Who is Moo?

Imi place sa citesc reviste precum Cariere, HR Manager si AIDA in care sunt promovati oameni care pot servi drept modele pentru tineri. Le cumpar lunar.
La fel de mult imi place sa merg la conferinte si sa ascult acelasi tip de oameni.
Pe multi dintre ei ii cunoasteti si voi. Nu are rost sa va vorbesc despre ei.
Vreau sa va vorbesc despre modelele mele, pe care nu le cunoasteti.
O sa incep cu parintii mei. Tata coordoneaza oamenii care construiesc vapoare, iar mama ii invata sa le construiasca. Ei mi-au predat prima lectie de managementul organizatiei din viata mea. Cand eram acasa, in fiecare seara, cand luam masa impreuna, asistam la o "cooperativa" :) in care imi povesteau ce au mai facut la job. Am invatat multe chestii tehnice despre constructia navelor, metode de sudare, dar si project management, formare profesionala, comunicare in afaceri, negociere si leadership. Nu stiu cum sunt ceilalti parinti, dar ai mei nu s-au chinuit sa imi impuna o anumita conduita tinandu-mi predici despre ce e bine si ce nu e bine sa fac si despre cum ar trebui sa fiu. Pur si simplu ii vedeam pe ei si imi dadeam seama ca la fel imi doresc si eu sa fiu.
TATA
Ultima data cand am fost acasa, tata mi-a dat o lectie de leadership pe care nu o sa o uit niciodata. Mi-a spus ca ceea ce contribuie cel mai mult la succesul companiei este respectul pe care il au oamenii din subordinea ta pentru tine. Iar respectul lor vine tocmai din respectul pe care il ai tu pentru munca lor. Daca vrei ca angajatii sa iti respecte deciziile si sa te recunoasca drept lider, trebuie sa fii empatic, sa incerci sa le intelegi munca, sa fii printre ei. Desi  iti este subordonat, un bun specialist, poate sa te puna oricand la punct. Si succesul tau depinde de succesul lui. Nu invers. Am vorbit apoi despre angajarea unor oameni. Eu ii spuneam ca exista o portita in lege pentru orice, iar el imi tot repeta ca nu poti sa faci asta.  Intr-un final am inteles. Legal se pot face multe. Insa putine solutii legale, cu privire la oameni, sunt si etice. Deasupra oricaror rezultate financiare, sta increderea pe care oamenii o investesc in tine si sperantele lor. Nu ai dreptul moral sa te joci cu ele, chiar daca legea te lasa.
MAMA
Mama este un model de corectitudine si de bunatate. Are inca trei surori. Ea este cea mai mare.  Relatia dintre ele mi se pare incredibila. S-au ajutat mereu, reciproc. Toate sunt genul de oameni care ar sari oricand in ajutorul celorlalte, daca au nevoie de ceva. Mama e si o perfectionista. Este mereu preocupata sa iasa totul perfect. Ii place sa faca totul ca la carte si sa nu greseasca nimic. Asta incerc si eu sa fac. Cand eram acasa, imi povestea mereu despre elevii ei. Despre ce lucruri amuzante au mai facut, despre cei ii mai invata. Cred ca e o profesoara buna. Dovada sta in faptul ca echipele de sudori pe care ea i-a format din punct de vedere teoretic, au castigat numeroase concursuri la nivel zonal, totul culmanand cu premiul I la concursul national de sudura organizat anul tercut de ASR (Asociatia de Sudura din Romania). Un alt merit al sau este ca a creat impreuna cu colegii ei, cateva proceduri pentru noile tehnologii de sudare care au patruns la noi in tara, dupa revolutie si a redactat un manual al sudorului, care acum circula scanat pe internet si din care se inspira multi practicieni.  Mi-ar fi placut sa asist si eu la cursurile ei.

De cand ii stiu, amandoi se preocupa in permanenta de dezvoltarea lor profesionala. Tata participa periodic la traininguri si conferinte de project management. Cand ajungea acasa imi povestea despre ce a invatat. Imi amintesc ca la un training tinut de HILL Intnternational a avut de facut un studiu de caz. Am ramas uimit de seriozitatea cu care l-a tratat. Era ca un copil de liceu care se pregatea pentru cel mai important examen din viata lui, desi nu era decat un studiu de caz pe care ar fi putut sa il rezolve foarte repede intr-un mod mai simplist. La fel de preocupata e si mama. A participat mai mai multe cursuri de comunicare, de formare formatori, de educatie si la conferinte despre teoria sudurii. La inceput lucra la laboratorul de sudura, un fel de institut de cercetare, unde facea proceduri pentru noile tehnologii care abia patrundeau la noi in tara. De cativa ani si-a descoperit insa vocatia didactica si a inceput sa ii placa sa le predea studentilor (majoritatea tineri de varsta mea). Tin minte ca de la mama am invatat prima data despre brainstorming. Eram prin clasa a noua, cand mi-a povestit ce a invatat ea la cursul de comunicare si mi-a dat cartea de pe care invatase ea. Ulterior mi-au folosit foarte mult acele informatii, cand am devenit trainer Salvati Copiii si tineam traininguri prin scoli generale si licee.

BUNICA din partea tatalui
Initial am vrut sa scriu un articol dedicat in exclusivitate ei. De cand m-am nascut, am petrecut in fiecare an Pastele si Craciunul impreuna. Anul acesta, am petrecut ultimul Paste impreuna.  A murit ieri..Din pacate, in Romania, daca ai nesansa sa ajungi intr-un spital de stat, cu o afectiune grava, cum ar fi un accident vascular cerebral, inca de la intrarea pe poarta spitalului, pe fruntea ta scrie 99% mort. Stiu ca medicina nu poate face minuni, dar ignoranta, dezumanizarea si coruptia pe fata din spitalul in care a fost internata ea, m-au dezgustat total. Inainte de accident, de Paste, era cat se poate de lucida. Mamaia m-a iubit enorm. Imi spunea mereu: "Sa ajungi om de mare valoare in tara romaneasca!". Era tare mandra de mine cand ii povesteam ca ma descurc bine cu facultatile, ca ma inteleg bine cu prietenii mei, ca am sansa sa lucrez la cea mai buna firma de contabilitate din Romania (premiu oferit de CECAR in Noiembrie 2011) unde am niste colegi alaturi de care ma simt tare bine. Nu stiu daca ceea ce sunt acum este de ajuns ca sa ma pot incadra in standardele de "om de mare valoare in tara romaneasca", dar nu am de gand sa ma opresc aici. Voi face tot posibilul ca sa ii indeplinesc dorinta.
De la ea am invatat sa fiu bland si ingaduitor. Ma invata mereu ca intr-un confilict, sa las de la mine, sa ma inteleg bine cu toata lumea, sa nu ma cert, dar in acelasi timp sa apar dreptatea si sa fiu aspru cu nedreptatile pe care le observ.
Tot de la ea am invatat si credinta in Dumnezeu. Ea m-a invatat sa ma rog si sa am speranta ca Dumnezeu ma ajuta.
Cand eram mic, imi petreceam verile la ea. Nu imi ajung un milion de cuvinte ca sa descriu cum era experienta aceasta, chiar daca, inainte sa ajung acolo, nu voiam sa merg. Dar o sa pun mai jos o melodie care face cat 1000 de cuvinte.
Era un om extrem de glumet. Ii placea viata. De la el am invatat sa am "o inima usoara", sa nu pun la suflet decat ceea ce conteaza cu adevarat si sa tratez totul cu veselie si optimism, dar nu cu ignoranta. Tot el a fost cel care mi-a descoperit latura artistica. Avea un casetofon pe care ma lasa sa inregistrez  poezii, povesti, cantecele, invatate sau inventate pe loc de mine. El a fost si primul meu elev. Cand am inceput sa merg la gradinita, cand ajungeam acasa, il invatam si pe el ceea ce invatam la gradinita. Inca mai am o inregistrare cu el in care numara in engleza pana la 10. Nu e cine stie ce, dar eu sunt tare mandru de el si de mine ca l-am invatat asta. Era un om simplu cu o meserie complicata. A fost tamplar. Poate unul dintre cei mai buni. Chiar si la 10 ani dupa moartea sa, veneau fosti clienti, din alte localitati, la bunica mea sa intrebe de el si daca nu poate sa le mai faca si lor o lucrare. Avea un oarecare simt artistic si reusea sa faca anumite modele de tamplarie extraordinare.

