de ori mai multe lucruri decat am invatat in trei ani de facultate. 

            Ajuns la finalul anului I, am avut o revelatie, provocata probabil si de un val de maturitate care m-a lovit brusc. Am realizat ca nu prea progresasem deloc in ceea ce priveste pregatirea mea pentru admiterea la regie de film, pentru ca imi descoperisem o pasiune si mai mare si anume mediul organizational dintr-un ONG studentesc si tot ce reprezinta societatea civila din Romania si dorinta de a face bine si de a ajuta oamenii. Din cateva discutii cu absolventi de regie de film am realizat si ca acea facultate nu imi va asigura sansa de a face ceea ce imi doresc doar prin simplul fapt ca o termin. Cam din 5 generatii de absolventi, doar unul sau doi oameni  ajung sa faca ceea ce isi doresc, sa regizeze proiecte personale si sa participe cu ele la festivaluri. Si acestia, de cele mai multe ori, isi finanteaza singuri filmele pentru ca nu investeste nimeni in tine, daca nu ai confirmat inainte. Am realizat ca daca vrei sa faci un film, diploma de licenta in regie de film nu te ajuta prea mult si ca mai degraba ai nevoie de bani pentru a-l finanta; bani pe care faptul ca ai diploma de licenta in regie nu ti-i asiugura si pe care trebuie sa ii faci singur. Consider ca cea mai mare greseala a mea a fost ca am refuzat sa vad acest aspect inca de la inceput si am fost orbit de pasiunea pentru film, fara sa iau in calcul oportunitatile reale pe care le-as fi avut dupa terminarea facultatii de film. Parerile celor din jurul meu erau impartite. Unii ma incurajau, altii imi spuneam ca nu am nicio sansa. Parintii mei mi-au spus inca din clasa a XI-a ca ei ma sprijina neconditionat in ce voi face, dar ca trebuie sa fiu realist si sa imi dau seama ca daca termin regie de film, asta nu ma face direct regizor.
Din motivele enumerate mai sus am renuntat la dorinta de a urma facultatea de film, dar NU si la dorinta de a face candva un film. Filme se pot face si fara facultate. Important e sa ai cunostintele si competentele necesare. Si in acest domeniu chiar poti sa fii autodidact pentru ca ai o multime de surse de informare si chiar oportunitati de a vedea cum se desfasoara totul  pe platoul de filmare. Si conteaza intr-o proportie destul de mare  sa ai si o doza de talent innascut pe care nu stiu inca daca o am, insa sper ca o am.
            Am mai realizat si ca intr-un an am cheltuit peste 20 000 lei pentru un moft. Plateam 3000 de lei taxa la ASE, apoi 600 de lei chiria in fiecare luna, apoi 600 lei mancarea in fiecare luna si mai erau si alte cheltuieli (transport, telefon, haine, igiena, carti). Stiam ca parintii mei mi-au promis ca ma vor sustine in demesrul meu si ca voi avea sustinerea lor in continuare, atat cat isi vor permite, dar simteam ca le provoc o cheltuiala mult prea mare si ca nu se merita. Nici eu nu ma simteam confortabil stiind ca cheltuiesc mai mult decat produc.
            De aceea mi-am dorit sa devin oarecum independent financiar, daca nu in proportie de 100%, macar 50%. Si cum nu prea aveam cum sa ma angajez la momentul respectiv, ca sa castig banii de care aveam nevoie, singura solutie pe care am gasit-o a fost sa reduc toate aceste cheltuieli si sa incerc sa castig cativa bani in plus invatand. Cum am decis sa fac asta? In primul rand mi-am propus sa intru la buget, sa stau la camin unde platesc de 6 ori mai putin si sunt si mai aproape de cantina unde mancarea este cam de 3 ori mai ieftina si sa obtin o bursa de studiu.
            Anul care tocmai trecuse era compromis, pentru ca strategia mea prosteasca de a ramane si in anii urmatori la taxa daduse roade si nu mai puteam sa recuperez nimic. Aveam de ales intre a continua si anul urmaor la taxa, cu chiria si cheltuielile mari aferente sau sa renunt si sa o iau de la capat, de aceasta data cu o gandire mai matura. Am avut urmatoarea gandire: decat sa stau pe loc, intr-o situatie in care nu ma simt confortabil, mai bine fac un pas inapoi ca sa pot face mai apoi doi pasi inainte.
            Am renuntat la Management Economic dupa primul an. 