BUNICUL din partea mamei
Imi spunea "Pitigoi" si ii placeau camasile in carouri. Era un om demn. Cu o vorba apasata si cu un limbaj extrem de elevat si corect (neinfluentat de accentul moldovenesc specific regiunii, pe care il aveau ceilalti oameni din satul sau). El a fost contabil.  Meserie aproape de care destinul m-a adus si pe mine astazi. Mi-ar fi placut enorm sa mai pot discuta cu el acum sau sa il mai bat la sah, sa ne mai uitam impreuna la Discovery si Animal Planet, sa mai curatam nuci verzi impreuna, sa se mai supere pe mine ca ii stric poarta cu mingea de fotbal sau ca ii pun nisip in branza (am fost un copil destul de obraznic, stiu :) ) sau sa mai construim impreuna arcuri din crengi de salcie si sa vedem sageata cui ajunge cel mai departe. De la el am invatat rigoarea si demnitatea. Isi gandea foarte bine vorbele si era genul de om despre care puteai sa spun, de cum il vedeai, ca are coloana vertebrala, nu doar pentru ca il vedeai ca sta in picioare.

Ei sunt modelele mele. Alaturi de ei, ii includ si pe unchii mei, pe matusile mele si pe verisorii mei. Ei sunt toata familia mea. O poti numara pe degete.
Tot aici i-as include pe prietenii cei mai apropiati, Am mii de cunostinte, insa foarte putini prieteni. Le multumesc celor care imi sunt alaturi si ma incurajeaza mereu.

Toti m-au inspirat si continua sa ma inspire zi de zi. Ei imi dau puterea si curajul sa visez ca pot sa schimb lumea. Fac asta de cand eram mic. Doar ca acum am devenit mai realist si mai obiectiv.
Inca din clasele primare, imi faceam liste cu "atunci cand o sa fiu mare, vreau sa..." Chiar si pe profilul de hi5 pe care mi l-am facut pe vremea cand Facebook nu era atat de popular in romania, am scris despre ce vreau sa fac cand voi creste mare. Multe idei erau total fantastice, adica erau chiar irealizabile.
Intre timp mi-am revizuit lista cu visuri si am ajuns la 3 mari dorinte. Se leaga de 3 premii pe care vreau sa le castig pentru 3 proiecte pe care intentionez sa le fac, astfel incat sa ma simt implinit ca om.
Acestea sunt, in ordinea importantei:

1. Un premiu la Gala Societatii Civile, pentru constructia celui mai mare si modern spital din Romania. Visez la un spital construit 100% din fonduri private obtinute de la persoanele juridice si de la persoanele fizice din Romania, in limita sumei deductibila din impozitul pe profit, respectiv venit, fara ca acestea sa aiba cheltuieli suplimentare. Un spital administrat de un un ONG, din al carui consiliu de administratie sa faca parte reprezentanti ai sponsorilor, alesi de adunarea generala a tuturor membrilor care au contribuit.
Daca toate persoanele juridice din Romania ar redirectiona prin sponsorizari 20% din impozitul pe profit, in limita a 3 la mie din cifra de afaceri, catre aceasta cauza, s-ar strange aproape 400 de milioane de euro, la care s-ar putea adauga si sumene stranse din 2% din impozitul pe venit al persoanelor fizice. Aflati mai multe de aici si de aici.
Visez la un spital privat care sa fie accesibil tuturor, in care calitatea serviciilor sa fie la cel mai inalt nivel si in care sa se poata efectua operatii complexe, pentru care la ora actuala, romanii sunt nevoiti sa plateasca zeci de mii de euro prin alte tari. Aceste operatii sa fie decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sau de Casele de Asigurari de Satatate private, in speranta ca se va reglementa si acest segment.
Daca eu, cat voi trai, nu voi reusi sa duc la capat acest proiect, sper ca cineva sa creada in ideea mea si sa o duca mai departe.

2. Un premiu de excelenta pentru un proiect in managementul resurselor umane. HR Club fiind organizatia care mi-a deschis drumul catre acest domeniu, sper ca intr-o zi sa obtin un premiu in cadrul Galei premiilor de excelenta HR Club. Tot legat de cariera mea in Resurse Umane, doua obiective secundare (care poate vi se par amuzante, dar care pentru mine sunt cat se poate de serioase) sunt ca intr-o buna zi, Daniela Oancea sa imi ia un interviu si George Butunoiu sa ma vaneze.

3. Un premiu la un festival de film. La fel ca in cazul de mai sus, am si un festival de film de suflet. Este vorba de Next Film Festival. Desper el am scris si mai demult. Pasiunea mea pentru film este inca vie. Astept doar momentul cand o sa am posibilitatile materiale si intelectuale ca sa pot face un film care sa ma impresioneze in primul rand pe mine, ca sa pot spera ca ii va impresiona si pe ceilalti.
In toate cele trei cazuri, nu imi doresc neaparat castigarea unui premiu ci macar nominalizarea, printre cele mai bune proiecte.
Nu vreau sa ma acuzati de grandomanie. Nu vreau sa imi fac un scop din castigarea acestor premii ci vreau sa imi fac un scop din realizarea acestor proiecte. Sunt genul de om care se hraneste din aprecierile celorlalti. De aceea, aceste premii ar fi o dovada a faptului ca lumea apreciaza ceea ce am facut. Cineva mi-a spus ca sufar de o forma nobila de egoism. Asa e. Nu fac nimic dintr-un altruism pur. Tot ce fac, inclusiv pentru ceilalti, fac pentru ca asta ma face pe mine sa ma simt bine.