            Am dat admiterea din nou si am intrat la Management Public, tot la ASE. M-am pregatit mai mult si am intrat printre primii, drept pentru care am obtinut un loc in caminul Moxa D (unul dintre caminele din Bucuresti cu cel mai ridicat grad de confort) si in plus am obtinut si o bursa de studiu in valoare de 400 de lei / luna, din care imi pot plati regia de camin de 100 lei/luna si cheltuielile cu mancarea de 10 lei /zi , adica 300 lei/luna, cat ma costa daca mananc la cantina. Am reusit sa imi pastrez bursa si camera de camin in toti cei trei ani de facultate.
            Am decis sa dau la Management Public si pentru ca Romania traversa o perioada destul de tulbure atunci si imi doream sa stiu cum functioneaza aparatul guvernamental si toata administratia in general pentru a incerca sa schimb ceva cand voi avea ocazia; cat mai curand, sper! Imi doream sa cunosc legile tarii, ceea ce insemna ca trebuia sa invat mult drept, dar nu voiam sa renunt la management, la economie si la materiile mai umaniste. Programa acestei facultati mi-a oferit exact ce imi doream. Desi programa era pe gustul meu, simteam nevoia sa fac si ceva mai creativ si drept urmare am dat admiterea si la SNSPA, la Comunicare si Relatii Publice, o facultate mai apropiata de latura mea umanista. Dupa experienta dintr-un ONG si apropierea mea fata de oameni, traininguri si programe de dezvoltare, deja in mintea mea incepuse sa revina ideea din liceu de a avea o cariera in resurse umane, iar Facultatea de Comunicare si Relatii Publice m-a atras pentru ca reusea sa combine destul de bine latura umana cu cea de business si era intr-o mare masura focusata pe HR.
            Pe masura ce am parcurs materie cu materie si am cunoscut unii profesorii tineri de la Management Public, mi-am dat seama ca facultatea este chiar mai interesanta decat ma asteptam si ca ma ajuta extrem de mult in pregatirea mea pentru o cariera in resurse umane. Chiar daca tot ce invat are si o parte destinata in special aplicarii in sectorul public, majoritatea lucrurilor sunt generale si  aplicabile atat in domeniul public cat si in domeniul privat. Am studiat si voi studia materii ca: Managementul Resurselor Umane, Managementul Organizatiei, Analiza Organizationala, Dreptul Muncii,  Drept Civil, Gestiunea Investitiilor, Managementul Proiectelor, Microeconomie si Macroeconomie, Managementul Calitatii, Planificare Strategica, Sociologie, Finante Publice, Comunicare, Statistica, Managementul Documentelor, MS Word, MS Excell, TIC, Economie regionala (despre proiecte cu finantare din Fonduri Europene), Managementul Serviciilor, Marketing si altele. Pot spune ca la Management Public am invatat de zece ori mai mult management decat la Management Economic. Poate ca se datoreaza si faptului ca am avut o motivatie mai mare acum, dar pot spune ca in mod sigur li se datoreaza catorva profesori tineri care au fost foarte deschisi si prietenosi si au creat o atmosfera placuta, prielnica invatarii si comunicarii constructive. Din pacate nu sunt multi. Exista multi profesori ignoranti si aroganti care comit multe abuzuri si care parca au ca scop sa ne scada tuturor  motivatia in fiecare zi.
            Am dat o atentie aproape la fel de mare si Facultatii de Comunicare si Relatii Publice pentru ca si ea avea o programa pe placul meu si practic se completa cu ceea ce invatam la ASE. Aici am invatat si voi invata despre: Managementul Resurselor Umane, Formare Profesionala si Training, Teoria Organizatiilor, Sociologie, Fotografie, Publicitate, Teoria Comunicarii, Comunicare Manageriala, Relatii Publice, Analiza Imaginii Organizatiilor, Managementul Proiectelor si altele.

            Nu imi pare rau pentru deciziile pe care le-am luat. Sunt foarte multumit de nivelul meu de cunostinte de acum. Sunt student la doua facultati care imi plac, am si o oarecare independenta financiara, iar banii pe care ii primesc in plus de la parintii mei ii investesc in dezvoltarea mea personala, prin cursuri de formare profesionala.  Consider ca momentan, cea mai buna investitie pe care o pot face este in mine.
            Cand am facut parte din acel ONG, organzam diferite proiecte si programe de dezvoltare pentru studenti. Aveam multi aplicanti, asa ca trebuia sa ii selectam. Incercam sa selectam doar elitele. Mi-am dat seama ca desi faceam proiecte pentru elite, eu nu faceam parte din acele elite. Inainte de a intra intr-un ONG, eram si eu beneficiarul unor astfel de proiecte si imi doream sa aflu cum e in spatele cortinei. Si am avut ocazia sa aflu. E minunat sa lucrezi in echipa si sa creezi ceva pentru altii, dar in acelasi timp ma simteam atat de mic in comparatie cu cei pentru care faceam asta, asa ca m-am decis sa imi asum din nou rolul de beneficiar. Acum ma simt mai bine pregatit si in urma a ceea ce am invatat, a ceea ce am realizat intre timp si a feed-backului pe care l-am primit de la colegii din generatia mea si de la unii profesionisti pe care am avut ocazia sa ii cunosc, imi place sa cred ca fac parte si eu dintr-o elita a tinerilor pasionati de resurse umane.
            As putea spune ca sunt un oportunist, realist, cel mai economic altruist, foarte bine informat si iubit de Dumnezeu sau, cum ar spune altii, „norocos”. Eu sunt de parere ca rezultatul trebuie sa fie elastic si direct proportional in raport cu efortul. Atunci cand cu un efort mai mic se obtine acelasi rezultat, orice efort in plus reprezinta un cost nejustificat care nu produce valoare adaugata si care duce la ineficienta.
Nu mi-am propus niciodata sa fiu primul de dragul statutului ci doar daca aveam un beneficiu considerabil in comparatie cu cel de pe locul doi si numai daca aveam nevoie de acel beneficiu. In schimb mi-am propus sa imi ating mereu obiectivele. Mi-am stabilit mereu doua seturi de obiective, unul cu obiective prioritare, mai realiste si mai apropiate de momentul actual si altul cu obiective pe care le-as numi mai degraba vise. Pot sa spun ca pana acum mi-am indeplinit toate obiectivele din primul set si chiar si unele din al doilea set.
In facultate nu am fost niciodata primul, insa una dintre cele mai importante lectii pe care am invatat-o este ca un titlu obtinut, care nu te ajuta sa realizezi nimic im plus fata de cineva care nu detine acel titlu, nu valoreaza nimic.
Nu am fost niciodata primul, insa mi-am atins mereu obiectivele. De cand mi-am propus sa fiu independent, am invatat destul cat sa primesc o bursa de studiu in fiecare luna pana acum, am reusit sa stau in acelasi camin de langa Piata Victoriei in fiecare an,  fapt care mi-a permis sa mananc in fiecare zi la cantina de langa camin, am muncit si am reusit sa castig mai mult decat consum intr-o luna. Am reusit sa invat tot ce mi-am propus urmand singur cursurile de perfectionare in domeniul resurselor umane de care am considerat ca am nevoie pentru ca imi doream sa invat ceva mai practic si la un nivel mai avansat decat in facultate despre acest domeniu. Am coordonat in calitate de Junior Project Manager un proiect prin care am ajutat studentii sa se dezvolte profesional in 5 domenii diferite. Am un job care imi ofera satisfactie. Am primit mereu un feed-back pozitiv de la ceilalti in ceea ce priveste munca mea, pregatirea mea profesionala si realizarile mele. Am parinti si cativa prieteni care ma iubesc pur si simplu, doar pentru ca sunt eu. Am multi amici si cunostinte care ma respecta pentru ceea ce sunt, ceea ce spun, ceea ce fac. Cu asta ma mandresc eu. Toate acestea imi dau incredere in mine si imi dau siguranta ca am luat o decizie buna si ca sunt pe drumul cel bun.
Daca am procedat bine sau rau, va las sa judecati si voi. Daca as fi continuat primul an, as fi putut sa imi prezint lucrarea de licenta saptamana aceasta. Dar cu ce pret?  Nu cred ca as fi fost cine sunt astazi daca as fi continuat pe acelasi drum. Dupa ce am renuntat in primul an, unii mi-au spus ca am pierdut un an din viata. Care viata? Le-am spus sa stea linistiti ca nu o sa mor mai devreme din cauza asta. Poate se refereau la un an de pensie. Sau la un an de contributii la CAS pentru pensia lor. :) Si daca terminam anul acesta, ce faceam? Munceam. Asta fac si acum, cu toate ca nu am terminat. Urasc mentalitatea asta a romanilor care cred ca intreaga viata se reduce la educatie institutionalizata si la munca. A nu se crede ca le contest importanta, dar daca alegi sa faci voluntariat in Africa, sa calatoresti in toata lumea timp de un an, sa dai la medicina dupa ce ai facut 3 ani la Psihologie sau sa te faci trainer dupa ce ai facut 6 ani de medicina (cazuri adevarate), nu inseamna ca o sa mori mai repede sau ca in tot acest timp ai stat in coma si viata ta abia acum incepe. Viata fiecarui om e un serial cu multe episoade. Eu in acel an am trait intens. Acel an a facut parte din viata mea si a fost unul dintre cei mai frumosi ani. Am invatat si atunci destul de multe lucruri, m-am maturizat, am cunoscut o multime de oameni care m-au inspirat si am avut si atunci cateva realizari frumoase. Toate lucrurile care s-au intamplat pana acum, toate deciziile bune sau rele, toate esecurile si toate realizarile de pana acum m-au facut sa fiu cine sunt astazi si nu regret absolut nimic din ce am facut; poate doar cateva lucruri din al doilea set de obiective pe care nu am incercat sa le fac inca.
Imi place viata mea asa cum e!