In incheiere as dori sa va spun cate ceva despre mine.
Pe la trei ani, un copil mi-a spart capul cu o sticla, in timp ce alerga, pentru ca nu m-a vazut. Tata m-a dus imediat la spital.
Pe la 8 ani, nu stiu ce mi-a venit mie sa merg la cainele bunicului meu, care era in lant si care cand m-a prins, m-a muscat de mana si a dat cu mine de pamant de cateva ori. Tata a venit si m-a scos din coltii lui. L-a muscat si pe el.
Acum 3 ani mi-a cazut o valiza de peste 10 kg pe cap.
Avand in vedere toate aceste lucruri, tind sa cred ca daca am scapat de atatea ori, Dumnezeu sigur are alte planuri cu mine. Sper doar sa imi dea curaj, timp si oameni buni in jurul meu, ca sa le pot indeplini.

Aici Mihai,
Visuri implinite tuturor!

Mai multe articole m-au facut sa scriu despre ideile preconcepute cu privire la HR.
Zi de zi primesc cel putin 10 e-mailuri de la diferite site-uri/companii/reviste/grupuri care au legatura cu resursele umane, la care m-am abonat. Facand abstractie de marketingul agresiv, de tip teleshopping si faptul ca mai mult de 50% din informatii sunt irelevante, gasesc in ele si multe lucruri utile. Dar ce ma supara cel mai tare sunt ideile preconcepute si cliseele de care ma lovesc in aproape fiecare e-mail de acest tip.
Probabil ca o sa supar multa lume cu ce voi scrie mai jos, dar fiind blogul meu personal, consider ca macar aici  am dreptul la o parere personala. Multe "entitati interesate" exploateaza si se hranesc din astfel de idei preconcepute, pe care tot ei le creaza in scopuri de marketing. Si observ ca prind destul de bine la public. Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare :)


 Sa le luam pe rand:


1. Ideea preconceputa ca: "Recrutorii sunt niste oameni scortosi si fiorosi care fac tot posibilul sa iti puna bete in roate ca sa nu te angajeze si practic trebuie sa dai impresia ca esti perfect ca sa ai o sansa mica, mica. "
De ce ar face asta? 
Seara trecuta, in metrou, in timp ce mergeam spre casa, citeam pe telefon stirile, pe site-ul unei televiziuni. Si citind, mi-a sarit in ochi un articol intitulat "Pană la angajare te mananca HR-ul". Doanme fereste! 

Site-urile de recrutare se hranesc din chestia asta si o exploateaza la maximum.
Mai demult, rula pe multe posturi de televiziune importante, un spot publicitar ( "Liga Profesionista de Joburi", il gasiti pe Youtube) pentru un site de recrutare, in care interviul de angajare era prezentat sub forma unui meci de box intre candidat si angajator.  Am inteles ca e doar o gluma, dar chiar asa?! Ideea sugerata intr-un mod nu foarte subtil este cea enuntata mai sus. Sa i se puna manusi recrutorului, care te ataca primul si chiar te bate putin la inceput, ca in final sa fie nevoie sa il bati tu ca sa te angajeze?! Chiar asa rai sunt recrutorii?
Sa cuntinuam. Pe toate site-urile de recrutare si pe la toate targurile de joburi gasesti articole / intalnesti oameni care iti dau sfaturi despre cum sa te prezinti la un interviu si cum sa te pregatesti pentru el precum urmatoarele: "10 pasi catre un interviu de succes.", "Intrebarile preferate ale Intervievatorilor si raspunsurile" (Si raspunsurile???? Interviul asta e test grila?), "Pregateste-te pentru interviul perfect!", " Intrebarile Capcana din Timpul Interviului", "Raspunsuri pregatite la intrebari standard in cazul interviului de selectie", "Secretele interviului", etc.
Toate articolele astea sunt prezentate ca "tips and tricks", un fel de "cum sa iti ascunzi defectele si sa pacalesti angajatorul".
Dragii mei, nu pacaliti pe nimeni. Va pacaliti pe voi daca vreti doar sa impresionati recrutorii. Parerea mea. Nu trebuie sa iti storci creierii ca sa dai un raspuns inteligent la intrebari precum "Cum te vezi peste 5 ani?". Daca te gandesti pentru prima data la intrebarea asta cand citesti un articol despre intrebarile pe care o sa ti le puna cineva la un interviu, e grav. Multe dintre intrebarile pe care le primesti la un interviu, ar fi trebuit sa ti le pui singur, cu mult timp inainte, ca sa iti dai seama cine esti si incotro te indrepti. Multe intrebari, poate ca sunt standard, dar, in mod cert, nu exista raspunsuri standard. Fii sincer/a! Trebuie sa crezi in ceea ce spui! Trebuie sa crezi in ceea ce vrei sa exprimi! Altfel, tu o sa ai de suferit cel mai mult.  Daca raspunsurile tale nu se potrivesc cu asteptarile angajatorului, ori nu ti-ai ales bine angajatorul, ori este ceva in neregula in atitudinea ta, care este absolut necesar sa se schimbe. Trebuie sa te decizi incotro vrei sa mergi, inainte de a porni la drum.  Daca pana atunci, ai fost altfel si vrei sa te schimbi, in "mai bine", dupa cum spui tu, foarte bine, insa trebuie sa iti asumi renuntarea asta la tot ce a fost bun si rau in trecut si sa primesti "mai binele" cu toate obligatiile si constrangerile atasate.  
Multi spun ca la interviu trebuie "sa te vinzi". Intr-un fel consider ca au dreptate. Am facut fundraising, cateva traininguri de vanzari si  m-am aflat de cateva ori si de partea cealalta, in fata unor oameni de vanzari. Trebuie sa prospectezi piata, sa cunosti foarte bine "clientul" si sa ii identifici nevoile, astfel incat sa iti dai seama in ce masura i le poti satisface. Una dintre principalele reguli in vanzari este ca trebuie sa iti cunosti foarte bine produsul, regula care se aplica si la interviul de angajare. Una dintre metodele pe care eu le apreciez cel mai mult la un interviu, este metoda intrebarilor  STAR (Situation, Task, Action, Result). Trebuie sa stii sa vorbesti despre ceea ce  faci. Un alt punct comun este ideea preconceputa ca si in vanzari si la interviul de angajare trebuie "sa eviti si sa amani cat mai mult discutiile cu privire la pret/salariu". Un proverb romanesc spune ca "vorba lunga este saracia omului". Evident ca in ambele cazuri, latura financiara ocupa un loc extrem de important atat pentru client cat si pentru ofertant, lucru bine stiut de fiecare dintre ei. Atunci, ce rost are sa ne ascundem dupa deget? Asa cum intr-un supermarket sunt afisate preturile pentru toate produsele si ti-l alegi pe care vrei in functie de bugetul tau si de calitatea pe care doresti sa o aiba produsul, la fel cred ca ar trebui sa fie si la un interviu. Sa nu incepi direct cu aspectul acesta, dar nici sa il amani foarte mult. Ca sa nu isi piarda nimeni timpul, trebuie sa se verifice reciproc, daca angajatorul isi permite sa plateasca viitorul angajat la nivelul salarial dorit de acesta, daca  posibilul viitor angajat este multumit de nivelul salarial pe care i-l poate oferi angajatorul si in ce masura se poate negocia pornind de la aceste coordonate. De ce sa chemi un om la 3 interviuri si sa iti spuna abia la al treilea interviu ca se asteapta sa il platesti cu  20 de lei pentru ca atat avea si la vechiul loc de munca, daca tu ai planificat in buget, pentru fondul de salarii, un maximum de 10 lei pentru postul respectiv. Dar ceea ce diferentiaza in mod capital angajarea de o simpla vanzare este conceptul de  "Total Rewards". Angajatorul iti poate oferi mult mai multe lucruri nemateriale pe langa salariu sau in locul unei parti din cel la care te-ai fi asteptat tu daca nu ar fi existat si celelalte beneficii, pe cand un cumparator nu iti poate oferi altceva, in afara de valoarea bunului/serviciului in bani sau in alte bunuri/servicii.
Mai sunt articole de genul "Cum sa iti faci CV-ul perfect" sau "Cum sa iti maresti sansele ca CV-ul tau sa fie selectat".  Simplu: fii activ! Trebuie sa ai ce sa pui intr-un CV. Daca ai un CV impecabil redactat, nu iti va folosi foarte mult daca nu contine si ceva care sa te scoata in evidenta. Este adevarat ca multi studenti nu au experienta. Dar sunt 1000 de lucruri pe care poti sa le faci si care sa iti ofere un avantaj competitiv in fata altor candidati pentru acelasi post. Aceste articole se justifica dintr-un anumit motiv. Un CV bine redactat te diferentiaza de ceilalti candidati care sunt oarecum pe picior de egalitate cu tine din celelalte puncte de vedere. Evident ca daca CV-ul tau arata jalnic la prima vedere si contine multe greseli, asta spune multe despre tine, despre interesul si ignoranta ta si orice studii si experienta ai avea tu in domeniu, nu vor mai conta. Desi in practica, in unele cazuri, situatia e altfel. Am vazut si CV-uri ale unor persoane cu functii importante prin institutii publice si universitati care aratau deplorabil.
In realitate multi recrutori sunt tineri,  persoane extrem de deschise care au terminat de curand facultatea, care, probabil, au si ele poate la fel de multe emotii si care nu au intentia sa te sperie, sa te manance sau sa te bata ci doar sa isi dea seama, discutand cu tine, daca esti potrivit pentru postul respectiv.


2. O alta idee preconceputa este ca "Managerii de resurse umane sunt niste prosti care nu au citit niciodata in viata lor codul muncii si noroc cu super-specialistii de la editura X sau casa de avocatura Y care le sar in ajutor (la niste preturi destul de piperate). Cum spuneam si mai sus, am toata admiratia si tot respectul pentru ei, datorita faptului ca o mare parte din informatiile pe care le prezinta sunt utile. Dar modul de abordare mi se pare extrem de enervant: "In atentia managerului de resurse umane. Aveti fise de post pentru absolut toate posturile din firma?",  "Stiati ca sunteti pasibil de o amenda cuprinsa intre .. si ...?", "Faceti evaluarea corect la dumneavoastra in companie? Poate ati scapat ceva din vedere!" sau "Ai 21 de salariati sau mai multi? Nu cumva ai uitat sa negociezi contractul colectiv de munca?" (Cumpara tigaia magica si noi iti rezolvam toate problemele). Nu stiu ce manageri de resurse umane au cunoscut domnii / doamnele de la aceasta editura, dar mie personal nu se pare de neconceput ca un manager de resurse umane sa nu stie niste chestiuni elementare, cum ar fi ca fisa postului e obligatorie. Ca vrei sa vinzi un CD cu niste modele de fise de post extraordinare, foarte bine. Poate ca sunt intr-adevar utile si excelent concepute si merita sa fie cumparate de un HR manager pentru ca o sa il ajute foarte mult in activitatea sa. Dar de aici, sa il iei peste picior in felul asta, mi se pare exagerat


3. O alta idee promovata de aceleasi entitati mentionate mai sus, despre care, personal cred ca este una preconceputa,  este ca "Inspectorii ITM sunt bau bau"
Din aceeasi categorie cu titlurile e-mailurilor adresate HR managerilor, mai sunt si urmatoarele: "Au inceput controalele ITM cu tinta precisa", " Cele mai vanate 10 greseli de catre inspectorii ITM. Scapati de stresul controlului!". Oameni buni, o sa ma acuzati ca vorbesc in necunostinta de cauza. Daca ma intrebati daca am avut parte de un conrol ITM pana acum, recunosc ca nu. Dar stiu un lucru: Oamenii aia isi fac treaba, pentru ca asta e datoria lor. Ce interes ar avea sa va ierte daca gasesc o neregula pentru care legea prevede o sanctiune. Modul asta de abordare si imaginea de  hiene care te vaneaza si abia asteapta sa te manance sau care vin in control cu un singur scop: sa iti dea amenda cu orice pret, mi se par gresite.


Mai sunt si alte idei preconcepute pe care le stiti si voi cum ar fi ca "HR-ul nu face nimic; Sunt bani aruncati pe fereastra; HR-ul sta la o discutii in interviuri, organizeaza cate o iesire din cand in cand si ne da adeverinte cand ne luam credit de la banca"

Sper ca la un moment dat, cat mai curand, oamenii sa isi dea seama ce face HR-ul cu adevarat.

In speranta ca nu mi-am creat foarte multe antipatii, ca sa inchei intr-o nota vesela, o sa va spun un banc pe care l-am auzit si eu.

Un HR manager il roaga pe Gigel:
- Maine vin niste investitori straini la noi in firma si te rog sa faci tu o prezentare despre cultura organizationala din firma noastra.
- Am inteles.
- Incearca sa o inchei intr-o nota vesela, ca sa vada investitorii cat de fericiti sunt angajatii nostri.
- Ok.
A doua zi, prezentarea se desfasoara excelent, investitorii isi fac o parere foarte buna despre companie, pana la final, cand Gigel scoate o hartie din buzunar si spune:
-Seful meu m-a rugat sa inchei prezentarea cu o gluma. Priviti fluturasul meu de salariu :)



Va urez sa aveti o relatie cu HR-ul cat mai constructiva!

Voi aveti amintiri?

Eu, de exemplu, imi amintesc ca acum cativa ani am vazut "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" ( http://www.sfarsitullumii.ro/) , un film despre revolutie, fara revolutie. Spre deosebire de celelalte zeci de filme despre revolutie care s-au facut si care probabil se vor mai face (sper ca nu foarte multe), acest film aduce o noua abordare asupra revolutiei din '89; o abordare din punct de vedere sociologic, o abordare cu mult umor si dramatism, dar fara violenta si cruzime, elemente des intalnite in alte filme despre revolutie. Acest film prezinta ceea ce era cu adevarat important pentru niste copii, pentru o adolescenta, pentru o familie. Ce era cu adevarat important pentru ei? Bucuria de a trai si dragostea care unea oamenii, in mod paradoxal pentru o societate care traia mereu cu frica abuzurilor si a insecuritatii asigurata de securitate. Cristian Tudor Popescu afirma dupa ce a vizionat acest film ca "Sub rafalele de nostalgie ale acestui film emotionant mi-am amintit ce mult l-am urat si ce mult ne-am iubit."