comentarii (0)

15.5.12

Elogiu si Manifest

Publicat de MG |

Astazi as vrea sa va vorbesc despre modelele din viata mea si despre lucrurile la care eu visez.
ELOGIUL
Imi place sa citesc reviste precum Cariere, HR Manager si AIDA in care sunt promovati oameni care pot servi drept modele pentru tineri. Le cumpar lunar.
La fel de mult imi place sa merg la conferinte si sa ascult acelasi tip de oameni.
Pe multi dintre ei ii cunoasteti si voi. Nu are rost sa va vorbesc despre ei.
Vreau sa va vorbesc despre modelele mele, pe care nu le cunoasteti.
O sa incep cu parintii mei. Tata coordoneaza oamenii care construiesc vapoare, iar mama ii invata sa le construiasca. Ei mi-au predat prima lectie de managementul organizatiei din viata mea. Cand eram acasa, in fiecare seara, cand luam masa impreuna, asistam la o "cooperativa" :) in care imi povesteau ce au mai facut la job. Am invatat multe chestii tehnice despre constructia navelor, metode de sudare, dar si project management, formare profesionala, comunicare in afaceri, negociere si leadership. Nu stiu cum sunt ceilalti parinti, dar ai mei nu s-au chinuit sa imi impuna o anumita conduita tinandu-mi predici despre ce e bine si ce nu e bine sa fac si despre cum ar trebui sa fiu. Pur si simplu ii vedeam pe ei si imi dadeam seama ca la fel imi doresc si eu sa fiu.
TATA
Ultima data cand am fost acasa, tata mi-a dat o lectie de leadership pe care nu o sa o uit niciodata. Mi-a spus ca ceea ce contribuie cel mai mult la succesul companiei este respectul pe care il au oamenii din subordinea ta pentru tine. Iar respectul lor vine tocmai din respectul pe care il ai tu pentru munca lor. Daca vrei ca angajatii sa iti respecte deciziile si sa te recunoasca drept lider, trebuie sa fii empatic, sa incerci sa le intelegi munca, sa fii printre ei. Desi  iti este subordonat, un bun specialist, poate sa te puna oricand la punct. Si succesul tau depinde de succesul lui. Nu invers. Am vorbit apoi despre angajarea unor oameni. Eu ii spuneam ca exista o portita in lege pentru orice, iar el imi tot repeta ca nu poti sa faci asta.  Intr-un final am inteles. Legal se pot face multe. Insa putine solutii legale, cu privire la oameni, sunt si etice. Deasupra oricaror rezultate financiare, sta increderea pe care oamenii o investesc in tine si sperantele lor. Nu ai dreptul moral sa te joci cu ele, chiar daca legea te lasa.
MAMA
Mama este un model de corectitudine si de bunatate. Are inca trei surori. Ea este cea mai mare.  Relatia dintre ele mi se pare incredibila. S-au ajutat mereu, reciproc. Toate sunt genul de oameni care ar sari oricand in ajutorul celorlalte, daca au nevoie de ceva. Mama e si o perfectionista. Este mereu preocupata sa iasa totul perfect. Ii place sa faca totul ca la carte si sa nu greseasca nimic. Asta incerc si eu sa fac. Cand eram acasa, imi povestea mereu despre elevii ei. Despre ce lucruri amuzante au mai facut, despre cei ii mai invata. Cred ca e o profesoara buna. Dovada sta in faptul ca echipele de sudori pe care ea i-a format din punct de vedere teoretic, au castigat numeroase concursuri la nivel zonal, totul culmanand cu premiul I la concursul national de sudura organizat anul tercut de ASR (Asociatia de Sudura din Romania). Un alt merit al sau este ca a creat impreuna cu colegii ei, cateva proceduri pentru noile tehnologii de sudare care au patruns la noi in tara, dupa revolutie si a redactat un manual al sudorului, care acum circula scanat pe internet si din care se inspira multi practicieni.  Mi-ar fi placut sa asist si eu la cursurile ei.