Si pentru ca acum fix 21 de ani incepea revolutia, tin sa aduc un omagiu celor care au murit in timp ce eu ma nasteam, pentru ca eu sa ma nasc liber. Sper ca melodia aceasta sa va aminteasca cine suntem, ce suntem si cat de mult conteaza sa ne iubim tara si sa ne iubim intre noi.



Dar nu despre film as vrea sa discutam ci despre amintiri.
V-am amintit despre film dintr-un motiv foarte simplu. Au pe site o rubrica foarte draguta "O calatorie printre amintiri", pe care mi-am permis sa o folosesc si eu drept titlu pentru acest articol (sper sa nu le fie cu suparare). In aceasta rubrica au publicat o serie de fotografii cu "amintiri" din perioada comunista, selectate de pe site-ul http://www.latrecut.ro.
Si m-au intrigat aceste poze.

M-a intrigat si mai mult faptul ca mergand zilele trecute la Carturesti si rasfoind cateva albume de genul "Istoria......a ceva romanesc", am constatat ca, in raport cu perioada comunista, perioadei de dupa '89 i-au fost alocate doar cateva pagini. Si a trecut aproape un sfert de secol de atunci. Chiar poti sa pui toate lucrurile importante care s-au intamplat in 21 de ani, in 2-3 pagini?

Dar ceea ce m-a determinat sa scriu un articol despre amintiri este mentalitatea unor oameni mai in varsta care sunt de parere ca generatia 89' nu are amintiri, ca viata inainte de revolutie era extrem de activa, iar acum a devenit monotona, formalizata si plina de rutina. Le dau dreptate intr-o oarecare masura. Dar nu numai datorita faptului ca am constientizat si eu schimbarea clara a societatii si toate aspectele negative de acum cu care ei ne dau peste nas. Cred fiecare om isi aminteste cu nostalgie de tinerete, de copilarie si fiecare ar gandi la fel despre generatiile urmatoare.
Recunosc ca si eu sunt un pic rautacios cand ma gandesc ca generatiile nascute dupa anul 2000 nu au foarte multe amintiri pentru ca intreaga lor copilarie se invarte in jurul computerului personal si a mariei sale internetul. Nu cred ca am cititori nascuti dupa anul 2000, dar poate peste cativa ani cand vor face sapaturi arheologice in internet, copiii de azi ma vor contrazice cu amintirile lor din mileniul 3.
Pana atunci, eu revin la "rafuiala" mea cu generatia comunista. Spre deosebire de generatia 2000, eu cred ca noi, cei nascuti in 89 si la inceputul anilor 90 avem o multime de amintiri extraordinare. Am trait o perioada unica. O perioada de tranzitie care nu seamana cu nicio alta perioada din istoria Romaniei. O perioada despre care se pot scrie mai mult de 2 pagini.

De aceea va lansez o intrebare. Voi ce amintiri aveti?
 
Dupa 21 de ani de existenta + cateva ore, eu imi amintesc urmatoarele:

• Cand stateam de dimineata pana seara afara, in fata blocului, in curtea scolii, pe scara blocului cu cilalti copii si jucam tot felul de jocuri. Cel mai drag tuturor era de-a v-ati ascuns (sau "ascunselea") pe care l-as mai juca si acum cu placere. Mai erau jocuri ca Flori, Fete sau Baieti...si nu mai stiu cum mai era, sau Tara tara vrem ostasi, Sotron, "Prinselea" pe tot felul de criterii, De-a...(scoala, doctorul, mama si tata) etc.

• Nu existau decat foarte putine telefoane mobile in Romania si in special in business. Nici nu putea fi vorba ca un copil sa aiba telefon mobil. De aceea fiecare aveam telefoane mobile de jucarie, cu o voce enervanta de operatoare, cu care ne stresam parintii.

• La inceput existau doar jocurile electronice acelea de mari dimensiuni, care mergeau cu fise.
• Primul joc electronic "personal" pe care l-am avut a fost Tetris.
• Apoi au aparut jocurile "pe televizor" Nitendo si Terminator...si implicit memorabilul Mario si ratele enervante pe care trebuia sa le impusti. Acea versiune de Nitendo mi se pare ca era mult mai draguta decat noul Wii.

• Tot cam prin aceeasi perioada mi-am cumparat primul Walkman cu caseta. Era pentru prima data cand oamenii puteau sa isi ia muzica preferata oriunde cu ei, fara sa care casetofonul pe umar :) Pana atunci imi placea sa ascult povesti la pick-up, povesti imprimate pe discuri de vinil.

• Tin minte ca toti baietii ne cumparam de la Bubico (brand care a devenit sinonim cu notiunea de librarie) jocuri Lego si masinute mici de tabla.

• Imi mai amintesc ca aveam un proiector cu diapozitive si ca imi proiectam pe peretele din sufragerie povesti cu Scufita rosie, Capra cu 3 iezi, Cuore inima de copil etc.

• Imi amintesc primul Happy Meal la Mc Donald's, cand abia aparuse in Romania.

• Tot atunci erau diferite albume cu imagini autocolante cu fotbalisti, personaje din desene animate sau din filmele Disney pe care ori le cumparam de la librarie, ori faceau parte din promovarea unor produse pentru copii. Tin minte ca fiecare aveam cateva zeci de dubluri si faceam schimb intre noi.

• La scoala era foarte interesant... Pana in clasa a V-a am am avut uniforma bleumarin si camasa in patratele, iar fetele aveau sarafan si pampoane. La orele de lucru manual, fetele faceau croitorie, iar baietii si croitorie si traforaj. Trebuia sa impletim, sa crosatam, sa facem tot felul de modele... Si...invatatori dadeau cu linia la palma :)

• Pe strazi erau numai Dacii si Aro si razlet cate un Cielo.

• Exista o porcarie de suc concentrat la pliculet care se combina cu sifon si care era preferatul copiilor.

• Balerinele de portelan si pestele de sticla de pe televizor, neaparat cu un mileu crosetat sub el.

• Nu existau retele sociale. In schimb, toate fetele aveau oracole, un fel de Facebook in format fizic, pe care le personalizau intr-un mod cat mai frumos si original, in care isi lasau comentarii una alteia si pe care din cand in cand le mai completau si baietii. Era mare tragedie cand te prindea un profesor cu oracolul la scoala. Sa mai interzica cineva Facebook-ul acum...Ar fi de neconceput.

• Generatia de aur din fotbal si cea din gimnastica: Lavinia Milosovici, Simona Amanar, Maria Olaru se bateau cu Svetlana Khorkina pentru aur la olimpiade. Eram indragostit de Lavinia.