De cand ii stiu, amandoi se preocupa in permanenta de dezvoltarea lor profesionala. Tata participa periodic la traininguri si conferinte de project management. Cand ajungea acasa imi povestea despre ce a invatat. Imi amintesc ca la un training tinut de HILL Intnternational a avut de facut un studiu de caz. Am ramas uimit de seriozitatea cu care l-a tratat. Era ca un copil de liceu care se pregatea pentru cel mai important examen din viata lui, desi nu era decat un studiu de caz pe care ar fi putut sa il rezolve foarte repede intr-un mod mai simplist. La fel de preocupata e si mama. A participat mai mai multe cursuri de comunicare, de formare formatori, de educatie si la conferinte despre teoria sudurii. La inceput lucra la laboratorul de sudura, un fel de institut de cercetare, unde facea proceduri pentru noile tehnologii care abia patrundeau la noi in tara. De cativa ani si-a descoperit insa vocatia didactica si a inceput sa ii placa sa le predea studentilor (majoritatea tineri de varsta mea). Tin minte ca de la mama am invatat prima data despre brainstorming. Eram prin clasa a noua, cand mi-a povestit ce a invatat ea la cursul de comunicare si mi-a dat cartea de pe care invatase ea. Ulterior mi-au folosit foarte mult acele informatii, cand am devenit trainer Salvati Copiii si tineam traininguri prin scoli generale si licee.

BUNICA din partea tatalui
Initial am vrut sa scriu un articol dedicat in exclusivitate ei. De cand m-am nascut, am petrecut in fiecare an Pastele si Craciunul impreuna. Anul acesta, am petrecut ultimul Paste impreuna.  A murit ieri..Din pacate, in Romania, daca ai nesansa sa ajungi intr-un spital de stat, cu o afectiune grava, cum ar fi un accident vascular cerebral, inca de la intrarea pe poarta spitalului, pe fruntea ta scrie 99% mort. Stiu ca medicina nu poate face minuni, dar ignoranta, dezumanizarea si coruptia pe fata din spitalul in care a fost internata ea, m-au dezgustat total. Inainte de accident, de Paste, era cat se poate de lucida. Mamaia m-a iubit enorm. Imi spunea mereu: "Sa ajungi om de mare valoare in tara romaneasca!". Era tare mandra de mine cand ii povesteam ca ma descurc bine cu facultatile, ca ma inteleg bine cu prietenii mei, ca am sansa sa lucrez la cea mai buna firma de contabilitate din Romania (premiu oferit de CECAR in Noiembrie 2011) unde am niste colegi alaturi de care ma simt tare bine. Nu stiu daca ceea ce sunt acum este de ajuns ca sa ma pot incadra in standardele de "om de mare valoare in tara romaneasca", dar nu am de gand sa ma opresc aici. Voi face tot posibilul ca sa ii indeplinesc dorinta.
De la ea am invatat sa fiu bland si ingaduitor. Ma invata mereu ca intr-un confilict, sa las de la mine, sa ma inteleg bine cu toata lumea, sa nu ma cert, dar in acelasi timp sa apar dreptatea si sa fiu aspru cu nedreptatile pe care le observ.
Tot de la ea am invatat si credinta in Dumnezeu. Ea m-a invatat sa ma rog si sa am speranta ca Dumnezeu ma ajuta.
Cand eram mic, imi petreceam verile la ea. Nu imi ajung un milion de cuvinte ca sa descriu cum era experienta aceasta, chiar daca, inainte sa ajung acolo, nu voiam sa merg. Dar o sa pun mai jos o melodie care face cat 1000 de cuvinte.
 