• Iernile erau mai friguroase, mai lungi, ningea mai mult, se formau troiene de peste 2 metrii si ne dedeam cu sania

• Povestile din diminetile de weekend de la Radio Romania Actualitati.

• Desene animate:
1. Sailor Moon
2. Testoasele ninja
3. Dragon Ball
4. Viata cu Louie
5. 101 dalmatieni
6. Desenele de la Walt Disney care se dadeau duminica dimineata pe TVR 1

• Emisiuni:
1. Tip Top Minitop
2. Abracadabra, cand era Dana Rogoz Abramburica
3. Pretul corect
4. Stii si castigi cu Mihai Calin
5. Tele euro bingo cu Brenciu
6. Kiki Riki Miki, cand era Jojo mica
7. Scoala vedetelor, cu Calin Goia, Geambasu, Nadine si ceilalti...
8. Teleenciclopedia prezentata de Florian Pitis

• Trupe care au fost in topuri atunci si nu mai exista deloc:
1. Vama
2. Gaz pe foc
3. Genius
4. Non Stop
5. AXXA
6. Body & Soul
7. Andre
8. Angels
9. Valahia
10. Blondy
11. N&D
12. 3 Sud Est
13. Animal X

VOI CE AMINTIRI AVETI?

Un om a venit de la munca tarziu, obosit si nervos, gasindu-si baiatul de 5 ani asteptand la usa.

--Tati, pot sa te intreb ceva?

--Da sigur, despre ce e vorba? a raspuns omul

--Tati, cati bani castigi pe ora?

--Asta nu e treaba ta. De ce ma intrebi astfel de lucruri. Spuse omul nervos.

--Doar vreau sa stiu...Te rog spune-mi, cat castigi pe ora?

--Daca trebuie sa stii, castig 50$ pe ora.

--Ah, a raspuns micutul, cu capul plecat.

--Tati, imi imprumuti te rog 25$?

Tatal s-a infuriat:

--Daca singurul motiv pentru care m-ai intrebat asta este ca sa imi ceri niste bani sa iti cumperi o jucarie prosteasca sau alte porcarii, atunci du-te direct in camera ta la culcare. Gandeste-te de ce esti asa egoist. Nu lucrez din greu in fiecare zi pentru asa copilarii!

Micutul a mers in liniste in camera si a inchis usa.

Omul s-a enervat si mai tare pe intrebarile baiatului. Cum a putut sa puna asa intrebari doar pentru a cere niste bani.

Dupa o ora, omul s-a calmat si a inceput sa gandeasca:

^^ Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie sa cumpere cu 25$ si chiar nu mi-a cerut bani des. ^^

Omul a mers la usa baiatului si a deschis-o

--Dormi? a intrebat...

--Nu tati, sunt treaz, a raspuns baiatul.

--M-am gandit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatal. A fost o zi lunga si m-am descarcat pe tine. Uite aici ai 25$

--Micutul a sarit, zambind. Multumesc tati, a zbierat. Dupa aceea a scos un pumn de bani.

Omul a vazut ca baiatul avea deja bani si s-a enervat din nou.

Micutul si-a numarat incet banii si s-a uitat catre tatal sau.

--De ce vrei mai multi bani daca deja ai? a spus tatal.

--Pentru ca nu am avut destul, dar acum am, a replicat baiatul

--Tati, am 50$. Pot sa cumpar o ora cu tine???? Te rog sa vii mai repede acasa maine. Vreau sa mananc cu tine.

Adu-ti aminte cine-ai fost

Ca sa-ti aduci aminte cine esti

Si sa-ti dai seama in sfarsit

Daca traiesti sau ai murit,

Daca-ai scazut sau daca cresti

Si daca-n lume ai vreun rost.



As vrea sa zbor,

Dar nu am inca aripi.

As vrea sa numar zambete la infinit.

As vrea sa-nvat cum sa respir in vid.

De vei privi adanc, de dupa zid

In mine, vei constata ca de fapt nu am

Decat un suflet mare,

Pe care sa il dau celui ce n-are

Sau celui ce are suflet, dar il doare.

Anul trecut scriam tot aici ca esti mai bun atunci cand ai oameni buni langa tine. Exista multi oameni speciali in viata mea. Nu le-am spus niciodata cat de mult tin la ei. Probabil ca stiu. Sau poate nu. Sper sa stie.

Timpul, faptul ca pe masura ce crestem devenim tot mai ocupati si tot felul de alte motive care acum mi se par stupide m-au facut sa ma indepartez de multi dintre ei. Si imi pare rau.

Am facut multe lucruri anul asta, de care sunt mandru. Dar nu sunt mandru ca uitasem sa mai fiu copil. Incepusem sa fiu ca un robot care incerca sa faca totul perfect, care aparent nu avea nevoie de prea mult somn si mancare si care nu gresea niciodata. Ei bine robotul a gresit. Si, din fericire, au fost destui oameni in viata mea care sa ma invete sa fiu copil din nou. Sa zambesc. Sa ma joc. Sa glumesc. Sa-mi dau voie sa gresesc. Sa fiu optimist. Sa iubesc din nou oamenii si lucrurile simple. Sa visez.

De la un timp devenisem atat de ocupat cu tot felul de lucruri, importante ce e drept, in felul lor, incat tot ceea ce postam pe blog erau simple reclame la ceea ce faceam. Uitasem sa mai scriu despre viata, despre mine, despre lucrurile frumoase care mi se intampla. Desi toate aceste lucruri “corporatiste” (cum le placea colegilor mei de camera sa le spuna ca sa ma enerveze) cu care ma ocupam, au fost unele din cele mai frumoase lucruri care mi s-au intamplat vreodata. Dar practic era un lucru mare si frumos caruia ii eram dedicat total si care ma facea sa uit sa iubesc lucrurile simple cum sunt plimbarile prin parc, rasaritul dimineata, filmele, copiii. Singura vina o am eu.

Cu ceva timp in urma scrisesem poezia asta.

Cand o sa fii prea ocupat
Cu nimicurile tale
Sa stii ca nevisarea e pacat,
Sa-ti amintesti cum
Stralucea azi Soarele
Si tot nimicul se va face scrum
Si tu vei fi un nor de fum
Si vei pluti usor spre casa
Acolo unde Soarele straluce si iarba verde-i deasa,
Acolo unde oameni simpli isi pasc oile,
Acolo unde nimeni nu-ti opreste voile,
Sa stai cu muntii in campie,
Sa te sarute Dumnezeu,
Sa uiti de tine si de tot ce-i rau,
Sa scoti un pix si o hartie,
S-asterni pe ea o poezie
Si sa-ti dai seama ca-asta-i raiul tau.