 Exact asa a fost si copilaria mea.

Pe BUNICA din partea mamei nu am avut ocazia sa o cunosc niciodata. A murit cu mult timp inainte de a ma naste eu. Pe ceilalti bunici i-am cunoscut, insa au murit si ei cand eu eram prin scoala generala. Mi-ar fi placut sa mai pot discuta acum cu ei. Ma bucur insa ca Dumnezeu mi-a ingaduit sa ii cunosc chiar si pentru acest timp scurt.

BUNICUL din partea tatalui
Era un om extrem de glumet. Ii placea viata. De la el am invatat sa am "o inima usoara", sa nu pun la suflet decat ceea ce conteaza cu adevarat si sa tratez totul cu veselie si optimism, dar nu cu ignoranta. Tot el a fost cel care mi-a descoperit latura artistica. Avea un casetofon pe care ma lasa sa inregistrez  poezii, povesti, cantecele, invatate sau inventate pe loc de mine. El a fost si primul meu elev. Cand am inceput sa merg la gradinita, cand ajungeam acasa, il invatam si pe el ceea ce invatam la gradinita. Inca mai am o inregistrare cu el in care numara in engleza pana la 10. Nu e cine stie ce, dar eu sunt tare mandru de el si de mine ca l-am invatat asta. Era un om simplu cu o meserie complicata. A fost tamplar. Poate unul dintre cei mai buni. Chiar si la 10 ani dupa moartea sa, veneau fosti clienti, din alte localitati, la bunica mea sa intrebe de el si daca nu poate sa le mai faca si lor o lucrare. Avea un oarecare simt artistic si reusea sa faca anumite modele de tamplarie extraordinare.

BUNICUL din partea mamei
Imi spunea "Pitigoi" si ii placeau camasile in carouri. Era un om demn. Cu o vorba apasata si cu un limbaj extrem de elevat si corect (neinfluentat de accentul moldovenesc specific regiunii, pe care il aveau ceilalti oameni din satul sau). El a fost contabil.  Meserie aproape de care destinul m-a adus si pe mine astazi. Mi-ar fi placut enorm sa mai pot discuta cu el acum sau sa il mai bat la sah, sa ne mai uitam impreuna la Discovery si Animal Planet, sa mai curatam nuci verzi impreuna, sa se mai supere pe mine ca ii stric poarta cu mingea de fotbal sau ca ii pun nisip in branza (am fost un copil destul de obraznic, stiu :) ) sau sa mai construim impreuna arcuri din crengi de salcie si sa vedem sageata cui ajunge cel mai departe. De la el am invatat rigoarea si demnitatea. Isi gandea foarte bine vorbele si era genul de om despre care puteai sa spun, de cum il vedeai, ca are coloana vertebrala, nu doar pentru ca il vedeai ca sta in picioare.

Ei sunt modelele mele. Alaturi de ei, ii includ si pe unchii mei, pe matusile mele si pe verisorii mei. Ei sunt toata familia mea. O poti numara pe degete.
Tot aici i-as include pe prietenii cei mai apropiati, Am mii de cunostinte, insa foarte putini prieteni. Le multumesc celor care imi sunt alaturi si ma incurajeaza mereu.

Toti m-au inspirat si continua sa ma inspire zi de zi. Ei imi dau puterea si curajul sa visez ca pot sa schimb lumea. Fac asta de cand eram mic. Doar ca acum am devenit mai realist si mai obiectiv.
Inca din clasele primare, imi faceam liste cu "atunci cand o sa fiu mare, vreau sa..." Chiar si pe profilul de hi5 pe care mi l-am facut pe vremea cand Facebook nu era atat de popular in romania, am scris despre ce vreau sa fac cand voi creste mare. Multe idei erau total fantastice, adica erau chiar irealizabile.