Se pare ca intr-un tarziu mi-am amintit si eu toate astea. A fost nevoie sa vin acasa. Si mi-a prins bine Aici “e un loc in care pot, sa visez oricat ar fi de greu”. In noptile senine, de la balconul meu se vad doua stele, de o parte si de alta a Lunii. De stelele astea se leaga toate amintirile mele. Imi place sa le privesc de fiecare data cand vin acasa. E liniste si locul asta functioneaza ca o masina a timpului. De fiecare data cand le privesc e ca si cum m-as intoarce in timp. Am fost exact in acelasi loc sute de nopti in trecut, iar stelele au fost tot acolo si practic nu e nimic schimbat, decat eu, nu e nimic care sa imi aminteasca de prezent decat gandurile mele. Cand sunt acolo uit cati ani am, cate mailuri necitite ma asteapta si in cate locuri trebuie sa merg maine. Stand asa acolo, as putea sa am la fel de bine 5 ani, 16, 75. Sunt tot eu, pierdut intr-un spatiu atemporal.

Am cam deviat de la scopul acestei postari. Ma gandisem sa fie un fel de multumire pentru toti oamenii speciali din viata mea care ma inspira si un fel de sorry letter pentru cei fata de care m-am indepartat fara sa vreau.

Le multumesc colegilor mei de liceu alaturi de care am petrecut cea mai frumoasa perioada din viata mea. Chiar imi e dor si imi amintesc cu nostalgie de liceu. Ma bucur ca macar pe unii dintre ei i-am pastrat aproape si ca de fiecare data cand ne intalnim imi fac ziua mai frumoasa.

Le multumesc aseristilor mei dragi, alaturi de care am crescut si m-am maturizat intr-un singur an cat altii in 10 si de la care am invatat numai lucruri frumoase.

Multumesc mama si tata pentru ca sunteti cei mai buni parinti din lume! Chiar daca nu petrec prea mult timp cu voi, asta nu inseamna ca nu va iubesc.

Multumesc celei mai dragute fete din lume, pentru faptul ca este cea mai draguta fata din lume : ) .

Multumesc bunicii mele pentru ca ma iubeste neconditionat, chiar mai mult decat pe tata, ca doar asa fac toate bunicile. : )

Le multumesc verisorilor mei care practic au crescut impreuna cu mine. Avem sute de amintiri frumoase de cand eram mici. Imi amintesc cum ma jucam cu Marius de-a Spidermanii. Sau cum alergam prin balti cu Vali pana cand ne faceam numai noroi din cap pana in picioare. Chiar si de Andrei cel mic imi amintesc cu placere cum imi zambea cand se trezea dimineata cand stateam cu el si imi stia numele, desi uneori nu ma mai vedea luni intregi si imi spunea “Tu esti Misuuuu. Eu sunt Adei.” .

Multumesc prietenilor! Chiar daca, poate cu unii dintre voi se intampla sa vorbesc si o singura data la cateva luni. Sunteti acolo. Nu am uitat pe nimeni. : )

Incepe sa sune a discurs de Oscar...asa ca ma opresc aici.

Numai bine!



Voltaj - Etajul 3



Voltaj- Crede



Voltaj - Si ce

Punct.

Acum mai bine de o saptamana am pus punct conferintelor si workshopurilor din cadrul proiectului Akademics (http://www.akademics.ro/ ). Punctul asta anunta inceputul. Sunt sigur ca vor urma lucruri frumoase. Desi lumea are impresia ca toate lucrurile se sfarsesc atunci cand apare punctul, el de fapt anunta inceputul.

"Dar deodat-un punct se mișcă…cel întâi și singur. Iată-l /
Cum din chaos face muma, iară el devine Tatăl... /
Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, /
E stapânul fară margini peste marginile lumii"
(Scrisoarea I, Mihai Eminescu)

Am invatat multe in acest proiect.

As incepe prin doua citate ale lui Seneca: "Homines dum docent discunt” (Inveti, invatand pe altii) si “Atasaza-te de cei care te pot face mai bun; primeste pe cei pe care la randul tau ii poti face mai buni !”

• In primul rand, in Akademics am invatat sa fiu mai bun, am incercat sa invat de la altii sa fiu mai bun si am incercat sa ii ajut pe altii sa fie mai buni.
• Am invatat sa fiu consecvent. Am invatat sa merg pana la capat, chiar daca uneori am trecut prin momente mai tensionate.
• Am ajuns prin toate imprejurimile Bucurestiului (fara masina); din Pipera in Popesti Leordeni.
• Am mers pe jos prin camp 4 km, ca sa iau un bon pentru sucuri.
• Am strabatut tot Bucurestiul in doua ore.
• Am invatat datorita lui Vladi de la Fabryo (http://vladimartinus.wordpress.com/), toate codurile de culori din nomenclatorul NCS (http://www.ncscolour.com/webbizz/mainPage/main.asp ).
• Am invatat sa vopsesc pe OSB si acum stiu ca inainte sa dai cu lavabila pe OSB trebuie sa folosesti vopsea alchidica mata ca altfel e prea lucios si nu prinde lavabila.
• Am invatat ca vopseaua se poate usca in 5 minute cand aplici metoda "evantai" folosita la gratar.
• Am invatat ca mai exista si taximetristi de treaba. Este un anume Victor la Taxi Pelicanul care din proprie initiativa a venit si ne-a ajutat sa transportam placile de OSB pe porbagaj, deasupra, pentru ca un alt coleg de al lui care venise si constatase ca placile nu incap in masina, l-a anuntat prin statie.
• Am invatat ca poate dura 3 ore sa insurubezi 24 de suruburi si ca e nevoie de forta lui Bogdan Stoian pentru asta.
• Am invatat sa umflu baloanele cu pompa (personal record 40/pauza).
• Am invatat Flash, Photoshop si Corel (notiuni de baza) ca sa pot sa fac logo-ul, bannerele, machetele si sa modific flyerele si afisele.
• Am cunoscut aproape toti angajatii de la Diverta de pe Magheru. Au fost toti foarte foarte de treaba si chiar ne-am simtit ca acasa la Diverta Acasa. Ionut si Andreea au fost deschisi si ne-au ajutat cu tot ce aveam nevoie. Alex si Adriana ne-au tinut companie si ne-au ajutat si ei cu indrumari. Cu Alex inca mai pastrez legatura. Tot la Diverta am conoscut o tipa draguta la cafenea, care mi-a facut un sandvis si care din pacate tocmai isi daduse demisia inainte sa o cunosc eu (Asta da noroc...sa fiu ultimul ei client).
• Am invatat sa joc tenis pe Wii.
• Am invatat cum se pot monta si demonta 10 roll-up bannere in 3 minute.
• Am invatat cum se deschide un microfon mobil si cum functioneaza mixerul de sunet din Orange Concept Store. Nu am reusit sa invat cum se seteaza frecventa la o lavaliera mobila, dar pana anul viitor promit ca invat :D.
• Am invatat ca in spatele imaginii unor oameni foarte cunoscuti se ascunde o alta imagine (uneori mai buna, alteori mult mai rea).
• Am invatat ca nu e bine sa intri intr-o camera din camin de baieti, dar mai ales de fete, chiar daca dupa ce bati la usa cineva striga "Intra". E posibil sa dai peste oameni dezbracati sau "in mijlocul actiunii".
• Am invatat cum e treaba cu teflonu' si ca peretele respira.
• Am aflat ca statia Berceni e construita suprateran.
• Mi-am imbunatatit recordul la lipit afise.
• Am ajuns si eu prin campus pe la Politehnica si a fost o ocazie buna sa o revad pe Geanina cu care nu mai vorbisem de foarte mult timp.