MANIFESTUL
Intre timp mi-am revizuit lista cu visuri si am ajuns la 3 mari dorinte. Se leaga de 3 premii pe care vreau sa le castig pentru 3 proiecte pe care intentionez sa le fac, astfel incat sa ma simt implinit ca om.
Acestea sunt, in ordinea importantei:

1. Un premiu la Gala Societatii Civile, pentru constructia celui mai mare si modern spital din Romania. Visez la un spital construit 100% din fonduri private obtinute de la persoanele juridice si de la persoanele fizice din Romania, in limita sumei deductibila din impozitul pe profit, respectiv venit, fara ca acestea sa aiba cheltuieli suplimentare. Un spital administrat de un un ONG, din al carui consiliu de administratie sa faca parte reprezentanti ai sponsorilor, alesi de adunarea generala a tuturor membrilor care au contribuit.
Daca toate persoanele juridice din Romania ar redirectiona prin sponsorizari 20% din impozitul pe profit, in limita a 3 la mie din cifra de afaceri, catre aceasta cauza, s-ar strange aproape 400 de milioane de euro, la care s-ar putea adauga si sumene stranse din 2% din impozitul pe venit al persoanelor fizice. Aflati mai multe de aici si de aici.
Visez la un spital privat care sa fie accesibil tuturor, in care calitatea serviciilor sa fie la cel mai inalt nivel si in care sa se poata efectua operatii complexe, pentru care la ora actuala, romanii sunt nevoiti sa plateasca zeci de mii de euro prin alte tari. Aceste operatii sa fie decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sau de Casele de Asigurari de Satatate private, in speranta ca se va reglementa si acest segment.
Daca eu, cat voi trai, nu voi reusi sa duc la capat acest proiect, sper ca cineva sa creada in ideea mea si sa o duca mai departe.

2. Un premiu de excelenta pentru un proiect in managementul resurselor umane. HR Club fiind organizatia care mi-a deschis drumul catre acest domeniu, sper ca intr-o zi sa obtin un premiu in cadrul Galei premiilor de excelenta HR Club. Tot legat de cariera mea in Resurse Umane, doua obiective secundare (care poate vi se par amuzante, dar care pentru mine sunt cat se poate de serioase) sunt ca intr-o buna zi, Daniela Oancea sa imi ia un interviu si George Butunoiu sa ma vaneze.

3. Un premiu la un festival de film. La fel ca in cazul de mai sus, am si un festival de film de suflet. Este vorba de Next Film Festival. Desper el am scris si mai demult. Pasiunea mea pentru film este inca vie. Astept doar momentul cand o sa am posibilitatile materiale si intelectuale ca sa pot face un film care sa ma impresioneze in primul rand pe mine, ca sa pot spera ca ii va impresiona si pe ceilalti.
In toate cele trei cazuri, nu imi doresc neaparat castigarea unui premiu ci macar nominalizarea, printre cele mai bune proiecte.
Nu vreau sa ma acuzati de grandomanie. Nu vreau sa imi fac un scop din castigarea acestor premii ci vreau sa imi fac un scop din realizarea acestor proiecte. Sunt genul de om care se hraneste din aprecierile celorlalti. De aceea, aceste premii ar fi o dovada a faptului ca lumea apreciaza ceea ce am facut. Cineva mi-a spus ca sufar de o forma nobila de egoism. Asa e. Nu fac nimic dintr-un altruism pur. Tot ce fac, inclusiv pentru ceilalti, fac pentru ca asta ma face pe mine sa ma simt bine.

In incheiere as dori sa va spun cate ceva despre mine.
Pe la trei ani, un copil mi-a spart capul cu o sticla, in timp ce alerga, pentru ca nu m-a vazut. Tata m-a dus imediat la spital.
Pe la 8 ani, nu stiu ce mi-a venit mie sa merg la cainele bunicului meu, care era in lant si care cand m-a prins, m-a muscat de mana si a dat cu mine de pamant de cateva ori. Tata a venit si m-a scos din coltii lui. L-a muscat si pe el.
Acum 3 ani mi-a cazut o valiza de peste 10 kg pe cap.
Avand in vedere toate aceste lucruri, tind sa cred ca daca am scapat de atatea ori, Dumnezeu sigur are alte planuri cu mine. Sper doar sa imi dea curaj, timp si oameni buni in jurul meu, ca sa le pot indeplini.

Aici Mihai,
Visuri implinite tuturor!

comentarii (0)

Abonați-vă la: Postări (Atom)
Subscribe