.....

Cu ce am ramas?

• 
  Cu bucuria enorma de a lucra cu alti 17 oameni plini de entuziasm +ceilalti oameni din afara echipei care ne-au sustinut si ne-au ajutat de nenumarate ori.
• Cu satisfactia incredibila pe care am avut-o atunci cand am intrat de unul singur in Aula Magna, cu cererea semnata de Domnul Rosca in mana si in linistea aia solemna, am ridicat banner-ul cu ASER. In momentul ala m-am simtit ca Neil Amstrong pe Luna.
• Cu bucuria de influenta vietile a aproape 1000 de oameni in mod pozitiv, oricat de putin am fi facut-o.
  
  Akademics in cifre:
  
• 5 zile
• 30 de ore de activitate
• 5 domenii diferite
• 11 conferinte
• 33 de invitati de renume
• 38 de parteneri
• peste 30 de aparitii in media
• 4 locuri de desfasurare
• peste 900 de participanti la conferinte
• 5 workshopuri
• peste 400 de aplicatii pentru workshopuri
• 75 participanti selectati pentru workshopuri
• 5 comunitati create in urma workshopurilor
• 1 sesiune de campanii publicitare
• peste 200 de participanti la sesiunea de campanii publicitare
• UN NOU CONCEPT: "BUSINESS IN COLOURS"

Puteti gasi poze de la eveniment pe Facebook (daca derulati aceasta pagina, veti gasi mai jos, in dreapta un Fanbox Facebook unde apar si pozele)

As vrea sa le multumesc si sa ii felicit pe toti fei care au reprezentat lumea mea in ultimele luni.

• Adina Dumitru pentru ca m-a suportat. Numai ea stie de cate ori spunea ea da si eu nu sau eu da si ea nu.
• Andrei Anghel pentru ca am invatat impreuna cum e sa cari in fiecare zi bannerele din ASE in Diverta.
• Raluca Caraiman pentru zambet.
• Ioana Cepoi pentru ca are frane bune.
• Georgiana Chicheanu devotament fata de proiect.
• Andreea Cristache pentru spiritul artistic si pentru ca a contribuit la realizarea unui site apreciat de toata lumea (http://www.akademics.ro/ )
• Corina Delea pentru ca a incercat sa faca o multime de lucruri si pentru Akademics si pentru Cupa si chiar a reusit. Si pentru ca a intrat in locul meu in camerele de fete unde nu venea nimeni sa deschida usa :D .
• Adriana Gheara pentru faptul ca ne motiva de fiecare data cand avea ocazia.
• Corina Gheonea pentru toate ideile ei ce tin de HR si joculetele care au contribuit mult la inchegarea echipei.
• Simona Iagar pentru disponibilitate, pentru perii albi (vopsiti la propriu cu vopsea alchidica) si pentru voia buna pe care o aducea in cadrul echipei.
• Teodora Lungoci pentru implicare.
• Cristina Mitroi pentru ca a avut grija sa avem cei mai tari parteneri media.
• Laura Neferu pentru perseverenta.
• Emilia Raduca pentru veselia pe care o aducea mereu in cadrul echipei.
• Bogdan Sirbu pentru ca ne-a lasat sa lipim afisul cu Akademics pe usa.
• Vlad Troncea pentru ca venea mereu cu idei noi.
• Anca Tudor pentru ca am reusit sa impartim impreuna 200 de flyere intr-o Politehnica aproape pustie.

Si mai sunt cateva persoane din afara echipei carora trebuie sa le multumesc si pe care trebuie sa le felicit.

• Bogdan Rapan pentru ca a realizat cel mai tare site http://www.akademics.ro/ .
• Roxana Aron pentru vorbele bune si puterea de a motiva oamenii in momente dificile si pentru toate lucrurile bune pe care le-a facut atat pentru Changemakers cat si pentru Akademics.
• Bogdan Stoian pentru tot ajutorul acordat si pentru cele 24 de suruburi care pun pariu ca lui i s-au parut 100.
• Ruxandra Dumitru pentru ca atunci cand simteam nevoia sa vorbesc cu cineva, o sunam, stateam un sfert de ora si incercam sa ne "optimizam" reciproc (a "optimiza" = actiunea de a-l face pe celalalt mai optimist).
• Octavian Bolocan pentru toata sustinerea si energia pozitiva pe care mi-o transmitea de fiecare data cand ne intalneam.
• Larisa Draganescu pentru ca s-a obisnuit cu ideea ca nu o intreb "Ce faci?" doar atunci cand am ceva de decontat.
• Silvia Radu pentru toata sustinerea, increderea si ajutorul acordat; pentru toate eforturile depuse pentru a obtine Aula Magna si pentru faptul ca ne-a suportat de fiecare data cand o bateam la cap cu salile sau cu alte probleme.
• Clara Nuta pentru ca m-a impins mereu de la spate sa fac vanzari si datorita perseverentei (si a mea si a ei) am avut si rezultate; si pentru ca a mers de doua ori cu mine pana in Popesti Leordeni.
• Victoria Dinu (Tori) pentru ca a avut grija ca mereu sa existe o buna comunicare intre toti aseristii.

Ar mai fi cativa oameni din afara ASER care ne-au ajutat mult si carora as vrea sa le multumesc:

• Vladimir Martinus, Junior Brand Manager Fabryo
• Stefan Teodorescu, Marketing Manager Fabryo
• Elena Paslaru, Marketing Coordinator Diverta + tot personalul de la magazinul Diverta de pe Magheru
• Corina Cilianu, Prodecan Facultatea de Relatii Economice Internationale
• Radu Petrariu, Presedinte Senatul Studentesc
• Ion Gheorghe Rosca, Rectorul Academiei de Studii Economice
• Victor, baiatul cu taxiul
• inginerul de sunet din ASE

Si lista poate continua la nesfarsit...

O sa sune foarte cliseic (a premiile Oscar), dar nu in ultimul rand le multumesc si parintilor mei pentru sustinere si tot sprijinul acordat. (Tu domnu' Project Manager Stefan Gherghe, cu diagrama cu 2 colturi pe margine, stiu ca acum citesti ce am scris. Inchide internetul si treci la treaba! Pana la anul sa atingi marginea cu toate cele 12 colturi. Si tu Doamna Formator, Lector si etc. Luminita Gherghe, stiu ca imediat cum a vazut postarea, Domnul PM ti-a trimis-o si tie in FW pe mail. Ai grija de elevii tai!) Va multumesc si voua!

In final as vrea sa le multumesc tuturor participantilor, tuturor invitatilor, tuturor partenerilor si tuturor celor care au contribuit la realizarea proiectului si au adus un plus de valoare.

Multumesc!

Punct. Si un nou inceput.

Viitorul suna bine!